Oglindanet a revenit după vacanţă!

Ce puteţi citi?

Un interesant interviu cu prof. dr. Alexandru Baumgarten.

Care a fost contactul culturii române în secolul XX cu filozofia medievală?

A fost un contact slab, limitat din mai multe direcţii. Odată, a fost o preferinţă locală pentru Augustin, un Augustin înţeles la rândul său reducţionist, drept un promotor exclusiv al vieţii afective. Apoi, din cauza prismei reducţioniste a „spiritualităţii răsăritene”, care trebuia apărată şi deosebită de tradiţia latină. Pe urmă, înflorirea traducerilor neavizate, care au discreditat subiectul. În fine, a fost receptarea imobilă şi nerafinată a filozofiei medievale ca redescoperire a tomismului catolic, receptare care a înflorit la noi pe când la promotorii ei era depăşită.

şi…

Tot despre receptarea lui Augustin, un text de Dr. Dragoş Mîrşanu

Cine îl cunoaşte pe Augustin?

Deşi a fost o figură exemplară a creştinismului primului mileniu, Augustin, episcopul Hipponei în nordul Africii Romane (sec. IV-V), se bucură astăzi numai de o primire cu jumătate de gură între sfinţii Bisericii Ortodoxe. Nu puţini dintre creştinii ortodocşi de astăzi sunt contrariaţi de apelativul de “Fericit” asociat numelui acestui Părinte al Bisericii. Nu este Augustin chiar un sfânt? În ciuda importanţei generale a operei sale pentru gândirea occidentală, sau poate tocmai pentru aceea, Augustin este astăzi, pentru unii ortodocşi, un străin sau chiar un intrus.

Pentru teologi chiar, Augustin este o piatră de încercare. Deşi nu le este de-a dreptul necunoscut, aceştia intră rar în dialog cu teologia lui sau preferă să o treacă cu vederea. De pildă, în faimosul său studiu intitulat Treimea, structura supremei iubiri, propunând definirea iubirii ca act divin fiinţial lui Dumnezeu şi ca relaţie în Dumnezeu-Treime, părintele Dumitru Stăniloae se afla, în mod evident, în posteritatea celebrei analogii augustiniene despre iubire (“Cel Care iubeşte, Cel Care este iubit, Iubirea”, De Trinitate VIII, 10, 14). Îndatorat teologiei lui Pavel Florensky, pe care îl şi citează, marele teolog român preferă să nu facă nici o referire la Augustin, nici măcar pentru a-şi manifesta rezerva – aşa cum s-ar fi cerut în acest caz – faţă de riscul pe care îl presupunea învăţătura sa (care ar putea sugera că Sfântul Duh nu este o Persoană aflată în relaţie, ci relaţia însăşi).

Această trecere cu vederea este simptomatică… Că opera lui Augustin are unele erori în privinţa doctrinei despre Sf. Treime ori a celei despre păcat şi har este ştiut. Reacţia corectă ar trebui să fie promovarea dialogului critic cu opera, şi nu ignorarea acesteia, ori sfiala semantică este evidentă azi prin impunerea consecventă de către unii ortodocşi a apelativului de “fericit” şi nu de “sfânt”. De ce şi de când această frică de Augustin? Din rândurile de mai jos se va vedea că în fapt această atitudine e mai degrabă de dată recentă, el fiind multă vreme ţinut la loc de cinste între Părinţii Bisericii.

citiţi restul AICI.

Un fragment din excelenta prezentare a lui Otniel Vereş la Colocviul de la Sighet.

Raportul final referitor la Septuaginta.