Care este spiritul ortodoxiei? Am auzit de mai multe ori această expresie. Iată un text seminal.Iată ce spune domnul Andrei Pleșu:
Am ales deci o cale mai curînd anecdotică, pornind de la unele situaţii de viaţă. Una din ele mi-a fost relatată, cu mulţi ani în urmă, de prietenul meu Horia Bernea. O trăise el însuşi. Într-o zi de vară bucureşteană, foarte călduroasă, cu asfalt moale, străzi pustii şi arome incerte, Horia ajunsese, ca din întîmplare, în preajma unei biserici. S-a simţit îndemnat să intre. Ca să se reculeagă, desigur, dar nu mai puţin ca să iasă un timp din bătaia soarelui şi să se bucure de un salutar episod de răcoare. Voia, cu alte cuvinte, să beneficieze simultan de confortul sufletesc şi de cel al respiraţiei destinse, ambele reunite, în spaţiul sacru, prin dubla semnificaţie a Duhului: adiere duhovnicească, însufleţitoare, şi suflare proaspătă, dătătoare de viaţă. Din nefericire, acest elan nobil şi legitim a fost amputat prompt, deîndată ce prietenul meu a intrat în biserică, înăuntru nu era nici un credincios: doar parohul locului, singur, aşezat la o masă improvizată, dinaintea altarului. Masa era acoperită cu ziare, preotul înfrunta arşiţa îmbrăcat lejer, în maieu, iar pe masă aşteptau să intre în rol, dacă nu cumva intraseră deja, o sticlă cu vin şi un pahar. Horia Bernea avea, pentru vin, o afecţiune creştinească. Scena cu care se confrunta i s-a părut, totuşi, indigerabilă, ceea ce, conform temperamentului lui necomplezent, n-a întîrziat să declare: „Bine Părinte, se poate aşa ceva? Intru smerit în biserică, vreau să mă rog şi dau peste dumneata instalat în faţa altarului ca la bodegă! E normal?“ Preotul n-a dat nici un semn de tulburare. Nu s-a ruşinat, nu s-a mîniat, nu şi-a cerut scuze. A spus doar atît: „Fiule, aici e casa Domnului. Eu, unul, mă simt foarte bine sub acoperişul ei. Mă simt ca acasă. Dacă dumneata nu te simţi bine, pofteşte afară!“ Ca unul pentru care „firescul“ era o virtute esenţială, Horia Bernea a fost entuziasmat de reacţia preotului. I se părea, cum mi s-a părut şi mie după ce am ascultat povestea, că în cuvintele lui se exprimase o componentă constitutivă a spiritului ortodox: naturaleţe, lipsa oricărei solemnităţi juridice, şi un mod caracteristic de a trăi bucuria, fără ipocrizie, fără frustrări abisale, fără… psihanaliză. Farmecul unui astfel de amplasament spiritual e de necontestat. Ar fi de adăugat că acolo unde e farmecul e şi primejdia. Naturaleţea poate vira, în absenţa discernămîntului, spre trivialitate, iar refuzul mentalităţii juridice, al literalismului îngust, poate duce la relativizarea oricăror reguli, la excesul „pogorămintelor“, al concesiei scuzabile. Cît despre valorificarea bucuriei, ea poate aluneca oricînd către un imanentism lucrativ şi voios, sentimental şi nesimţitor deopotrivă.
O a doua împrejurare semnificativă mi-a fost relatată de Părintele Iustin Marchiş. E vorba de o întîlnire, la mînăstirea Sîmbăta, între doi fraţi ai Comunităţii catolice Saint Jean şi Teofil Părăian, vestitul monah nevăzător al obştei făgărăşene (trecut de curînd la cele veşnice). „Cu ce treburi pe-aici, cu ce vă ocupaţi?“ – a întrebat, abrupt, Părintele Teofil. „Îl căutăm pe Dumnezeu“ – a sunat, cuviincios, răspunsul oaspeţilor. „Cum adică, sînteţi călugări şi nu L-aţi găsit încă?“ s-a mirat, ironic, gazda ortodoxă. Dialogul acesta e cît se poate de instructiv pentru evaluarea orientării spirituale a celor două confesiuni creştine. Catolicismul mizează preponderent pe dimensiunea căutării, a interogaţiei, a cercetării care nu exclude, ba dimpotrivă, instrumentarul raţiunii, în vreme ce ortodoxia e mai degrabă celebrarea extatică a faptului de a fi găsit. Catolicismul e febril, ortodoxia e euforică. De bună seamă, nu cauţi niciodată fără perspectiva de a găsi („nu m-ai căuta, dacă nu m-ai fi găsit“ spune o vorbă celebră), şi nu găseşti niciodată pentru a te instala, decerebrat, în placiditatea unei soluţii gata-făcute. Dar e limpede că avem de a face cu o caracteristică diferenţă de accent: investigaţie tenace, pe de o parte, sărbătoare glorificatoare, pe de alta. De la dogmatică la doxologie. Cum s-a ajuns la această fractură şi în ce mod poate fi ea depăşită, fără ecumenisme de conjunctură, asta este o altă poveste, greu de rezolvat anecdotic
I-aș ruga pe prietenii mei baptiști să se abțină de la comentarii răutăcioase, de la jigniri, de la comentarii în spiritul: NOI și VOI… voi sînteți falimentari, noi stăm bine și alte prostioare de astea.
Mai bine să ne gîndim dacă noi avem vreo două astfel de povestioare care să prindă cel mai bine spiritul baptist, neoprotestant, cel puțin domnul Pleșu a încercat.
UPDATE
Marius LA MULTI ANI cu aceasta ocazie 
o scurta poveste legata de spiritul neoprotestant…
In anii 50 in URSS (in plin stalinism) polemica teologica cea mai mare in biserica parintilor mei (neoprotestanta) era urmatoarea: un protestant are voie sau nu are voie sa aduca de la cimp (CAP) o galeata cu produsele pe care le stringe (porumb, rosii, struguri etc)? Statul atunci permitea ca un taran sa aduca de pe cimp din roada culeasa (in principiu o galeata de 8 litri). Era o regula nescrisa intre Stat si taranul (CAPist). In biserica insa s-a pus problema radical: daca nu este produsul nostru, nu ne apartine inseamna ca este furt. Singurii oameni care nu aduceau nimic de pe cimp erau neoprotestantii. Asta insa creea un discomfort pentru toata lumea din sat si automat le aduce mai multe necazutri decit respect etc. Pe astfel de polemici comunitatea neoprotestanta din URSS s-a rupt in doua: deci erau probleme de viata si moarte.
