Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Totusi, cum ar fi aratat (in conceptiunea mea, desigur) un Dumnezeu Atotputernic pogorandu-se (inca odata dupa doua mii de ani), desacralizandu-se printr-un compromis de imagine, sa invete sa se deplaseze chiar pe role…cand de fapt El se deplasase pe ape, in care de foc, se misca pe deasupa apelor, intr-un stalp de foc, in nor…
Perosnal cred ca mai degraba ii maturizeaza prin suferinta care-i apropie pe acestia de El, incepand prin a le „confisca” rolele, monitoarele si apoi practicand..ortopedic prin a le rupa picioarele, pronleme cu hemoglobina, cu neuronii, cu eficienta sinapselor…pana-si vor veni in fire…Cati isi vor mai reveni, din moment ce sa- „decretat” VREMEA LUI ROBOAM !
Caci „Rascoala lui Absalom” a inceput deja…cam de douazeci de ani, de cand „s-a dat dezlegare” la o democratie prost inteleasa sau pentru care am fost prost pregatiti si fara…bacalaureat !
Temeiul biblic al celor afirmate mai sus, in contradictie cu…
„În timp ce Dumnezeu
Coboară printre ei
Şi învaţă să meargă pe role
Ca să îi poată salva…”
este in Evrei 9:28 !
„Asa ca nu se pot dezvinovati !’
Caci mantuirea nu este doar un…”perpetuum-mobile”, adica „sa pacatuim mereu ca se se inmulteasca Harul ?”
In comentariul de mai sus ma refeream strict la „crezul poetic” al Anei Blandiana, expus in aceasta poezie si nicidecum la faptul ca ai nostri copii isi consuma din energie deplasandu-se pe role. E ceva specifica varstei. cat de bine ne-ar sta noua („elefantilor”) pe role…
„Şi învaţă să meargă pe role” – minunat parinte!
superbe ultimile 4 versuri.
eu aş spune că toată poezie, nu numai ULTIMELE,
: D bine. sper sa nu uit.
Așa arăta o mașină parcată la o biserică, după ce s-a izbit de ea cineva care cobora pe role un dâmb.
A prins viteză, i-a intrat o pietricică la roți și n-a mai avut cum să controleze frâna. Cel mai trist e că s-a oprit în lunetă chiar cu fața. Cusături. Spitalizare. Întrebări. De ce, Doamne?
Într-un fel, a fost bine că luneta mașinii a împiedicat impactul cu ceva și mai dur, cum ar fi fost stâlpul de beton din apropiere sau scările de la intrarea în biserică.
Da, Dumnezeu îi salvează… mai ales pe unii. Dar cred că am putea face din astfel de întâmplări și poeme lecții, ca să-i însoțim pe copii cu rugăciunile noastre. Nu ca să stâm cu frica în sân, ci ca să ne facem partea, aducându-i înaintea Lui.
A doua zi după acel accident, altcineva și-a pus rolele în picioare și a decis: „Timpul petrecut pe role va fi al Domnului. Mă voi ruga de câte ori voi merge cu rolele!”
„A doua zi după acel accident, altcineva și-a pus rolele în picioare și a decis: „Timpul petrecut pe role va fi al Domnului. Mă voi ruga de câte ori voi merge cu rolele!”
Nu numai pe role…
Am mai auzit pe unul dat cu zglobinol lumesc: „Eu ma pot ruga si daca dansez la discoteca !
Dumnezeu se uita la ce este in inima…”
S-o creada el.
Aciduzzu, iti lipsesc unele detalii pe care eu le stiu.
Persoana aceea chiar se roaga pe role.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu ies deseori pe strada sa ma rog, si nu pentru ca m-ar deranja cineva de la timpul din camaruta, ci pentru ca gasesc benefica si eficienta rugaciunea facuta in timp ce merg pe strada.
Nu comentez faza cu discoteca si rugaciunea. Insa am participat la mese festive la care s-a si dansat – existand obligatii profesionale -, si chiar si acolo m-am putut ruga.
Nu contest, dar exceptia intareste regula !