„Dumnezeu nu joacă zaruri” (via Ratio et Revelatio)

Într-o scrisoare pe care i-o adresa în anul 1944, Einstein îi spunea lui Max Born că nu crede într-un univers haotic, ci într-un univers în care domnește legea și ordinea; din cîte își putea da seama Einstein, Born credea „într-un Dumnezeu care joacă zaruri.” Contextul în care a fost rostită această vorbă este cel al unei științe exacte, anume fizica, de fapt, dacă ar fi să-l credem pe Kant, singura disciplină care merită numită știință. Dacă Dumnezeu nu joacă zaruri în astrofizică, poate fi afirmat același lucru și cu privire la istorie?

În două dintre cele mai importante evenimente care au marcat istoria omenirii a venit vorba despre zaruri, despre sorții care au hotărît într-un anumit fel ce nu mai putea fi schimbat. În anul 63 î.Cr., divinul Iulius a fost ales Pontifex Maximus în locul lui Quintus Caecilius Mettelus Pius. Suetonius, relatînd acest episod, spune următoarele: „După ce a pierdut speranța obținerii unei misiuni în Egipt, a candidat la funcția de pontifex maximus, cheltuind mulți bani pentru aceasta; calculînd mărimea datoriei contractate, cînd a plecat dimineața la comiții, se zice că i-ar fi spus mamei sale că nu va reveni acasa decît în calitate de pontifex.” Și Iulius a revenit acasă în calitate de pontifex. Ceva mai tîrziu, după ce Iulius a fost ales consul împreună cu Bibulus, acesta i-a împăcat pe Pompeius și pe Marcus Crassus, care erau vechi dușmani de pe vremea consulatului lor; chiar „a realizat înțelegerea să nu se ia vreo decizie care să-i fi displăcut vreunuia dintre cei trei” (Suetonius). Dar imediat după inaugurarea consulatului său, Iulius a fost cel care a venit cu inițiativa pentru hotărîrile ce urmau să fie luate cu privire la treburile senatului și ale poporului. Atunci cînd Bibulus s-a opus legii agrare pe care Iulius a propus-o, ne spune Suetonius, „l-a izgonit din for cu forța armelor.” Pentru că cei din senat se temeau să-l susțină, Bibulus s-a închis în casă și n-a mai comunicat decît prin edicte. „Din acel moment un singur om a guvernat, după bunul lui plac; unii indivizi spirituali, cînd iscăleau vreun act pentru a depune mărturie, scriau în bătaie de joc că faptul nu s-a produs în timpul consulatului lui Caesar și al lui Bibulus, ci în timpul lui Iulius și al lui Caesar” (Suetonius). Divinul Iulius, pontifex maximus al romanilor, nu a ezitat să se folosească de orice mijloc pentru a-și reduce dușmanii la tăcere: „În sfîrșit, împotriva tuturor adversarilor a cumpărat un denunțător care a declarat că unii din ei îi ceruseră să-l asasineze pe Pompeius; denunțătorul a apărut pe tribună și, în baza indicațiilor lui Caesar, i-a desemnat pe instigatorii la crimă; dar cînd, numindu-l pe unul și pe altul, s-a încurcat și a dat naștere la bănuieli, Caesar, se zice, pierzîndu-și nădejdea în succesul acțiunii, l-a otrăvit pe denunțător” (Suetonius). Ceasar a dorit cîteva teritorii, iar după ce le-a primit, ne spune Suetonius, „bucuros la culme, nu s-a mai putut stăpîni ca, puține zile mai tîrziu, în plin senat să se laude că a obținut tot ce-a vrut, în ciuda opoziției și a lamentațiilor adversarilor săi, că de aici înainte poate să salte capetele tuturor.” Încet, Iulius și-a făcut foarte mulți dușmani, ajungîndu-se chiar, la un moment dat, să fie propusă ideea ca lui Caesar să-i fie retrasă cetățenia romană. După ce a trimis senatului o scrisoare în care afirma că nu este legal să i se retragă ceea ce i-a fost acordat de către popor, a încercat să ajungă la un acord cu adversarii politici, dar pentru că aceștia nu se grăbeau cu deciziile, Caesar „ a trecut în Gallia Citerior și s-a oprit la Ravenna unde, după ce a prezidat tribunale, avea de gînd să se răzbune prin forța armelor pe tribunii plebei, dacă senatul, în ciuda vetoului acestora, ar fi luat o decizie gravă împotriva lui” (Suetonius). Acesta a fost pretextul care a dus la declanșarea războiului civil. Tribunii au rămas fără dreptul de veto și au trebuit să părăsească Roma, iar divinul Iulius „a trimis pe ascuns cohorte, ca să nu dea naștere la nicio bănuială.” Caesar chiar a participat la un spectacol public și la un banchet. Iar după aceea a urmat un episod celebru; îl lăsăm pe Suetonius să povestească:

Citeşte mai departe AICI

Autorul textului este Andrei Purel

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în guest post. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la „Dumnezeu nu joacă zaruri” (via Ratio et Revelatio)

  1. Ionut-Andrei Purel zice:

    o mica corectura (pe site e varianta corecta): Caesar a trecut in Gallia Citerior, nu Criteror (va rog sa scuzati neatentia)

  2. David Iach zice:

    Atentie, Einstein nu facea o afirmatie cu sens teologic! Cand a spus ca Dumnezeu nu joaca zaruri, Einstein nu se referea ca Dumnezeu are un plan cu universul si ca nu lasa lucrurile la intamplare si lucruri de genul asta. El critica una din interpretarile date teoriei cuantice. Dumnezeu e folosit doar ca metafora.