Personal cred ca spiritul protestant tine de acest tip de reflectie-actiune mai apropiata de tipologia juridica si punitiva decit de partea mistica lipsita de un minim de reguli care e vehiculata in ortodoxie. (aici am un set de explicatii de genealogie teologica dar e lunga povestea).Personal am tot mai multe indoieli ca ortodoxia este o religie in senul modern al intelesului. Stiu ca e o afirmatie grea dar am tot mai multe indoieli in acst sens (si aici am explicatii dar povestea e si mai lunga). Linia lui Plesu & co de interpetare mi se pare ca duce intr-o durectie total gresita.
Acum privind neoprotestantismul de la distanta am tot mai mult respect si intelegere cu toate ca stiu bine hibele lui… oricum muncesc la o cate despre ei
mai vorbim… sarbatori fericite si salutari familiei…
cu prietenie
VAsile Ernu
Marius Cruceru 
-vreu sa semnalez diferenta dintre cele 2 locuri.
-prima este facuta intr-o zi de lucru –asa inteleg intr-o biserica …deschisa totusi .
A 2-a intr-o manastire –acolo fiecare zi este ,,o zi de lucru ptr. ei ”
Apoi se vede limpede diferenta intre cei 2 slujitori .
,,Ironia ”despre care pomeneste d-l Plesu nu o poti intelege decat daca l-ai cunoscut personal pe Parintele Teofil.
In discutiile cu cei care-l vizitau cat si in predicile si conferintele pe care le tinea in diferite locuri era foarte categoric .
una dintre expresiile folosite ;
,,dupa cum biserica poate fi numita ,,poarta raiului ” discoteca se poate numi ,,gura iadului ”
…
spiritul neoprotestant??
cu exceptia serilor de miercuri -joi sau vineri-sambata.. bisericile noastre [aproape toate ]sunt inchise –exceptie cele mari care au activitati[clase de gradinita sau scoala] si paznici .
Gresec oare ???
-,,cautati-L pe Dumnezeu …vezi programul slujbelor.
tradiția pomenește faptul că bisericile erau și loc de adăpost pentru călători, puteai să te adăpostești acolo de vreme rea sau tîlhari, să înnoptezi chiar în biserică…și lăsai ceva la cutia milei.
acumnu se mai poate nici în Bisericile Ortodoxe … de teama că se fură odoarele
As vrea sa va relatez un fapt cat se poate de real.
Un prieten bun a fost intrebat in cadrul unei conferinte de ce ii place ortodoxia. Raspunsul lui a fost socant: pentru ca lasa crasmele deschise! Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca el nu a dat absolut nicio nuanta peiorativa sau mistocareasca acestei expresii.
„Vreti sa spuneti ca va place pentru ca este toleranta?”, a incercat sa nuanteze cel care pusese intrebarea. „Nu, nu imi place pentru ca este toleranta, imi place pentru ca este prea toleranta.”
Am inteles in acel moment ca in aceasta afirmatie a lui este si un mesaj pentru mine: „spiritul neoprotestant” este cumva un ucigator al voiosiei si al naturalului, propagand un fel de politie a moravurilor. Cumva, se pare ca am nu am reusit sa-i transmit esentialul. Nu a fost prea comod pentru mine sa constat asta.
M-ar interesa sa gasim impreuna un raspuns la intrebarea din titlu.
Oare spiritul protestant este cel al Genevei lui Calvin? Nu cred!
DAr nici al Amsterdamului de acum.
Am cunoscut o doamna doctor foarte batrana care mi-a spus ca dansa a ales (rational, constient si voit) ortodoxia in tinerete pentru ca era cea mai usoara, avea cele mai putine reguli. Un fel de asigurare de viata vesnica la tarif minim.
Oricum, mi se pare foarte greu sa vorbesti despre „spiritul ortodoxiei” pentru ca, spre deosebire de Sfanta Scriptura care e una si aceeasi, misticismul euforic e foarte vag si interpretabil (ca si Constitutia noastra!) si poate insemna foarte multe, in functie de cine il traieste sau povesteste, de la trairi personale veritabile la superstitii fara sens.
Experientele sunt intransmisibile, in ce priveste traditiile fiecare are afinitati pentru unele anumite, fara Biblie, e dificil sa gasesti un punct comun absolut.
Stimate Nicusoare, cred ca ar trebui sa cititi mai mult despre lucrurile despre care discutam, discutiile private cu anumite persone care au ales o tradiție sau alta nu sînt relevante, nici in cazul protestantismului, nici în cazul bisericilor tradiționale.
Spor
Fratele Cornel Almăşanu are nişte mîini late şi bătătorite de muncă, monstruos de mari pentru trupul firav.
La cină, după ce n-a mai rămas nicio bucată de pîine, adună firimiturile şi le mănîncă pînă la ultima. Mişcarea durează doar cîteva clipe.
Cei care au prins gestul şi dau cina, nu reuşesc, cu degetele lor de domnişoare, să nu scape printre degete, mare parte dintre ele.
Învăţăm, pînă la iotă, Scripturile, dar nu avem mîinile bătătorite de munca evangheliei, ca cei vechi. Gesticulăm fără trăire, mîngîiem fără substanţă.
trebuie să dau mîna cu acest frate.
ortodoxismul este ceea ce a rezultat in urma unificarii crestinismului cu religiile pagane (in timpul imparatului „crestin” Constantin)
neoprotestantii sunt cei mai apropiati de biserica primara..desi azi sunt departe ..:D(cu unele chestii)
ceea ce difera este abordarea Lui Dumnezeu ..ortodocsii,catolicii si protestantii Il vad asa de diferit,ca si cum nu ar fi Acelasi Dumnezeu
ceea ce acel preot a facut(simtindu-se ca acasa in biserica) seamana (parerea mea) cu vanzatorii izgoniti din Templu de Isus – si ei se simteau ca acasa acolo..
Da, mnobineknume, ai dreptate, acel preot se aseamana cu unul dintre acei vanzatori izgoniti de Isus din Templu, diferenta este ca la noi se traduce in termeni diferiti „vanzatorii”.Acel preot, de fapt nu cunoaste adevaratul Preot caruia trebuie sa-I de-a cinste, pentru ca din relatare intelegem deslusit ca dumnezeul lui era pantecul, iar gestul in biserica era potrivit cu slujirea pe care o indeplinea,adica potrivit cu firea lui.Personal, pot spune ca ma doare pentru ca acel om in este intr-o asemenea eroare, crezand ca-L slujeste pe Dumnezeu, se slujeste pe el insusi.In privinta vanzatorilor din Templu, vreau sa spun ca si in bisericile neoprotestante se vinde si se cumpara, se schimba si se targuieste mai abitir decat in vremea Domnului Isus, si o spun cu o grava amaraciune.E suficient sa privim in interiorul nostru si vom observa cati dintre noi nu facem asta in mintea si gandul nostru, cand se aduce lauda Domnului, multumire, cand se propovaduieste Cuvantul scump al Domnului, noi vindem si schimbam in mintea noastra, ne gandim la afacere,la copii, la pamant, la vite, accidentul de pe strada, la te miri ce nimicuri, oare nu asta insemna sa fim si noi acei vanzatori si schimbatori in Templu Domnului?! Doamne darama zidul nepasarii din viata noastra si zideste altarul pasiuni pentru Evanghelia ta in inima fiecaruia dintre noi,incepe cu mine Doamne,amin!
