Vietnam, ianuarie 2007. Aceasta este o felie mică din Vietnamul meu personal – un tableau vivant în tonuri contrast, o forfoteală continuă punctată de o suspectă lentoare, care mă trimite la „repausul dominical” caragialesc.

O agitaţie permanentă, o rumoare tonică, o cultură a străzii, o lume extrovertită care îşi spală cu seninătate rufele nu în familie, ci pe trotuar, acolo unde de altfel şi mănâncă, se roagă, socializează, face comerţ, bea ceai, se tunde, sau doar stă şi se uită.

A sta locului şi a aştepta să se întâmple ceva e un exerciţiu de smerenie. Pentru că de multe ori nu se întâmplă nimic. Bresson făcea aşa şi de la el am învăţat această lecţie importanta: construieşte un cadru, creează o compoziţie anume (un fel de wishful thinking) şi apoi aşteaptă să se întâmple ceva, să se umple cumva de sens.

Voicu Bojan

www.diafragma9.ro