Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Ce n-am înţeles din comentariu este acel „iertaţi-mă”! 😉
Apoi, ca să înţeleg mai bine, făceaţi aluzie la perioada de după „Police” sau…?
Nu de alta, dar eu eram (şi am rămas) un admirator al muzicii lui Sting încă de pe vremea „Police”. Ca să ştiu… vă iert sau nu! 😉
nu, iertaţi-mă că ascult aşa ceva… muzică nepocăită 🙂
Ştiu eu o grotă mică, de două persoane, ca o chilie în munţi… Veniţi? 😉
Luaţi numai bărbaţi? Ca să ştiu şi eu! 🙂
Nu! E sihăstrie! Şi cum nu mai era nimeni pe aici care să se pocăiască… 🙂
Păi atunci mi-e gata bagajul!
Credeam că e sihăstrie pe genuri. Ca în vremurile de demult. 🙂
da, spuneţi unde şi cînd!
Meserie curată !
Mi-am acordat toate corzile auzului.
Ce mult mi-a plăcut! Şi ce priceput e cântăreţul!
Bravo!
Iată şi o variantă cu un violoncel la coloratură…
o variantă unplugged, vă rog să observaţi tipul de chitară folosit de chitarist, pare o chitară romantică după formă, foarte mică în cutie, dar coarde de metal
sunetul?
şi aici o altă postare în care apare melodia cu pricina
Pingback: Forma inimii mele în… paltin creț | Marius Cruceru