eu4crist, de ce îți schimbi numele cu nickname-ul, dacă tot incepuseși cu numele real?
buna intrebarea, doar ca nu am un raspuns bun pentru ea, daca as sti cum sa „manevrez” blogul asta ar fi minunat, de azi dimineata ma spetesc sa aflu cum se utilizeaza, sa apar si eu ca toti oamenii cu poza cu nume, etc. dar crezi ca-mi reuseste?Pana acum imi cerea sa introduc adresa de mail, nume,prenume, acum dimineata am raspuns direct, parerea mea ca am activat undeva in tentativa mea de blog ceva si se directioneaza de acolo raspunsul ca alta explicatie nu am.Pana ce gasesc si eu cum se intrebuinteaza chestiile astea virtuale, va rog sa ma iertati, pentru aparentele confuzii.
văd că ai un cont pe wordpress. Ai acolo pusă poza? Dacă da, atunci ar trebui să îți apară poza și, dacă dai numele real … aper toate.
In Panoul Global de Control sau Global Dashboard, la Optiunea „Profil” ai cateva campuri care tin de identitatea pe web: nume, prenume, nume utilizator si pseudonim. Dupa ce toate acestea sunt completate (unele pot fi lasate goale), se alege din lista „Display name publicly as” (care observ ca nu e tradus inca in romana) ce ID vrei sa ai. Deci, poti alege ce nume sa apara de acolo.
Tot aici se pune si poza.
Succes.
Mnobi, cred că este mult prea simplistă explicația…
simplista? :p
nickname-ul meu e: mno bine k nume
:))
ceea ce incercam sa sugerez cu ceea ce am scris mai sus era faptul ca trebuie sa privim originile fiecarei religii pentru a vedea care este spiritul reprezentativ
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/70070-originile-si-implicatia-ortodoxiei-in-istoria-poporului-roman
ei au traditii si sfinti la care apeleaza,noi avem acces direct la Dumnezeu
desi cei care scriu despre noi..ce facem,ce suntem,in ce credem au in mare parte dreptate,totusi cred eu ca ceea ce simtim nu poate fi descris in cuvinte
cuvintele sunt prea goale..
cum am inteles, multumesc si pentru link/uri
Care neoprotestanti? Exista doar bisericile istorice ortodoxa/catolica si bisericile protestante. Nici unde in lumea asta mare nu sa auzit de neoprotestanti. Poate sectari.
Stimate domnule Vali, sînteți prost informat, domnule, ca să folosesc un eufemism! 🙂
Sînteți combativ, domnule, ca sa folosesc un alt eufemism.
Interesant si emotionant commentul lui rasvancristian dar de ce imi scapa oare relatia acestuia cu postarea fr. Marius?! In alta ordine de idei ma intreb ce genereaza mai degraba excesul distructiv si dezgustator, prea multa toleranta sau prea multa intransigenta? Io creca unii (ortodocsii) sunt excesiv de toleranti, altii (noi) excesiv de intoleranti. Via media (ca sa par un pic intelectual) ar fi o solutie dar cine are curajul sa o implementeze? Ce vreau sa spun este ca daca am ramane in spiritul Scripturii si nu am simti cateodata nevoia sa-L ajutam pe Dumnezeu (in litera afirmatiei cristice „ati auzit ca s-a zis dar eu va zic…”) fiind, deci, permisivi dar fara a ingadui cascadorii ecvestre am putea, probabil,evita derapajele morale „facute la intuneric”. Creca!
Ieremia, fiecare dintre noi ne mișcăm cîteodată între toleranță și intoleranță .Eu am o anumită intoleranță cîteodată la tupeu, nesimțire, prostie
Fiecare are dreptul la propriile lui prostii, numai că unii abuzează de acest drept.
Cînd sînt într-o formă bună, ca azi, spre exemplu, sînt extrem de tolerant, chiar și cu prostiile.
oare cum găsim echilibrul?
Mă uit la Domnul Isus și îl văd extrem de tolerant cîteodată, în situații cu totul neașteptate, cînd este ridiculizat în față, altă dată, cînd este abordat cu politețe… cade ca un trozet de ironie peste conlocutor…
Oare de ce?
Marius, am să-ţi mai spun două poveşti.
Într-o zi mi-au adus un popă bătut măr. Îl găsise gospodarul la femeia lui. Problema sa nu era ruşinea satului, ci că mai avea un an şi ieşea la pensie. M-am simţit ca-n sînul lui Creangă, uitîndu-mă la el. 🙂
Un coleg arab era mare fustangiu. „Mă, ţie nu ţi-e ruşine să necinsteşti femeile creştine?” „Eu nu necinsteam la ele, voi, creştinii le bateţi, le puneţi să muncească… Eu le iubesc, nu eu le chem, că vin ele singure. Eu le fac fericite…” M-am simţit ca-ntr- „O mie şi una de nopţi”… 🙂
Între cum gîndea popa şi cum judeca arabul nu era nicio deosebire. Vinovaţi eram „noi, creştinii”, pentru că nu aveam destulă dragoste. Cred că abstractizăm prea mult lucrurile, plictisind nevestele. Singura noastră salvare este că ale noastre sunt cuminţi. 🙂
Să ai un an binecuvîntat, boier dumneavoastră, Marius Cruceru, mare vornic de blog Domnesc, şi iertare de vorbă proastă şi cam fără perdea.
La mulţi ani!
La mulți ani, mulțumesc de povești. Am și eu una similară cu prima. A fost prins în dulap.
Un lucru nu am putut să îmi explic.
După ce sătenii și/au prins popa prin dulapuri, după ce l-au ridicat de prin șanțuri și l-au pus pe bicicletă pînă la următoare curbă, unde a căzut din nou. După ce îl aduceau acasă după ce le lua toți banii la barbut, duminica îi sărutau mîna și îi spuneau… săru mîna, părinte…
din interiorul teologiei ortodoxe înțeleg fenomenul, dar oamenii aveau, sărmanii, o altă explicați… e rău cu rău, dar mai rău e fără rău… cine știe pe cine mai trimite episcopul, dacă îl dăm p-ăsta afară….
Preotul A. din P. Olt mi-a spus franc în față că nu crede în Dumnezeu.
