Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Slavă Domnului că există munca. Nu știu ce m-aș face fără ea. Aș cotrobăi prin „gunoaie”, cel mai probabil. :)))
eu n-aş cotrobăi, aş fi gunoiul însuşi.
cert este ca va fi o odihna a sufletelor in rai, iar daca va fi si munca aceasta va fi fara osteneala probabil..eu ma intreb insa ce fel de munca, caci in Dumnezeu nu exista dezvoltare deci mai mult decat cerurile noi si pamantul nou create de Dumnezeu nu ar mai fi nimic de creat ..asadar poate va fi o munca de administrare a celor nou create.
Da munca si iar munca!
Simteam ca se ascunde ceva mai deep in clipul acela, dar nu puteam sa vad ce anume. Acuma da! Frumos.Intrebarea mea este: in Rai, la ce ne va folosi informatia din carti? doar pentru incintarea noastra sau va fi un transfer de informatie cum e acum pe pamint?
păi … care este rolul meu? Să văd mai deep acolo unde şi voi puteţi vedea, dar mai tîrziu un pic 🙂
nu spunea cineva acum vreo doi ani la cluj că ar trebui să fiu numit „moaşă de imagini”? I-am spus că doctorul obstretician se cheamă doctor mamoş, deci „mamoş de imagini” ar fi corect.
M-aş mulţumi şi cu „felcer de metafore” 🙂
in poza pe care ati postat-o mai sus lipseste doar un pian si o chitara!(din punctul meu de vedere):D
ce-mi doresc eu de la Rai e odihna. dincolo sa mai transpire cei care nu prea au transpirat aici, ca numai lor le e teama ca s-or plictisi!!!
Ce odihnă este aceea fără muncă? Ai făcut aeromodelism sau …. ceva care să îţi placă… să nu te mai poţi opri din muncă pînă nu vezi rezultatul final? pentru mine aşa arată o părticică din rai,
acum fac puţină lutierie.. aşa arată altă părticică
n-aş putea fără muncă,
dar să scriu continuu şi să citesc fără să trebuiască să mai dorm? Alt colţ de rai!
ha! aeromodelism?!Nu domnul meu, cu totul altceva fac eu. Aeromodelismul e tot pentru „figli di papà” Eu fac soferie de dimineata pana seara prin centrul capitalei si, pe langa stresul ce il impune traficul de aici, trebuie sa mai ridic la mana si vreo 2-3 tone de plumb la zi, cu o invaliditate fizica de 2/3 din capacitatea totala. De acea, cred ca daca vesnicia nu ar fi nemarginita, nu mi-ar ajunge pentru odihna si… tratament.
„sa citesc fara sa trebuiasca sa mai dorm?”- si mie mi-ar placea…dar asta nu-i munca, asta-i recreere
nu te mai baga in „clasa muncitoare” ca…ne jignesti!
Stimate Dorin,
1. aeromodelism am făcut în copilărie.
2. Copilăria mi s-a sfîrşit brusc pe la 10 ani, la 14 ani eram deja pe şantier. Fără voia mamei.
Ştiu foarte bine ce înseamnă munca fizică, inclusiv înjurăturile maiştrilor. Am muncit în cimitir, am muncit la cioplit de pietre funerare etc.
3. În studenţie m-am întreţinut muncind din greu. Dacă ai crezut cumva că stai de vorbă cu vreun „telectual” care n-a cunoscut păscutul vitelor sau mulsul caprelor, culesul de cătină pentru „producţie” şi alte munci agricole, te înşeli.
4. Da, este adevărat, de vreo cîţiva ani… muncesc numai „cu capu”, dar nu m-am temut şi nu mă tem să mă duc din nou la munca de jos.
Am făcut-o chiar şi în anii aceştia în misiunile pe care le organizez cu studenţii.
5. Dacă tu crezi că cititul este recreere, ţi-aş da o listă de lecturi din ce citesc eu acum. E muncă, neamule, e muncă şi încă cum! Să nu cumva să îţi închipui că citesc Balzac sau NEamul Şoimăreştilor. Nu, nu ţi-ar plăcea să citeşti ce am eu pe masă acum. Pariem!
6. M-am gîndit să facem schimb pentru o zi. tu să citeşti o zi întreagă şi să faci o zi întreagă ce fac eu şi eu să fac o zi întreagă ce faci tu. M-aş descurca la şoferie. Fac 50.000 km pe an, iar de condus prin CApitală nu mă sperii.
Să nu cumva, domnul meu, să mai trageţi confuzii pripite!
Din momentul în care ai timp şi energie ca la miezul nopţii să descrii pe blogul meu ce faci toată ziua, atunci înseamnă că încă nu te-a „muncit” destul plumbul. Glumesc! Dar cu amar!
Semnează un reprezentant al clasei muncitoare.