ROMANIA CA SPITAL 1. „Credinciosul de conjunctură”

Când a intrat în salon, prima lui grijă a fost să-şi comunice rebeliunea. „Io aici nu stau! N-am fost niciodată în spital şi pă mine nu mă ţîn ăştia aci numa dacă mă leagă dă pat! Ce Dumniezău lor!” Ne uitam toţi la el curioşi. Unii puţin amuzaţi… Alţii deloc… Peste zece minute îi curgea sânge din nas. Panică… Asta a fost intrarea sa în „familia” salonului. Restul e un fel de nuvelă în care eu am încercat să discut cu el ceva în cele câteva zile, iar el a înţeles doar ce i s-a părut că „se potriveşte” cu şablonul în care trăieşte…


Credinciosul de conjunctură este un soi de caricatură a evoluţionismului. Nu ştie de unde vine, nu ştie ce vrea cu adevărat, nu ştie ce crede şi, în consecinţă, nici ce este. Cu atât mai puţin ce va fi. Ştie însă precis ce vrea să pară. Doar că „se exprimă” ambiguu, nefiind el însuşi convins de ceea ce afişează. Când îţi vorbeşte despre Dumnezeu ai zice că citeşte dintr-un pliant conceput de portarul de la BOR. Şi oricum, Dumnezeu este mai mult un obiect de cult menit să împodobească ceea ce e de fapt important, respectiv biserica şi toate „anexele” ei: tradiţii, obiceiuri, slujitori…
Pentru el Biblia este o carte ce trebuie citită exclusiv în „traducerile” din româneşte în româneşte ale altora. Citirea direct din Biblie a unui verset îl panichează. Îl priveşti în ochi şi vezi privirea unuia care nu ştie să înoate, trezit dintr-o dată în mijlocul oceanului. Priveşte, nu primeşte „colacul de salvare” din mâna celui dispus să i-l dea. Dar nu crede că e adevărat. E o capcană… O capcană care vrea neapărat să-l transforme în peşte eventual, nu să-l salveze. Aşa crede şi aşa reacţionează. „Sunt om şi nu încerca tu să mă înveţi să înot, că n-am de gând să devin peşte! Părinţii m-au învăţat că dacă m-am născut fără să ştiu să înot, aşa şi trebuie să mor!” Refuzând colacul de salvare, scoate imediat o carte de rugăciuni scrise de alţii convins că e barca ce îl va duce la ţărm. Nu contează din ce e făcută barca, nu-i înţelege construcţia, dar are încredere în „fabricant”. Un soi de optimism ce te duce cu gândul la „Titanic”.
Când se culcă, pune „barca” sub pernă… doar în caz că mai vine vreo furtună…
„Vâslitul” îl face doar cu faţa spre direcţia în care i s-a spus. N-are importanţă că orizontul lipseşte, importantă e poziţia. Simplul fapt că „vâsleşte” e suficient pentru salvarea lui. La ce mai trebuie ţărm?
Interesantă e atitudinea faţă de cler. Infailibil şi totuşi plin de defecte. Un paradox pe care nu îl poate explica dar pe care îl trăieşte intens. Nu cu aceeaşi intensitate cu care îşi trăieşte ceea ce crede el că e credinţa lui, în care poate trece cu uşurinţă de la „bunătatea lui Dumnezeu” la folosirea Lui drept „colorant” în diverse expresii lumeşti.
Legătura lui cu divinitatea are limitele între „dă-mi şi fă-mi” şi „cine Dumnezeu m-a pus să fac sau să dreg?..” Între acestea două e linişte. Sau aşa crede el, altfel nu s-ar mira atât de tare la fiecare „val” care dă peste marginile bărcii în care se crede în siguranţă. Se simte confortabil ştiind că sunt şi alţi „navigatori” fără orizont ca el şi nu cred că şi-ar putea explica altfel decât ca pe rătăciri ce vor fi cu siguranţă amendate certitudinile pe care le observă la cei ce „navighează” altfel decât el.
Este limpede că nu e dispus să schimbe nimic radical. Dar exerciţiul schimbării e unul practicat precum reglarea pânzelor după cum bate vântul, fără a avea măcar noţiunile de bază privind folosirea pânzelor pentru stabilirea direcţiei şi a vitezei.
La sfârşitul perioadei de internare, pleacă precum marinarul scăpat din furtună şi ajuns în port. Adică spre prima bodegă (după cum promite…). Acolo unde totul se uită şi în care se povestesc aventurile şi pericolele prin care a trecut pentru că e, nu-i aşa, un marinar abil şi încercat! Convins că e pregătit pentru marea traversare…

