Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
În fiecare confesiune există pături de credincioși. De la foarte ignoranți la foarte culți, de la indiferenți și amorțiți, la foarte credincioși și arzători.
Și pentru fiecare pătură există cărți care le confirmă poziția și motivele să rămână acolo unde sunt, și cărți care îi determină să progreseze în credință și în dragoste.
Deplâng stilul simplist, așa cum reiese din recenzia critică de mai sus, al Părintelui Răducă. Însă trebuie spus că nu este singurul care are o asemenea abordare. Chiar pe site-ul Ratio et Revelatio a apărut acum ceva timp un articol critic față de o biografie, parcă, a Părintelui Argatu, foarte popular între unii credincioși ortodocși, care pe lîngă aspectele de ordin stilistic și tipografic, mai critica și din punct de vedere teologic anumite întâmplări din viața părintelui. Pe lîngă faptul că era o critică confesionalizată, ceea ce este de înțeles, nu era tocmai obiectivă.
Chiar dacă neoprotestanții, în bloc, nu practică aceleași elemente de credință, asta nu înseamnă că diferențele nu sunt cât se poate de evidente și de importante. Atît de semnificative că într-o anumită măsură este justificată critica de la distanță a tuturor confesiunilor (neo)protestante.
Dimpotrivă, de multe ori, lucrurile care diferențiază ortodoxia de „secte” sunt privite de ne-ortodocși ca fiind niște elemente „păgîne”, auxiliare, adăgate foarte tîrziu, neimportante și nesemnificative teologic. Ortodocșii sunt „pupători de icoane”, icoanele neavând vreo încărcătură teologică care merită studiată și luată în seamă.
Să nu uităm că un doctorat în teologie nu are nicio semnficație de credință, și nu ar trebui să fie vârful de lance al unui atac, de orice fel. Erezia este erezie pentru oricine o crede. Și pentru orice neo-protestant binecredincios, ortodoxia este o sectă eretică păgânizată. Pentru credinciosul ortodox, cultele neo-protestante sunt iarăși eretice. Nu ne putem ascunde după cuvinte. E un fapt care decurge natural din dragostea de Adevăru cu care suntem cu toții datori.
Domnule Pascu,
este inadmisibil ca un formator de opinie, profesor de teologie, preot sa scrie asa ceva. nu exista scuze de niciun fel, nicio justificare. este MINCIUNA SI DEZINFORMARE. punct. degeaba o dregem cu diferentele confesionale si alte cele. aia este alta discutie. putem dezbate cit dorim despre ce inseamna adevar etc. aici insa avem de-a face cu un fals grosolan si este nedrept sa aruncam mita moarta in curtea vecinului, ca si pentru neoprotestanti ortodocsii sint etc. si sa nu uitam ca vorbim despre o carte publicata de un profesor, nu de ce se crede in popor, sa zicem asa. deci sa imi aratati in vreo carte neoprotestanta (poate o fi, cine stie?) o afirmatie de genul celei spuse de dvs. „ortodoxia este o secta eretica paginizata”.
cit priveste cartea referitoare la parintele Ilarion, sa-mi fie cu iertare, ce fel de obiectivitate asteptati? afirmatiile dumnealui erau prostie, ura si instigare la violenta in stare pura.
Domnule Veres, cu tot respectul, trebuie sa faceti diferenta intre credinta si academie. Lumea se uita la titluri, dar titlurile nu spun neaparat foarte multe celor cunosc cum stau lucrurile de fapt.
Cum am spus in comentariul anterior, deplang abordarea parintelui. Dar trebuie sa avem mare grija atunci cand criticam, riscam sa nu ne vedem scobitoarea din ochi, ca sa fiu mai delicat decat poate ar trebui.