Mi-a spus că în 20 de ani îmi voi pierde și eu credința. Sigur!
au trecut 24 de ani de atunci.
ah, lucru tragic, era unul dintre ucenicii preotului Calciu Dumitreasa. cel puțin așa spunea el.
v-ati pus intrebarea ce-l determina pe un crestin ortodox (practicant, nu numai cu numele) sa devina neoprotestant?
pe cei pe care-i cunosc eu nu-i determina nimic
la ce te referi, CNI?
Nu am vazut ortodox traitor sa se „pocaiasca”. Asta-i experienta mea, nu ca nu ar fi.
In America insa vad constant tot felul de evanghelici care devin ortodocsi. Au si ei problemele lor i unii nu raman in Biserica, unii in sa stau. Pentru occidentalii/americanii deveniti ortodocsi cea mai mare problema este lipsa unei legaturi culturale si familiale cu ortodoxia. Si aceasta ii face pe unii sa plece, dupa un timp.
CNI, în primul rînd.. LA MULȚI ANI!
voi redeschide subiectul anul viitor.
DA, care este răspunsul tău, Dori?
raspunsul meu este unul asemanator cu al fratelui Ioan Popa-Baciu. Dumnezeu este suveran.numai El si nimeni alcineva nu a putut sa ma convinga ca locul meu nu mai este in biseica ortodoxa ci in una baptista. marturisesc ca eram o fire incapatanata si foarte mandra, totusi Dumnezeu a lasat un lucru bun in mine si anume un dor dupa El. ca s-a realizati cat puteam fi de incapatanata va spun doar atat: cand a fost fratele Billy Graham la Arad si multi fugeau pe ascuns sa-l asculte, am fost atat de furioasa pe sectantii americani care vin sa ne intunece mintea incat m-am dus la catedrala ortodoxa si aproape ca am plans pentru oamenii care se rataceau, am aprins cateva lumanari si m-am felicitat pentru cat de crestina pot fi. dupa cativa ani convertirea mea s-a produs ca si la apostolul Pavel instantaneu (acum dupa ani, recunosc ca mult timp inainte Dumnezeu a pregatit terenul prin multe incercari care sa slabeasca mandria si incapatanarea).concluzia:singur Dumnezeu prin Duhul Sau cel Sfant poate face dintr-un orodox convins un neoproestant convins si asta pentru slava si gloria numelui Sau.
mi-am pus intrebarea ce-l determina pe un crestin ortodox sa devina neoprotestant.E cazul tatalui meu, un om cu vaza si functie in conducerea BO din localitatea pana in 1987, om temator de Dumnezeu. Cupa ce eu si mama am inceput sa frecventam Biserica Baptista din localitate casa noastra sa produs o mare si neintrerupta furtuna care ne macina pe toti, de la mic la mare.Dupa lungi certuri si contradictii, tata, ca un om intelept a cautat raspuns in Scriptura, sub indrumarea preotului binenteles, care i-a recomandat sa tina 3 zile de post negru, iar raspunsul primit dupa acele zile, acela va fi adevarul.Raspusul l-a primit in ultima seara ultimei zile de pos, in vis, chemarea la Cristos.Dupa ce i-a destainuit preotului visul, acesta l-a indemnat sa urmeze visul, si astazi, de atunci, tata a devenit crestin in adevaratul sens al cuvantului, devenind neoprotestant.In Biblie gasim nenumarate exemple in care Domnul se descopera celor care il cauta.Acei practicanti de care vorbesti sunt cei care citesc Scripturile, spun rugaciuni, sunt cei care de multe ori duc o viata morala mai demna decat a multor noprotestanti.
Am si eu o intrebare daca imi este permis: Ce-i determina pe multi neoprotestanti(din ce in ce mai multi) sa traiasca in spiritul celor din ortodocsie desi frecventeaza Biserici neoprotestante??(se imbraca potrivit chipul veacului acestuia,daca vin la biserica o fac de ochii lumii,isi fac icoane la care se inchina si nici macar nu recunosc, frecventeaza biserica la Pasti si la Craciun, etc.)multumesc.
mulțumim pentru mărturie!
@ Interesant si emotionant commentul lui rasvancristian dar de ce imi scapa oare relatia acestuia cu postarea fr. Marius?!
Pentru că n-ai citit nuvela „Iapa lui Vodă” a conului Mihai Sadoveanu, de-aia! La Hanul Ancuţei mai admiri şi hangiţa, Ieremia 🙂
dori’s: ai auzit cumva de vreun baptist sau adventist care s-a „convertit” la ortodoxie sau catolicism? Eu nu…
Intrebarea e grea de consecinte.
Eu cunosc mai mulți, Felix!
Americani și români. După ce cîțiva dintre americanii care au lucrat cu Campus Crusade prin România au devenit interesați de ortodoxie, pe vremea cînd eram student prin București s-a declanșat o adevărată mișcare de întoarcere către ortodoxie. Erau unii dintre cei care se convertiseră de puțin timp. S-au întors înapoi spre Biserica Ortodoxă și au rămas acolo. Unii au pendulat. Au făcut mirungerea în BO, după care s-au întors din nou spre mișcări neoprotestante.
Eu cred ca sunt oameni cu adevarat intorsi la Dumnezeu in toate bisericile, si in cea „institutie” ortodoxa (cu anumite practici ale acesteia nu sunt de acord) si in cea protestanta. Am cunoscut astfel de oameni, a fost un privilegiu pentru mine. Observ ca exista inca aceasta atidudine de a „privi peste gard”, oare ne face bine?
Cunosc un exemplu din Serbia. Am discutat cu un crestin de acolo. Era singurul baptist intr-un oras de vreo 40.000 de locuitori. Ne-a povestit cum, cu cativa ani in urma, mergea la un grup impreuna cu alti tineri ortodocsi, fiind prezenta la intalniri si sora lui, printre altii. Dupa atacul americanilor cei din grup au devenit impotrivitori a tot ce tine de America si au renuntat, pe acest motiv, la intalnirile de studiu biblic si, implicit la grupul acela. Sora lui s-a calugarit cu aceasta ocazie. Scopul grupului era prezentarea Scripturii celor care veneau spre auzirea si intelegerea Evangheliei.
Un prieten din Hateg a plecat in Biserica Ortodoxa dupa ce a fost baptist. A scris chiar o carte in care arata trecerea aceasta si motivele.
Multi se indreapta spre ortodoxie fiindca se promoveaza niste ieftinisme in bisericile neoprotestante astazi, greu de imaginat pana de curand. O noua paradigma, care vrea ca Biserica sa se amestece in Lume injoseste Eclesia si o ascunde aratand-o prea mult.