Va urma

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în dulce Românie, guest post. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la ROMANIA CA SPITAL 1. „Credinciosul de conjunctură”

  1. naomi zice:

    Aceasta este o pagina din cartea pe care o scrieti? Îmi place, succes! 🙂

    • marinelblaj zice:

      Poate că vreodată, dacă voi mai avea timp, am să încerc să adun totul într-o carte… Nu ştiu cum, nu ştiu pe cine ar interesa… Mulţumesc oricum pentru îndemn şi apreciere! Experienţa acelor zile de spital a fost în orice caz o „ciudăţenie”. Am şi acum impresia că parcă a foste ceva regizat. Şocant de-a dreptul a fost că în 31 decembrie, personajul acestui episod m-a sunat (m-a rugat la plecare să-i dau numărul de telefon!) şi, între altele, m-a întrebat dacă aş fi dispus să-i fac o vizită în localitatea unde locuieşte! Evident, am să fac tot posibilul să mă duc. Dacă va fi ce cred eu, atunci chiar că ar merita un „episod” dintr-o carte!

      • naomi zice:

        Aveti acel dar miraculos de narare care incanta gandirea si care deschide un evantai larg de inspiratie pentru cititor. As dori sa va citesc cartea, as face_o cu mare plăcere. Nu stiu ce va retine, dar eu cred ca ca trebui sa va apucati de scris. Multa binecuvantare va doresc.

        • marinelblaj zice:

          Mulţumesc, Naomi! Dacă am acest dar Îi mulţumesc Domnului pentru el. Poate că e aşa cum spui… poate că şi altora le-ar fi de folos, însă cred că va trebui să caut un „consilier”, fiindcă nu am nicio idee ce ar trebui sa fac ca să rezulte o carte, în afară de faptul de a scrie… Probabil să caut o editură interesată… chiar nu mă pricep fiindcă nu mi-a dat niciodată prin cap să concretizez o asemenea acţiune. De scris, scriu destul de mult. Mi-e plin computerul de gânduri… Poate că ar trebui să adun totul, dar mă tem să nu iasă un soi de „ghiveci”. 😀

  2. marcel s zice:

    O intrega generatie de ,,credinciosi” prezinta aceste simptome,sper ca urmatoarea generatie sa fie ,,educata”de presbiteri asemenea lui Iosua si Caleb!

  3. sam zice:

    Cu mici operații estetice pe ici pe colo am descoperit că textul se aplică indiscriminately la toate secțiunile religioase pe care le cunosc. Ce-i drept am avut ochelarii ecumenici pe ochi când l-am citit. Problema e că s-au lipit de nas și nu mai scap de ei 🙂

  4. Ma gandeam sa pun „like”, dar am zis nu, desi modul in care ati scris ar merita. Foarte realista descrierea, dar tragica in acelasi timp. Oamenii vaslesc cu perseverenta spre iad, iar cei mai multi nici macar nu stiu asta ori nu sunt interesati sa alfe. Datoria noastra e sa le aratam directia buna prin cuvinte si viata.

  5. Este singurul tip de credincios care imi place. Stiu unul -Dumnezeu sa-l ierte- care la insistentele unei foarte zeloase credincioase de a-i intinde „colacul de salvare” vorba dvs. i-a raspuns: „Da’ tu muiere’ la cine crez’ tu ca ma rog io la nacaz, la dracu’?”. Asta da’ om.

  6. elisa zice:

    Sade in barca care se scufunda ;
    dar e fericit , fiindca are siguranta in barca lui.

  7. durandorina zice:

    asteptam cu interes urmatorul episod. sunteti un excelent observator si un bun narator, poate ca totusi va iesi o carte.

  8. gh.iulian(l'exateo) zice:

    a-ti stat in salon cu socrul meu? 🙂 ,:( ! descrierea i se potriveste bine(farra bodega din final ,si cu o doza mai mare de semiintelectulism)

    • gh.iulian(l'exateo) zice:

      frate marinel,sigur sunt reale personajele?pt ca cel de-al doilea seamana mult cu tata 🙂 ,(: .(de data asta cu bodega primului cu tot);.astept cu nerabdare continuarea.