Articolul dedicat Parintelui Argatu este o critica pretentioasa adresata unei carti publicata cine stie de cine si in ce conditii. Aparitia pe prima pagina a unor nume nu spune implicit ceva exact despre persoanele respective. Pot maine publica o carte pe care sa scriu numele dumneavoastra. In aceiasi abordare, Ratio et Revelatio, fara investigarea de cuviinta, va va pune intr-o „armata de inculti si ignoranti”. Trecand peste asta, iata un citat semnifativ, cel pe care l-am avut in vedere legat de lipsa obiectivitatii:
Interpretarea autoarei este in mod evident acida, sarcastica, distorsionanta. A trimite necazuri parintilor, asa cum se spune in carte, nu inseamna ca parintii sa fie pedepsiti. Este de un bun simt elementar crestin ca Dumnezeu cearta pe cel pe care il iubeste, inclusiv pe pacatos. Necazurile au un rol pedagogic, oamenii afla lucruri despre ei insisi si despre ce au facut.
Parintele a discutat fata catre fata cu acele 3 femei, le-a inteles (gresit sau nu) caracterul avand mai multe detalii. Duhovnicii nu fac o matematica a pacatelor, cifra de 30 de avorturi nu are nicio relevanta.
Adosul „(credeam ca Dumnezeu)” este evident o critica confesionalizata. Nu intelege autoarea perspectiva ortodoxa asupra spovedaniei, cine iarta de fapt pacatele (evindent, Hristos, pentru oricine a participat atent la o spovedanie), dar si preotul prin puterea data apostolilor de Hristos. Poti sa nu accepti aceasta teologie, dar nu te arunca cu sarcasm si superioritate intr-o critica care te arata pe tine pe pozitii, cel putin, la fel de „in aer”.
Diferentele confesionale sunt importante. Mai ales cand se discuta despre celelalte confesiuni. NU cred ca intr-un indrumar neo-protestant este explicata pe larg si cu multa grija si respect teologia ortodoxa asupra icoanelor, sfintelor taine, preotiei, liturghiei etc. etc. Nici nu ar fi cazul, din ratiuni cel putin practice editoriale.
Am sa caut si sa citesc si eu cartea Parintelui Raduca. Tin insa sa va spun ca intre ortodocsi, ca si in celelalte confesiuni, exista multe opinii si multi formatori de opinii. Este de datoria fiecaruia dintre noi sa ni le formam, cu ajutorul celor mai mari ca noi, si sa avem grija ca opiniile noastre sa fie conforme cu Scriptura, cu invataturile lui Hristos si ale Apostolilor, si in spiritul acestora.
Imi ingadui sa spun ca eu, daca imi permiteti, ca nu am citit carti ale unor „formatori de opinie” cu sufletul la gura. Am un respect deosebit fata de Parintele Coman, dar cand vine vorba de invatatura de credinta ii citesc pe Sfintii Parinti, mai vechi sau mai recenti. Ei au autoritate, ei sunt formatorii de opinie in Biserica Ortodoxa.
Preotii isi au rolul lor, si nu mereu sunt de parte de implinirea cum trebuie a acestei misiuni. Multi sunt exemple negative pentru parohia pe care ar trebui sa o deserveasca. Deasemeni va felicit pentru initiativa de a sesiza aceste erori, poate parintele o sa le ia in seama si o sa le corecteze in editiile viitoare.
nu cred ca problema este „formarea de opinie” ci ignoranta de care da dovada cineva de la care nu ar trebui sa auzi/citesti asemenea lucruri. cineva cu studii superioare care se presupune ca face TEOLOGIE. in ortodoxie una e „teologia populara” si una e teologia (hai sa i zicem) academica! prima forma no comment, a se vedea articolul din care citati in postarea dumneavoastra.am citit si eu articolul si cred ca interpretarea autoarei nu este sarcastica (sau nu este sarcastica degeaba. sfaturile prezentate in carte si interpretarea pacatului nu au nici o legatura cu teologia ortodoxa in sine, la fel si conceptia despre spovedanie sau duhovnic, articolul este o analiza serioasa a unei carti care se vrea serioase. in cazul asa zisului „ghid” buba este mult mai mare. cartea este publicata la o editura respectabila si titlurile autorului impun o analiza serioasa.