Spiritul baptistilor pare a fi acela al unor oameni care nu se „coboara” la lucrurile profanului (nu din mandrie, ci din sfintenie). Trairea cereasca. Un frate, Mihai Stefanic, este cunoscut in zona noastra, ca fiind un om sfant. Nu mai traieste astazi pe pamant. Odata a prin un hot furandu-i un sac de cartofi. A mai umplut unul si l-a ajutat sa duca sacii omului acasa. Hotul si-a schimbat meseria. Cand intra in bar sa-si cumpere painea (doar acolo era), satenii se opreau din glumele proaste si lasau bautura pe masa, pana pleca „pocaitu”. Un altul, tot din pionierii zonei noastre, si-a lasat acasa sotia si copiii, cu ceai si biscuiti, sa duca Vestea Buna spre „mancarea” lui Cristos peste dealuri, cale de zile intregi de mers pe jos. Altii si-au umplut carale cu lemne din padurea lor, gata taiate, am mers cale de o zi, sa le duca sfintilor din alt sat, sau din Hateg (unul era schiop de un picior, dar nu de dragoste frateasca).
Acesta este spiritul pe care il doresc eu in piept. Dar greu e, caci, pana acum, nu am primit harul sa pot face asa ceva.
Ce ziceti de o batrana vaduva, cu o voce ascutita, care, cand cineva se ofera sa cante, se ridica si Il lauda pe Domnul din inima, in timp ce multi care nu dau nimic (ca nu pot, nu au ce, sunt indiferent etc) rad pe sub intentie?
voi pune o postare separata cu motivele pentru care cineva trece la ortodoxie…. de la neoprotestanti. am o marturie zguduitoare.
o voi traduce. eSte a unui american.
„Acesta este spiritul pe care il doresc eu in piept. Dar greu e, caci, pana acum, nu am primit harul sa pot face asa ceva”
NU trebuie ” sa primesti har” special pentru asa ceva. Vesnica problema protestanta- cum sa fii uman?!:))
incepe de la lucruri simple. si intr-o zi, poate, vei ajunge ca fratele din poveste. Ma intreb insa daca iti doresti „harul” lui sau faima lui!? Hmm???!!
Faima, clar!
Oare este esential sa contabilizam cati neoprotestanti s-au convertit la ortodocsie sau catoliciscm, atata timp cat multi dintre cei din Bisericile noastre(unii chiar crescuti in Biserica),cu felul lor de vietuire au o marturie ce indeparteaza multi oameni de la mantuire?!
Asta e dovada ca printre oile noastre sunt si tzapi si magari cum probabil printre magarii si tzapii lor sunt si oi.:)
nu, nu-i eficient, dar merita studiat fenomenul.
da! si eu cunosc personal. nu pot sa-mi explic fenomenul. o presupunere ar fi ca asa cum Dumnezeu te promoveaza atunci cand Il cauti din toata inima, la fel te poate lasa repetent cand devii „caldicel”. 🙂
pfoai! unde am postat 😀 ,era un raspuns pentru Felix-Gabriel Lefter,ceva mai sus. scuze!
@Marius
Nu se pune, daca nu e vorba de romani. Curiozitati exista, fireste…
ah, rasvancristian, daca ai sti cate n-am citit! Dar am inteles! Tot hangita, saraca!
Eu cunosc familii de ortodocsii care ne intrec in traire pe noi baptisti .Uitati-va la Oastea Domnului cat sant de educati copiii .Am o familie de ortodocsi care copii lor sant de o purtare exemplara si la scoala si in societate ,umbla frumos imbracate ,nu pleaca de acasa fara sa -si spuna rugaciunea lor de dimineata .S-a introdus la noi in stat ca o zi pe saptamina copiii sa mearga in pijama la scoala se numeste „ziua pijamalelor”.Ce credeti o mama ortodoxa s-a dus la scoala si a protestat ,eu imi educ copiii cum vreau nu admit ca ele sa vina in pijamale la scoala .Pe cand ai nostri fara rusine sau dus in pijamale la scoala .Si mai nou au luat exemplu cele care nu sant eleve ,cu copii dupa ele in magazine pe strada in pijamale imputite ,lungi calca pe ele ,apoi se suie in pat .Vai si amar ! Credinta netraita nu da roade indiferent ce religie ai avea .De multe ori ma gindesc care au deviat noi sau ei pentru ca ori cum pe drumul drept nu mai putem fi .Ma gindesc ca religie .
ica, am ajuns la concluzia ca religia nu are prea mare importanta. religii au fost multe si vor mai fi. important este ca in biserica (comunitatea) unde Domnul te-a pus sa ai partasie (partasia cu fratii este una din componentele la care nu poti renunta decat fortuit daca vrei sa te intaresti in credinta),sa ai posibilitatea unei relatii cat se poate de buna cu Dumnezeu. asta implica sa poti sluji si sa fi slujita la randul tau. asta va duce la cresterea ta spirituala. daca acest lucru nu se intampla cred ca trebuie sa stai serios de vorba cu Dumnezeu si sa vezi daca te afli in locul acela prin voia Lui.
religia poate că nu, credința da
nu se poate o mîntuire dreaptă pe o credință strîmbă.
stiu ce vreti sa spuneti. fiecare religie are la baza o doctrina care vine din credinta celor care au fondat religia respectiva. din pacate in timp credinta care statea la fundamentul doctrinei se dilueaza.
aveti dreptate in ce spuneti, iar singura credinta dreapta si mantuitoare vine prin Cuvantul nealterat. Domnul sa ne ajute sa ramanem mereu in aceasta credinta.
da, orice viziune devine o mişcare, o mişcare devine o instituţie şi o instituţie, pînă la urmă, devine un monument… funerar de cele mai multe ori.
Oastea Domnului este altceva.
Din duhul ortodoxiei -am gustat si eu, prunc fiind, si citind cartile lui Damian Stanoiu.
Fiecare religie cu bubele ei multe sau putine…
Important este sa renastem spiritual prin „Harul Sau”.
Spunea cineva pe blogul acesta parca :”Un print este print prin nastere nu pentru ca face faptele unui print”.Din nefericire ortodocsii „nu vor”sa discute despre nasterea din nou sau metanoia,preotul nu le-a spus nimic despre asta (in cel mai bun caz).