  3. Ionut-Andrei Purel zice:

    Dumnezeu este un termen din teologie, nu din stiinta; Einstein nici nu credea intr-un Dumnezeu personal (il iubea pe Spinoza), insa in momentul in care Einstein foloseste termenul Dumnezeu, el face o afirmatie teologica, nu una stiintifica.

    • Marius David zice:

      Corect şi oricînd vorbim despre Dumnezeu facem teologie, că vrem, că nu vrem..

    • adrian zice:

      raspunsul lui Bohr este evident in registru teologic: „Nu-i spune tu lui Dumnezeu ce sa faca si ce sa nu faca” (am pe undeva fraza in germana)

    • David Iach zice:

      @Ionut – Abia acum am vazut mesajul.
      Sunt constient ca Dumnezeu nu e un terment din stiinta si stiu foarte bine ce credea Einstein despre Dumnezeu. Ce sustin este ca in contextul in care discutau cei doi (purtau o discutie despre fizica), e greu de crezut ca „Dumnezeu nu joaca zaruri” e folosit ca altceva decat o metafora.

      Sunt curios ce sens teologic consideri ca ii da Einstein afirmatiei respective, mai ales in contextul in care stii ca dumnezeul lui Einstein semana tare mult cu al lui Spinoza. La ce putea sa se refere?

      @adrian, sunt de acord ca raspunsul lui Born e din registru teologic.

      @ Marius, da si nu. Cand vorbim despre Dumnezeu facem teologie, dar ne e neaparat ca de fiecare data cand rostim cuvantul Dumnezeu sa si vorbim despre Dumnezeu. Cred ca in cazul de fata cu afirmatia lui Einstein avem de-a face cu o situatie de acest gen, Einstein a rostit cuvantul Dumnezeu dar se referea la altceva.

      • Ionut-Andrei Purel zice:

        Nu inteleg intrebarea ta. Einstein nu defineste ce intelege el prin termenul Dumnezeu, insa banuiesc ca se gandeste la ceva care implica cel putin inteligenta (nu un proiect inteligent, ci o ordine inteligibila); dar nu stiu de unde ai ajuns la concluzia ca il fac pe Einstein apologet al proiectului inteligent? Din citatul dat, am vrut doar sa exprim ideea ca
        fizicianul nu credea in intimplare in privinta legilor fizicii. Din moment ce Bohr ii raspunde in registru teologic, inseamna ca Einstein e vinovat ca nu a clarificat termenii.
        Referitor la folosirea termenului Dumnezeu, nici eu nu cred ca se face teologie pura de fiecare data cind este folosit termenul acesta, la fel cum o persoana poate folosi termenul atom, fara sa faca fizica; exista totusi pacatul luarii in desert a Numelui Domnului – deci Dumnezeu pedepseste vorbirea usuratica despre El. In fizica nu exista pacatul luarii in desert a numelui atomului.

        • David Iach zice:

          Intrebarea mea se reduce la: ce vrea sa spuna Einstein prin „Dumnezeu nu joaca zaruri”? – in dialogul cu Born.

          Apoi mi-am recitit mesajul de cateva ori ca sa vad unde m-as fi putut exprima intr-atat de prost incat sa se inteleaga ca sugerez ca tu sustii ca Einstein era un apologet la ID-ului. Nu am gasit nimic…
          In fine nu e asa de important, ma intereseaza in special raspunsul la intrebarea de mai sus.

          • Ionut-Andrei Purel zice:

            citirea trebuie facuta citeodata si printre rinduri; nici prea mult literalism nu-i bun..
            cred ca ti-am raspuns deja la intrebare, asa ca nu o sa repet ce-am scris deja.

            • David Iach zice:

              Undeva mai sus tu spuneai „in momentul in care Einstein foloseste termenul Dumnezeu, el face o afirmatie teologica, nu una stiintifica”. Ma interesa care era din punctul tau de vedere sensul teologic pe care Einstein il da afirmatiei respective.
              In fine, va trebui sa ma multumesc cu cititul printre randuri…

              • Ionut-Andrei Purel zice:

                Einstein face o afirmatie teologica neclara; din moment ce Niels Bohr ii da replica in registru teologic, inseamna ca toata lumea a perceput remarca lui Einstein din perspectiva religioasa predominanta in vremea respectiva. Toti cei care folosesc termenul Dumnezeu fac afirmatii teologice, chiar si ateii. Daca cineva spune ca batalia de la Termopile nu s-a intimplat niciodata, el face o afirmatie istorica, chiar daca s-ar putea sa fie gresita; la fel cred ca se intimpla in teologie. Exista si teologii mortii lui Dumnezeu.

  4. Ionut-Andrei Purel zice:

    scuze pentru repetarea lui ‘deja’; ignora-l pe primul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.