spuneti „NU cred ca intr-un indrumar neo-protestant este explicata pe larg si cu multa grija si respect teologia ortodoxa asupra icoanelor, sfintelor taine, preotiei, liturghiei etc. etc. Nici nu ar fi cazul, din ratiuni cel putin practice editoriale. ” se intampla ca s a publicat ceva vreme in urma o carte care nu este un indrumar neo protestatnt dar este scrisa de un neo- protestant care abordeaza academic o latura a teologiei ortodoxe frumos, fara atacuri de doi lei. la o bere sau cafea mai auzi si la protestanti cate o elucubratie legata de ortodocsi (cateodata si in sala de curs din nefericire) dar nu le vezi publicate in carti. avand in vedere functia pe care o are autorul „Ghidului” va intreb daca ati citit ceva asemanator despre ortodocsi scris de omologul sau baptist ?
PS.”Necazurile au un rol pedagogic, oamenii afla lucruri despre ei insisi si despre ce au facut. ” abordati frumos subiectul, nu stiam ca s a ajuns la o concluzie finala privitor la existenta raului in lume.
Iar legat de „starea pura” a parerilor citate in articolul cu pricina, fiindca observ ca va asumati critica si parerile autoarei, as dori sa va rog sa va explicati.
Din parerile reproduse in articol si din perspectiva autoarei asupra lor, reiese ca ele sunt interpretate exact asa cum nu au fost de fapt. Acolo unde se fac comentarii si nu sunt pur si simplu reproduse ca „prostii in stare pura”.
De exemplu, in cazul femeii cu noduli la san, parintele nu pare a da un diagnostic sau o cauza medicala, ci una duhovniceasca, bazata pe dinamica defectuoasa a relatiilor conjugale, asa cum se intampla in fapt in majoritatea familiilor. Insa autoarea intelege sa fie ironica, si sa afirme: „În opinia ştiinţifico-spirituală a arhimandritului, cancerul la sân este răsplata pentru cele care îşi refuză soţii, iar cancerul genital, pentru cele ce fac avorturi, „certitudini duhovniceşti” expuse la punctul 57.”
Parintele a afirmat ce a afirmat, dar nu a avut pretentia ca este stiintific. A dat o dimensiune spirituala, duhovniceasca, faptului, si si-a afirmat punctul de vedere. Poti afirma ca este gresit, dar doar din punct de vedere spiritual, fiindca asta a fost intentia sa fie. Daca il acuzi ne „nestiintificitate”, de fapt arati cat de „corect” si de „modern” esti. O pretentie plina de superioritate specifica scepticilor.
Ceea ce reiese clar din recenzia respectiva este cat de „sanatos” si „superior” este autorul in comparatie cu ceilalti.
Oricine a trecut prin viata stie ca Dumnezeu nu lucreaza numai asa cum s-ar astepta oamenii, ci mai ales invers. Si sanatatea copilului nu este neaparat semn al binecuvantarii. Multi sunt rai si sanatosi, dar fara Dumnezeu. Autoarea foloseste o logica de acest gen insa pentru a intelege lucruri pe care nu le cunoaste in intregime. Nu ar fi o problema in sine, daca nu ar mai triumfa retoric fata de „semidoctismul”, analfabetismul si, mai ales, al nesanatatii mintale a celor ce, pur si simplu, au alte pareri.
Insist pe acest exemplu fiindca observ ca va asumati atitudinea autoarei si, in ciuda unei bune intentii jurnalistice si critice, abordati o atitudine similara: flegmatica si acida.
domnule Pascu,
imi pare rau ca ati ajuns sa faceti hermeneutica unor timpenii proferate de parintele Argatu. nu are rost sa le repet, dar ele nu fac cinste ortodoxiei si, de fapt, nimanui. daca acele afirmatii vi se par demne de o minte si un suflet crestin sau, macar, de secolul 21, atunci discutia noastra se incheie.
