Ultimele cursuri şi Jacqueline

Îmi ţin ultimele cursuri înainte de sesiune. Încerc să fac rezumate, survoluri peste materie, integrarea cu alte cursuri, legături, aplicaţii şi mai încerc ceva, încerc să îi conving pe studenţi să facă aceleaşi lucruri şi după ce vor fi terminat cu şcolaritatea: să facă exegeză, să citească regulat, puţin, dar regulat, textul biblic în limbile originale, să … citească.

Unii vor munci zilnic, alţii se vor folosi de darul natural în defavoarea muncii, dar vor fi unii care, dăruiţi şi talentaţi fiind, vor munci perseverent.

Acesta mi-a adus din nou aminte de studiul muzicii. Nu cunosc interpret care să fi îmbinat mai bine asprimea studiului cu un talent venit parcă de pe altă planetă decît Jaqueline Du Pre. Am mai scris despre ea.

Concertul de Elgar parcă a fost scris pentru ea. Ete absolut incredibilă tehnica îmbinată cu un feeling extraordinar… o interpretare unică, demnă de pus într-o antologie video a istoriei muzicii.

Mi-aş dori pentru mine însumi apoi pentru studenţii mei (fiecare dintre noi cu măsuri diferite şi talanţi diferiţi) să luăm la fel de „în serios” studiul, mai ales că ne apropiem de cel mai sfînt text de pe planetă.

Dacă o partitură merită atîta pasiune şi muncă, ce trăire şi zdroabă merită textul lui Dumnezeu…

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Gînduri, Muzica, Schimb de iutuburi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

1 Response to Ultimele cursuri şi Jacqueline

Răspunde-i lui Marius David Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.