Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
nu cred ca e vorba de un pericol maghiar. Oricum, abordarea istoricista duce la discutii nesfarsite.
Si totusi, este clar ca proiectul pasoptist numit Romania (realizat, printr-o mare „bafta” istorica in 1918) sta in gatul unora. Mi se pare mie sau se pomeneste tot mai des despre o Transilvanie a ardelenilor, chipurile autonoma, in fapt independenta, de Bucuresti (considerat, desigur, sursa tuturor relelor)? Nu de maghiari e vorba, ci de acei romani care au inceput sa se creda un fel de cetateni high class (in compartie cu „miticii”).
Mi se pare ciudat ca in timp ce marile puteri lucreaza intens la coeziunilor privinciilor din care sunt formate, in tarile mici este incurajata autonomia (pana la desprindere) a provinciilor.
Cand statele din Sud s-au desprins si au fondat o confederatie (constitutia americana prevedea, in acel moment, o astfel de posibilitate) guvernul SUA a intervenit. Cand in Texas au fost miscari secesioniste, armata a intervenit in forta. Putem da si alte exemple (kurzii din Turcia nu au dreptul sa aiba un stat al lor, da’ aia din Iark, aveau, candva, tot dreptul sa lupte pentru asta). Si pentru fostele provincii austro-ungare se aplica alte reguli. Ce e bun pentru boier, nu e bun pentru oier.
Stiu, asta e un fel teoria conspiratiei si, oricum, granitele (cica) s-au „fluidizat”, conceptul de natiune e rasuflat (este, cand e vorba de pestii mici, ca pestii mari devin din ce in ce mai „nationali”).
Eu nu cred ca cosmopolitismul, nici macar cel crestin, este un raspuns la excesele nationaliste. M-am saturat de fraze de genul „cetatenia noastra este in ceruri”, „patria noastra este cerul” si alte versete rastalmacite in cheie crestin-globalista. Cu ani in urma, le-am auzit in gura unui „lucrator” crestin care-si justifica astfel mita pe care o daduse ca sa scape de serviciul militar obligatoriu (pe atunci). Recunosc ca am simtit o sila mai mare decat aceea pe care mi-o provoaca vadim.
În opinia mea, mulţi naţionalişti nu sunt de fapt decât foştii securişti, frustraţi că puterea lor nu mai e absolută în condiţiile unei economii cât de cât de piaţă. Dar oricum, la butoanele instituţiilor de stat sunt aceiaşi „naţionalişti”.