imi pare rau, nu pot fi decit inflexibil, flegmatic si acid la prostie, ingustime si intoleranta, vazute si in ineptiile proferate de parintele Raduca, oricit incercati sa justificati situatia. inteleg sa va aparati turma, dar parca spuneati ceva mai sus despre dragoastea de adevar. puneti-o in practica. ceea ce parintele a facut se numeste minciuna grosolana, dezinformare cu buna stiinta, pacate nu nesemnificative pentru un rob al Domnului. si inca o data, vorbim despre un ghid al crestinului, publicat si cu impact formator asupra cititorului. iar chestia cu academia mi se pare ca nu ati inteles-o. bineinteles ca exista o diferenta intre academie si credinta. nu asta era miza. recititi, daca mai vreti.
oricum, repet, nu sint interesat sa port o discutie cu cineva care incearca sa deturneze discutia de la adevaratul subiect.
aici nu discutam recenzia la parintele Ilarion, vad ca va doare subiectul. il puteti discuta cu altii care, poate, sint dispusi sa dezbata oare ce a vrut sa spuna parintele referindu-se la mos craciun, balaurul de la Cernica, transferul de singe de la necrestin si altele. spor la hermeneutica.
vreau sa va scutesc de a va lua din timp pentru a purta o discutie care, in conditiile date, nu duce nicaieri. eu, daca un pastor baptist ar fi spus o magarie de asa magnitudine despre ortodocsi si i-as fi numit, printre altele, o poarta a iadului, m-as fi simtit rusinat ca sint reprezentat de un astfel de om si as fi tacut din gura, nu as fi aratat spre scobitoarea din ochiul celuilalt.
fiti sanatos.
Doresc sa va atrag atentia ca inainte de a da primul citat din cartea recenzata de dumneavoastra, deja abordati tonul sarcastic asupra Parintelui Raduca. Acesta, spuneti dumneavostra, isi „flutura” titlurile academice. Deja puneti intr-o lumina proasta pe cineva, fara ca sa aduceti argumentele preliminare. Mai mult, inca din titlu lasati sa se inteleaga ca vorbiti despre un „diavol teologic”.
Si nu numai inexactitatiile i le reprosati, ci si pur si simplu opinii diferite. De exemplu afirmatia: „Biserica a practicat încă din veacul apostolic botezul pruncilor”
Da, se stie ca neo-protestantii, pe baza lipsei unei marturii explicite nou testamentare a botezului copiilor, pun la indoiala existenta acestei practici. Si care este problema? Daca aveti o parere contrara, scrieti o carte despre acest lucru. Nu va asteptati ca toate confesiunile sa isi puna la indoiala credinta, traditia si identitatea, doar fiindca dumneavostra existati si aveti o parere diferita. Simpla existenta a unei confesiuni paralele nu ii confera acesteia a priori validitatea.
Alte scrieri aduc argumente in sprijinul acestei pozitii a Bisericii Ortodoxe si contra-argumente pozitiilor altor confesiuni.
Spuneti ca prezentarea cultelor neo-protestante este, citez, „cu totul eronata”. Eu din asta inteleg fie ca fiecare propozitie este falsa, fie ca dumneavoastra exagerati dintr-o tendinta auto-victimizare.
Daca iei ca fiind adevarata si corecta credinta ortodoxa, teologiile si ideile cultelor neo-protestante, sunt ciudate. Toate, si la un loc.
Daca iei ca adevarat si corect unul din cultele neo-protestante, celelalte vor fi mai putin corecte, dar nu neaparat ciudate. Ci doar putin diferite. In schimb, ortodoxia va fi absolut abominabila, ciudat fiind un cuvant prea delicat. Ortodocsii, cu „superstitiile” lor, cu slujbele si ale lor „Doamne milueste!”, cu obiceiurile la toate sarbatorile, cu liturghiile nesfarsite, cu monahismul, cu icoanele, etc. etc. Toate sunt ciudate.
Cum spunea Iosif Ton, ortodoxia „a cazut in ritual”.
Fragmentul urmator, pe care l-ati umplut de (sic!), reprezinta o simplificare si un rezumat nu al tratatelor teologice ci al credintelor populare din bisericile evanghelice. Fiindca cititorii ghidului parintelui nu se lovesc pe strada, in trenuri si gari, de doctori in teologie baptista, ci de simplii credinciosi. Eu am prieteni evanghelici, si am intalnit multi evanghelici. Am frecventat o biserica baptista mult timp, si vreau sa va spun ca recunosc din „neadevarurile”, cum le numiti, pe care le sesizeaza parintele Raduca.