Am avut o discutie cu un preot ortodox, la Putna. Am dormit o noapte acolo si cineva dintre noi i-a dat unui preot care venise spre-a vorbi cu noi o carte de Iosif Ton. Drept raspuns, dupa ce a citit toata noaptea cartea, preotul ne-a adus-o inapoi spunand ca s-a meritat s-o citeasca. Dupa o discutie despre mai multe aspecte, am primit de la el doua carti, scrise de calugari, unde se arata spre un posibil sfarsit al ortodoxiei. In ce sens: maicutele nu mai stau in rugaciune, zicea un duhovnic, pentru ca nu mai au timp – trebuie sa dea bilete vizitatorilor. Trebuie renovate cladirile, vandute casete, lumanari, bilete, icoane, cartisoare, carti, cataloage etc, care, spre mai trebuie si facute. Apoi, cine sa se ocupe decat tot calugarii, invataceii de pe langa ei si maicutele. Care mai trebuie sa intretina apoi sumele de bani, sa le administreze in cladiri, pe langa ele etc. Rugaciune, contemplare, viata duhovniceasca – nu e timp.
Mai trebuie observata si discrepanta dintre duhovnicii ortodoxiei si profesorii de la catedre. Tot in Bucovina am asistat la o scena interesanta, cand un profesor a iesit (nu prea batran), imediat si-a ridicat mana spre a fi pupata reverentios de multimea de studenti saritori. In acelasi cadru, un calugar baran, de-al locului, refuza mustrator pe un tanar care incerca sa-l curteze, indreptandu-l spre Dumnezeu cu degetul in sus. Aceasta discrepanta a iesit la iveala si in tensiunea provocata de pasapoartele biometrice, la un moment dat.
Am dus odata un calugar la o manastire, in apropiere (era la ocazie). Ascultam muzica de Nicolae Moldoveanu. A ramas impresionat de cuvinte si muzica (el a deschis discutia), desi nu auzise de el. Mi-a spus, la un moment dat, in discutie, ca el nu ne condamna (probabil se referea la neoprotestanti), deci nici eu sa nu-l iau peste picior (desi nu intentionam sa o fac). I-am spus despre identitatea mea. Aproape ca nu ne-am mai despartit de multumiri, cand a ajuns la destinatie. Sunt foarte respectuosi, aceia care inteleg cate ceva. Tot din Bucovina era.
Niste tineri, prieteni, mi-au spus cum preotul din satul unde au facut misiune, in Dobrogea, a vrut sa-i calce cu masina, accelerand spre ei. Tot in zona anumiti pocaiti au fost batuti de satul strans de popa.
CU unii poti discuta foarte multe, de la altii o poti incasa. Eu am experimentat doar primul caz.
draga Ascultarea, cred că sînt semne că în unele biserici ortodoxe Dumnezeu îngăduie o nouă trezire spirituală…să ne rugăm
Dori ai perfecta dreptate te-am inteles pefect .Religiunea curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu,Tatal nostru este sa cercetezi pe orfani si pe vaduve in necazurile lor ,si sa ne pazim neintinati de lume Iacov 1;37
AMIN!
Citisem si eu articolul domnului Andrei Plesu si am fost foarte curios sa vad cum va exemplifica spiritul ortodoxiei. Povestile alese m-au surprins, caci nu stiu cat de mult rezoneaza cu ortodoxia (buna) romaneasca.
In prima povestire, despre purtarea in locasul sacru, as spune ca ortodcsii au o reverenta si o atitudine foarte evlavioasa cand intra in biserici, cu totul diferita de cea obisnuita in restul zilelor, de luni pana sambata. De asta sunt unii ortodocsi scandalizati de obiceiuri mai noi evanghelice de a vorbi despre Dumnezeu in locuri cum ar fi restaurantele (au fost in 2009 niste demersuri evanghelistice prin asociatia lui Luis Palau parca, in Cluj-Napoca, si in alte orase probabil). Deci atitudinea ortodoxului de rand este departe de a fi una de familiaritate cu spatiul sacru, dimpotriva. Acest spirit al ortodoxiei s-a transmis intrucatva si evanghelicilor din Romania, care au o atitudine similara fata de cladirea bisericii, numita „casa Domnului”, prezenta inauntru comportand o atitudine de evalvie.
A doua povestire, faptul ca ortodoxia celebreaza pe Dumnezeul gasit, spre deosebire de catolicismul cautator. Nu stiu in alte privinte, dar ortodocsii sunt foarte rezervati si departe de o atitudine triumfalista in a-si arata vreo „siguranta a mantuirii” pe care evanghelicii o celebreaza (uneori exagerat ca proportie cred eu). Dimpotriva rugaciunea lor este „miluieste-ma pe mine pacatosul” si starea lor este una de asteptare, de speranta, de nadajduire, neuitand nici o clipa ca mantuirea e ceva la care spera si nu e ceva „de apucat” (diametral opus de „once saved alway saved”). Mantuirea este lucrata „cu frica si cutremur” in nadejdea ca Hristos ii va primi la „infricosatoarea judecata”.
Aceasta o fi insa experienta domnului Plesu cu ortodoxia, si perceptia lui, dar mie nu mi se pare a fi atitudinea crestinului ortodox practicant obisnuit.
da, cred că cel puțin una dintre povestiri nu este cea mai reprezentativă, cea cu preotul în maieu.
cea de-a doua este prea radicalizantă.
corectă observația ta.. Părintele Cleopa spunea… să ne vedem la poarta Raiului că nu știm dacă vom intra înăuntru… ai dreptate. ideea că în Ortodoxie ești deja cu sufletul în rai este o ușoară deformare, cel puțin a unor școli de gîndire monastice.
Pentru a incerca sa exemplific spiritul evanghelic, voi povesti doua intamplari din viata mea ca tanar convertit, cu un picior in ortodoxie si cu unul in baptism.
Fara sa calc prin biserici evanghelice (afara de una Adventista, de mic, in satul copilariei) am inceput sa particip la intalnirile de casa ale unui grup de tineri al carui lider era baptist. Citisem cu interes si credinta Noul Testament si m-am imprietenit cu un coleg penticostal ce era membru in acest grup. Prima data cand am ajuns la ei, o fata i-a intrebat pe cei noi ce religie au: bapti sau penti? Eu am zis ‘orto’. Ea a raspuns (memorabil pentru mine): ‘Dumnezeu nu ne va intreba ce religie am avut ci cat de mult am iubit’. O remarcabila exemplificare a concluziei din 1 Cor. 13. In termeni corecti politic, aceasta inclusivitate naturala mi-a picat bine si i-am indragit de la inceput.
A doua povestire e legata de Beni Faragau. Participam la studiile de luni si aveam dubii serioase in privinta botezului, daca e obligatoriu sau nu. El n-a zis da sau ba ci m-a trimis la 1 Petru 3:15. Nu m-a fortat, nu ma inconjurat cu argumente, nu m-a impresurat cu versete si amenintari.
Aceste doua povestiri sunt pentru mine reprezentative pentru ceea ce are frumos evanghelismul romanesc: accentuarea necesitatii credintei manifestata in dragoste, fara fortarea religiei sau a denominatiei, si trimiterea la Scriptura, pentru a cerceta si a fi convins singur. Amandoua iti lasa spatiu, te imbine dar nu te imping, sunt placute fara a fi ipocrite.
