Am văzut multe morţi şi mulţi morţi. De unii îţi este greu să te apropii. Lîngă alţii e senin.

Sînt paroh şi am stat lîngă o mulţime de paturi de muribunzi şi lîngă multe sicrie, închise sau deschise.

În iulie 2006 am văzut cea mai frumoasă moarte.

Era 12.20. Cald. Linişte. Suspinurile înfrînate se împleteau cu zgomotele din curte, rare şi unele şi altele. Un lighean scăpat pe jos, o găină care a ouat, scîrţitul porţii, mugetul vacii, azi nedusă la păscut, apa vărsată dintr-o căldare şi un geamăt.

Toate s-au împletit în urechile unui bărbat încovoiat de suferinţă, sprijinit de sobă, pămîntiu la faţă, soţul; în inimile celor fete şi gineri, şi în auzul parohului care a căsătorit-o pe muribundă, i-a botezat copiii, pe unii i-a căsătorit mai apoi. N-am mai auzit aşa ceva. La patul morţii să-ţi fie pastorul care te-a botezat, care te-a căsătorit, care ţi-a botezat…