      • marinelblaj zice:

        Frate Iulian, personajele sunt cât se poate de reale! Din păcate… Acum, nu ştiu din ce zonă a ţării eşti, ca să pot răspunde la problema asemănării. 😀 Plus că mă gândesc că dacă erau şi tata şi socrul… măcar între ei s-ar fi cunoscut… Totuşi, acum serios, cred că ar trebui să ne rugăm pentru amândoi !

  9. eLioR. zice:

    se pare (din comentarii) ca acest text apartine lui marinel, dar nicaieri in postare nu este mentionat acest lucru.
    cat despre ce s-a scris, atitudini de genul din partea unora care nu-l cunosc pe Dumnezeu, nu ma mira deloc. chiar m-amuza. ma deranjeaza insa aerul de superioritate al celor care vezi Doamne ei stiu cum sta treaba cu Dumnezeu.

    • marinelblaj zice:

      eLioR, îmi asum vina de a fi scris (există o postare anterioară, un fel de preambul, unde scrie clar cine e „vinovatul” pentru aceste texte), dar nu mi-o pot asuma şi pe aceea de superioritate. Faptul ca am observat si pus pe hartie nu trebuie confundat cu judecata. Scriam undeva ca, din păcate, versetul acela cu „nu judecaţi” se referă la exprimarea sentinţei, nu la gândire, cum consideră unii… Eu gândesc cu voce tare (sau, ma rog, cu litere de tipar…) 😀

      • eLioR. zice:

        ah! scuze. n-am vazut postarea anterioara. superioritatea nu se referea (neaparat) la tine. 😀
        cred ca daca ai fi fost internat pe chirurgie sau pe alte sectii mai „grave”, „credinciosul” arata putin mai altfel.

        • marinelblaj zice:

          Mi-a plăcut grozav acel „neapărat”! 😀 Şi ca să te enervez încă puţin, Doamne fereşte să fi fost internat PE vreo secţie… spitalul are 5 etaje şi era iarnă… îngheţam de frig… ce şansă să fi fost ÎN secţie 😀
          Dar, acum serios, ai dreptate… într-o secţie cu situaţii mai grave toţi arată altfel… Garantez. Numai că tocmai de aceea ar trebui să avem grijă înainte de a ajunge acolo. Dacă ai vedea un salon de la oncologie, câte icoane sunt pe lângă fiecare pat… 😦

  10. marinelblaj zice:

    Şi ca să te enervez şi mai tare :D… tu când mergi la piaţă şi vrei să cumperi morcovi, dai peste unul cu defecte, spui acest lucru… te consideri un morcov superior? Mă îndoiesc… Doar judeci ceva din exterior… de pe o altă poziţie… dintr-o altă lume… Asking just for fun… 😉

  11. AndreeaH zice:

    Frate Marinel Blaj,

    Am citit întregul articol cu interes însă mi-a rămas agățat între gânduri acest paragraf:

    ”Nu ştie de unde vine, nu ştie ce vrea cu adevărat, nu ştie ce crede şi, în consecinţă, nici ce este. Cu atât mai puţin ce va fi. Ştie însă precis ce vrea să pară. Doar că „se exprimă” ambiguu, nefiind el însuşi convins de ceea ce afișează.”

    Semiconștiența descrisă mai sus se întâlnește din păcate destul de frecvent; credincioși care nu știu de ce cred, nu știu în ce cred, fără revelație personală, cu experiențe din auzite, cu un Dumnezeu puternic atâta timp cât neprihănirea lor nu e încercată în puterea rugăciunii, temător atunci când trebuie să exprime ceea ce cred în fața unui necredincios. Cu credinciosul acesta mă lupt în mine de multe ori. Mă lupt nu doar ca să-l dobor ci și să-l depășesc.

    Vă mulțumesc pentru simțul atât de fin de observație. Dumneavoastră aveți (nu doar) o calitate pe care o apreciez, știți să exprimați în cuvinte ceea ce simțiți. Transferul acesta din sentiment în cuvânt e anevoios. Mă bucur mult că la dumneavoastră „vine” natural.

    (frate Marius, de acum mă semnez AndreeaH și așa va rămâne, îmi cer iertare pentru inconsecvență)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.