Draga VAsile, mulțumim pentru deschidere.
Frumoase povestirile tale… mai ales cea legată de spiritul citării din Scripturi
Steinhardt sesiza… aașa de simpatici neprotestanții ăștia… TOT timpul se roagă… TOT timpul citează din Biblie..
cred că Steinhard a sesizat foarte bine care era spiritul credinței noastre. CUVÎNT ȘI RUGĂCIUNE!
NU?
Eu cred ca ortodoxia are nevoie de „reforma” nu de trezire.Harul trebuie pus in locul autosoterismului.
Multi pocaiti pun un pret eronat si (sau) supradimensionat pe fapte desi doctrina mantuirii este corecta la noi.
Marius LA MULTI ANI cu aceasta ocazie 🙂
o scurta poveste legata de spiritul neoprotestant…
In anii 50 in URSS (in plin stalinism) polemica teologica cea mai mare in biserica parintilor mei (neoprotestanta) era urmatoarea: un protestant are voie sau nu are voie sa aduca de la cimp (CAP) o galeata cu produsele pe care le stringe (porumb, rosii, struguri etc)? Statul atunci permitea ca un taran sa aduca de pe cimp din roada culeasa (in principiu o galeata de 8 litri). Era o regula nescrisa intre Stat si taranul (CAPist). In biserica insa s-a pus problema radical: daca nu este produsul nostru, nu ne apartine inseamna ca este furt. Singurii oameni care nu aduceau nimic de pe cimp erau neoprotestantii. Asta insa creea un discomfort pentru toata lumea din sat si automat le aduce mai multe necazutri decit respect etc. Pe astfel de polemici comunitatea neoprotestanta din URSS s-a rupt in doua: deci erau probleme de viata si moarte.
Personal cred ca spiritul protestant tine de acest tip de reflectie-actiune mai apropiata de tipologia juridica si punitiva decit de partea mistica lipsita de un minim de reguli care e vehiculata in ortodoxie. (aici am un set de explicatii de genealogie teologica dar e lunga povestea).Personal am tot mai multe indoieli ca ortodoxia este o religie in senul modern al intelesului. Stiu ca e o afirmatie grea dar am tot mai multe indoieli in acst sens (si aici am explicatii dar povestea e si mai lunga). Linia lui Plesu & co de interpetare mi se pare ca duce intr-o durectie total gresita.
Acum privind neoprotestantismul de la distanta am tot mai mult respect si intelegere cu toate ca stiu bine hibele lui… oricum muncesc la o cate despre ei 🙂 Personal cred ca alaturi de banditi sint singura comunitate care a interpretat corect (fara sa stie) comunismul…
mai vorbim… sarbatori fericite si salutari familiei…
cu prietenie
VAsile Ernu
La mulți ani cu sănătate, Vasile! și NU RETRĂI… lasă că 2012 s-a dus.
a fost totuși un an cumsecade.
mi-a plăcut istoria ta.
am și adăugat-o postării pentru că reflectă un lucru important.
Mulțumim de urări, ți le întorc cu drag,
mc
”Personal cred ca alaturi de banditi sint singura comunitate care a interpretat corect (fara sa stie) comunismul”
Domnule Cruceru, TOTUSI, nu gasiti insultatoare aceasta paralela: ”baptisti-banditi”… facuta de un nostalgic al perioadei comuniste? Pentru ca asta este Ernu, chiar daca direct confruntat nu o recunoaste. Scrierile sale nostalgic-melancolice fata de perioadele de coeziune sociala din comunism (ca reflex de conservare in fata represiunii) merg pana la a regreta ACEA PERIOADA, pe dictonul propagandistic si ideologizant: ”In estenta sa, comunismul e ok, dar a fost prost aplicat.” Aceeasi placa pe care o puneau la nesfarsit tovarasii in fata evidentelor mizeriei socialismului (saracie, decadenta morala, indobitocire sistematica): ”inca nu se vad roadele socialismului multi-laterla-dezvoltat pentru ca mai este de lucru”. Atat s-au ”spetit”, pana cand au reusit (regimurile comuniste din intreaga lume) sa totalizeze sinistra suma de circa 100 milioane victime. Asta da perseverenta diabolica.
Iar tovarasul Ernu scrie azi carti nostalgice fata de o stare de fapt sinistra (totalitara), care-i impingea pe bietii oameni la un grad de comuniune mai aproape de perfectiune, in opinia sa (dă exemplul lugubrelor cozi ce se formau in fata magazinele de pe la 5 dimineata).
In naivitatea sa (cu un eufemism, daca e sa nu pornesc de la prezumtia de propaganda constienta), intelectualul Ernu nu reuseste sa anticipeze efectul propagandistic in sufletul tinerilor care nu au cunoscut cel mai criminal regim experimentat vreodata de omenire. Tineri care, oricum, sunt manati in anii adolescentei rebele de impulsiuni revolutionaresti. Repet: asta e valabil daca nu pornesc de la prezumtia de propaganda constienta din partea intelectualului cu sufletul declarat la STANGA.
Nu stiu de ce, dar traiesc cu impresia ca acest scriitor a inteles din Teologie, cat a reusit sa priceapa din Politica.
Cu respect pentru MODUL in care va duceti misiunea,
un ortodox
Stimate Marius S. Îl cunosc pe VAsile Ernu dinainte de a deveni scriitor cunoscut, încă din perioada studenției ieșene, anii 93-94. Cred că sînt înțelese greșit cărțile sale.
Există o nostalgie care trebuie pusă pe seama copilăriei petrecute în acele vremuri. Vasile își recuperează niște fotograme, așa cum au fost prinse atunci în perioada respectivă de sufletul său.
Nicidecum să ridice în slăvi stalinismul.
Da, este de stînga, știu. Poate că avem nevoie de un astfel de activist de stînga tocmai pentru a reclama excesele și abuzurile dreptei.
Vă rog citiți-i cărțile.
Stimate domnule Cruceru, va asigur ca i-am rasfoit cartile, pana m-am dumirit despre ce soi de nostalgie este vorba.
Interesant ca nu faceti nicio referire la paralela pe care am pomenit-o. Inteleg ca nu aveti nicio problema cu ea.
Totusi, poate sunteti bun sa-mi enumerati cateva dintre excesele dreptei, de avem nevoie, la doar 20 de ani de la cea mai mare calamitate in materie de ideologie politica, sa revenim la un activism de stanga.