Nu e de ajuns sa consideri ca Cristos nu este un simplu om, trebuie sa te mai porti si ca atare. In doi ani de participare la serviciile unei biserici baptiste (cu tabere de increstinare cu tot), rugaciunile imi sunau cam asa: „Doamne iti multumim ca l-ai trimis fiul tau sa moara pentru noi”. Nu imi era deloc clar, din ce auzeam, ca Hristos este Dumnezeu adevarat si om adevarat asa cum rezulta clar din rugaciunile ortodoxe unde exprimarile sunt mult mai dense teologic, mai bogate si explicite.
Nu spun ca evanghelicii nu il recunosc pe Cristos ca fiind Dumnezeu, dar daca fiecare se roaga cu cuvintele lui, nu va asteptati la profunzimi teologice si nici la corectitudine peste tot. Si felul in care se desfasoara serviciile baptiste sunt consecinta a teologiei, a „ciudateniei” cultului.
„mîntuirea subiectivă e garantată numai de intrarea în respectiva sectă (sic!)” – fiindca intrarea se face prin botez, prin acceptarea „Domnului Isus in inima ta”. Asta este ceea ce am auzit eu de la toti prietenii mei baptisti. Si ei se considera mantuiti din acest motiv. Eu, nebotezat baptist, nu am fost considerat ca apartinand bisericii baptiste.
In paragraful citat exista neadevaruri (nu stiu cine nu crede in nemurirea sufletului), dar nu toate afirmatiile sunt false. Cultul sfintilor este respons, al icoanelor, al moastelor de asemeni. Semnul crucii este vazut ca mijloc tortura, si nu ceva vrednic de cinstire. Nu stiu ca neo-protestantii sa se roage pentru morti. Botezul, Euharistia, Preotia, nu sunt considerate taine.
In concluzie, nu vad cum afirmatiile Parintelui sunt in totalitate eronate. Si chiar nu sunt. Daca sunt partial eronate, sesizati erorile punctual intr-o critica constructiva. Sunt sigur ca lucrarea parintelui este departe de a merita sa fie retrasa de pe piata.
văd că o dați înainte. „profunzimea” răspunsului dumneavoastră ne situează la niveluri diferite de discuție. se simte că fundamentalismul ortodox și-a făcut cu brio datoria. sînteți un demn urmaș al lui Ilarion Argatu (ceea ce pentru dvs. este probabil un compliment).
consider că am pierdut mai mult decît suficient timp în această pseudo-discuție. vorbim din lumi diferite, cu instrumente diferite și la niveluri diferite de înțelegere, de unde și imposibilitatea de a avea un dialog.
succes în viața creștinească.
Compliment sau nu, imi pare ca va afirmati in clar si fara ocolisuri superioritatea intelectuala. Asta, intradevar, face imposibil un dialog.
ce-ati mai dori sa vi se raspunda cand dumnevoastra trageti concluzii savante despre teologia baptista din rugaciunile pe care le-ati auzit prin tabere „de increstinare”? Ne pare rau ca baptistii respectivi nu v-au tinut prelegeri de teologie trinitara in rugaciune. Asta stiu, asta fac, se roaga si ei la Dumnezeu cum ii duce mintea. Ce ziceti, Dumnezeu asculta si zice: „nu a zis nimic de Trinitate, nu o primesc”, „asta da rugaciune, a remuzat toata doctrina. aprob!”? Ce daca te rogi pentru un bolnav de cancer, sa auda omu’ pe patul de moarte cum e cu energiile necreate si ce gresit era Varlaam!
Este prima data cand aud pe cineva spunand ca nu a gasit profunzimi teologice in rugaciunile baptistilor. Pana acum se legau de sponsorizarile americanilor, comparate cu saracia „galben-lucie” a BOR – atata de saraca incat ziarele financiare o declara cea mai profitabila asociatie non-profit.