Daca va ganditi la fascism si nazism (cel mai probabil, avand in vedere ca-l intelegeti pe Ernu), nu va mai obositi sa-mi raspundeti. Va multumesc de pe acum pentru dramul de atentie acordat pana acum. Dar imi permit sa va fac o sugestie: consultati Programele partidelor fascist si nazist (se gasesc pe net), asa-zisele partide de extrema-dreapta, si poate veti reusi sa constatati ca sunt totalmente programe de STANGA: interventionism statal in toate aspectele vietii, nationalizari, etc. Va ofer o cheie: Cele doua forme de totalitarism care au insangerat continentul in secolul 20, sunt surori bune, deloc vitrege, care nu au facut altceva decat sa-si disputat suprematia. Sunt bine-cunoscute colaborarile logistice si financiare dintre germani si rusi in anii anteriori marelui razboi.
UNICA DIFERENTA intre cele doua surori ale Stangii este raportarea la etnie: Nazismul (Partidul National-SOCIALIST!!!) practica o stanga nationalista (mai vadimista, asa), pe cand Comunismul era cu Internationala, visa la imperiul international al proletariatului, totalitarism fara granite.
In fapt, ambele surori si-au bazat ideologia pe discriminare: fie de rasa, fie de clasa.
Acum, sigur, intrebarea este daca stiti care sunt principiile Dreptei. Niciun fel de colectivism, din contra – individualism, niciun fel de centralism, din contra – decizia ramane comunitatilor, niciun fel de discriminare, din contra – pluralism (SUA e exemplul cel mai elocvent: individualism, comunitarism si voluntariat, pluralism). Rezultatul intre cea mai prospera civilzatie din istoria omenirii (in doar doua secole!!!, nu in milenii precum Europa) si Europa socialista, cred ca este mai mult decat graitor. Si, DA; apartine DREPTEI. Ideea polologhiei este urmatoarea: EXTREMA DREAPTA e o mistificare a Stangii internationaliste (comunismul, mai exact stalinismul), imediat ce au aparut frecusuri intre cei doi ”crai”. Hitler nu mai putea fi om de stanga, doar omul de stanga este cel mai cel (un soi de Supra-Om, iata alta teza comuna cu nazismul). Hitler trebuia sa fie DUSMANUL proletarilor, deci al comunismului, trebuia exterminat. Propaganda stalinista nu a avut nicio problema in a-l face extremist DE DREAPTA. :)) Doar una din multele mistificari ale Stangii in ce priveste istoria. Exact ca in State, unde Democratii (stangistii lor care militeaza pentru centralizare si interventionism statal cat mai puternic) MINT cu nerusinare, acuzandu-i pe dreptacii republicani de actele KKK. Cand, in fapt, istoria e limpede. Doar republicanii au votat unanim in favoarea dezrobirii negrilor, iar democratii (progresistii) au fost cei care sustint KKK. Istorie, atat.
Dar mi-am amintit acum, nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, poate-l credeti pe amicul dvs Badilita: ”Extrema dreapta este o eticheta stupida inventata de stanga” Urmariti undeva dupa jumatatea dialogului:
http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/teologie/cristian-badilita
Am senzatia ca am abuzat de timpul dvs, scuzati va rog.
Mulțumesc pentru precizări, domnule Marius,
apreciez faptul că nu i-ați dat note lui Vasile fără să îi fi citit cărțile.
Nu, nu mă refeream la fascism și nazism, ci la ce a ajuns DREAPTA în mîinile contemporanilor noștri.
Corupția și îmbogățirea indecentă a liderilor de pe acea parte a spectrului politic compromit ideea de dreapta, precum și cele pe care le invocați compromit ideile stîngii. Deopotrivă.
Sper că ați observat căsînt de dreapta, monarhist, fost susținător, cît a trăit Coposu, al țărăniștilor. Am rămas de dreapta. Asta nu mă face să nu caut să înțeleg ce spun cei ca VAsile și să stăm în dialog civilizat și prietenesc.
Eu însumi l-am luat în tărbacă după publicarea primei cărți.
Asta mă face să îmi păstrez ambii prieteni și pe VAsile și pe Cristi, pe care văd că l-ați pomenit într-un link, el însuși cu o moderată simpatie față de stînga franceză.
în ret siînt de acord cu tot ce spuneți în comentariul dvs.
Nu gîndim diferit în ce ați spus în miezul comentariului, de aceea nu cred că sîntem într-o dispută.
Imi place postarea, imi plac si comentariile si mai cu seama imi place ca lumea tine sa respecte criteriul Dumneavoastra de civilitate. Eu unul, crestin pe cat pot, ma dau in vant dupa buna intelegere, pentru ca e cea mai clara dovada de desteptaciune.
Lumea ortodoxa, precum cea protestanta, de altfel, e plina de pilde contradictorii. Finetea vine in povestirea lui Horia Bernea, toroipanul in episoadele de pedagogie radicala ale lui Andrei Saguna. Tot ce ni se cere este sa fim inteligenti. Pentru ca asta inseamna imediat ca sintem si buni. Raii nu pot fi decat prosti. Prosti rau.
La multi multi ani sanatosi si veseli! Doamne ajuta!
Cu adevărat, răii sînt proști cu adevăratelea în sensul Proverbelor lui Solomon și proștii sînt răi în același sens.
Buna cumpănire, măsura, smerenia în înțelegerea faptului că am putea avea o înțelegere perfectibilă, toate acestea fac parte, dacă nu din tradiția creștină, măcar din tezaurul de bun simț pe care îl datorăm cu toții omenității.
Mulțumesc, Ștefan, pentru intervenția ta.
+ ХРИСТОС РАЖДАЕТСЯ – СЛАВТИ ЕГО ! +
Amin! Cristos s-a născut cu adevărat!
Binecuvîntare și pentru cei care sărbătoresc pe vechi!
sau…mai simplu, aseara am fost cu tinerii sa colindam, au trecut doua saptamani de la sarbatori. Vorbind de „naturalete” ca spirit crestinesc, cred ca intra in conflict direct cu traditia.
La noi in biserica in Olt la Valea Merilor, este o femeie care era foarte ortodoxa, s-a convertit citind Biblia (atunci citea din cea ortodoxa) si in urma discutiei cu preotul din sat. Preotul i-a spus ca sfintii mijlocesc pentru ea in cer dar ea citea altceava in Biblie. Sesizand Preotul ca femeia vine si la noi (Baptisti) si ne intreaba din Biblie si primeste raspunsuri biblice, a avertizat-o si citez: ” la pocaiti se stinge becul la anumite slujbe” dupa care a afirmat aceasta in plina predica la liturghie. Atunci femeia a decis sa vina un an intreg sa vada adevarul despre afirmatia popii. In timpul acelui an s-a convertit la adevaratul crestinism dar cel mai mare impact l-a avut Biblia (aceea tiparita cu binecuvintarea Preasfintitului….).