Vi se pare ca toti ortodocsii se poarta in asa fel incat, atunci cand le vad comportamentul, sunt luminat pe loc si inteleg cum e cu cele doua firi ale Mantuitorului?! Rasuna cartierul unde locuiesc de chefuri cu ocazia zilelor de sfinti (mi-e deja groaza cand se apropie onomastici). Sa inteleg ca asta este o marturie teologica mai evidenta decat rugaciunile incomplete dogmatic ale baptistilor?! Halal cult al sfintilor – cat as prefera vecinatatea unor neoprotestanti care nu au cultul sfintilor!
Nu spune nimeni ca ortodoxia este abominabila, dar chiar nu sesizati ridicolul afirmatiilor din textele remarcate de Otniel?
Dumneavoastra aveti experiente teologice neimplinite cu baptistii. Poate ca au gresit baptistii ca nu s-au rugat direct in limba greaca, sa intelegeti mai bine cum e cu diferenta dintre homoousios si homoiousios. Pentru echilibru, as putea si eu sa ma apuc sa va povestesc niste experiente teologice cu niste ortodocsi care se considera „in Duhul Parintilor”. Dar, vorba lui Caragiale, nu poci sa spui cine, ca e persoane cu fonctii.
Este regretabil ca macar un lucru nu apreciati la baptistii pe care ii considerati ignoranti in dogmele trinitariene: faptul ca v-au apropiat de Biblie, ca v-au adus in contact cu Scripturile Sfinte, lucru pe care, in mediul in care sunteti acum, l-ati fi realizat in vreo suta de ani. Este posibil ca acum sa fiti un ortodox practicant de calitate. Daca e asa, acest lucru se datoreaza si baptistilor peste care puneti acum lupa „fineturilor” teologice.
Adrian, nu a fost intentia mea sa denigrez baptismul, ci doar sa arat de ce este plauzibil sa spui ca in anumite conditii, unor credinciosi neo-protestanti le poate fi neclar daca Cristos a fost un simplu om sau mai mult. Parintele Raduca nu spune ca toti neo protestantii cred asta, ci ca s-a ajuns chiar si aici.
Problema, consider eu, este ca va simtiti atinsi de astfel de exemple negative, de aceste exemple de erori, in conditiile in care nu era vorba despre un credincios anume, comunitate anume, tara anume.
Nu ma astept de la credinciosii baptisti sa spuna rugaciuni dense si inalte teologic. Nici credinciosii ortodocsi, cand se roaga cu cuvintele lor nu o fac. Nu am pus problema daca Dumnezeu asculta sau nu rugaciunile acelea.
Va rog sa nu trageti concluzii despre mine din ceea ce nu spun si nici nu vreau sa spun. Este ridicol ca sunt nevoit sa suport ofense si atacuri la persoana pentru simplul motiv ca aduc argumente contra opiniilor unui articol public.
Domnule, aveţi şi tupeu.
nu, nu este plauzibil în nicio condiţie ce a spus părintele Răducă.
dincolo de faptul că nu admiteţi evidenţa unor neadevăruri şi tîmpenii, mai veniţi şi să le justificaţi.
Da, îmi afirm clar şi fără ocolişuri superioritatea intelectuală în faţa unor asemenea „opinii”.
În opinia mea, de neofit, temelia învăţăturii creştine e dată de credinţa în Sfânta Treime, deci, şi de credinţa în Hristos Dumnezeu-Om. Din acest punct de vedere, penticostalii şi baptiştii sunt trinitarieni, pe când Martorii lui Iehova nu, deci, e greşit a fi luaţi impreună, Martorii neputând fi catalogaţi drept creştini.
Iar faptul că credinţa în Sfânta Treime e la temelia creştinismului ne este arătat în Crezul atanasian, al lui Atanasie cel Mare.
Rămâne însă de văzut care este „credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna.” (Iuda 1:3) 🙂
da, baptiștii sînt trinitarieni niceano-constantinopolitano-calcedonieni. ar fi bine să știe și alții acest lucru.