Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
„se merita” nu exista. cred ca stiti… aaa, a fost doar „o figura de stil”… ok, acum inteleg… 🙂
da, este o un „vulgarism”, ca să spun aşa… tocmai de aceea l-am folosit,
trebuia să îlo pun între ghilimele
Iar aterizarea cum se face? Pe burtă? 🙂
.
Dar dacă tot aţi dat tonul, am şi eu ceva, un pic mai spectaculos. 🙂
aterizarea se face cu parasuta. stiu ca e greu de crezut dar pare la fel de sigur ca o parasutare normala daca stii ce sa faci.
http://en.wikipedia.org/wiki/Wingsuit_flying
tipii din primul clip sunt instructori profesionisti si in demo ul respectiv isi asuma anumite riscuri care nu sunt neaparat necesare.
da, am văzut, aşa cum spun, îmi lasă gura apă…
Mi s-ar parea plictisitor sa pot zbura. As prefera sa trebuiasca sa-mi construiesc singur avion 😛
mă primeşti şi pe mine lîngă tine pentru vreo100 de ani prin cer? 🙂
am făcut aeromodelism cînd eram mic..
Brrr! Prea riscant, nu se merita.
Se poate trai o viata frumoasa si plina fara a experimenta astfel de senzatii tari.
(Asta zic eu acum… desi gindeam total diferit in urma cu vreun sfert de veac :))
Alex Pop, îţi garantez că evanghelizrea personală îţi dă mai multă adrenalină decît asta…
„a propos… în noua creaţie credeţi că vom zbura? ”
In acelasi mod ca ingerii.
nu cred… în acelaşi mod ca Isus… vom fi ca El…
Si ce spuneti este adevarat. Eu ma refeream la acest fel de asemanare pentru ca este mai mult cunoscut, fiind descris in biblie (Daniel 12:5,6).
Era un alt fel de a spune ca in lumea cea noua legile materiei (inclusiv legea gravitatiei) vor fi supuse…
Sau altfel spus si merg si zboara dupa vointa…
Am trait sa o vad si pe asta. Woow ce mi-ar place si mie.
Daca vom zbura in noua creatie? O vreme si eu am crezut ca vom zbura, dar nu este asa. A zbura se poate spune atunci cand te poti deplasa in sus in jos, la dreapta, la stanga si iar in sus. Ceea ce vedem noi aici este plutire, pe cand atunci cand va veni vremea sa ne inaltam la cer va fi nevoie sa urcam. Eu cred ca va fi o atractie magnetica, putera Domnului Isus ne va atrage la El.
Și mie îmi tânjește sufletul după zbor.
Dar cred că am rezolvat parțial ecuația cu o motocicletă. 😀
Că veni vorba:
Polițistul către motociclist:
-Știți de ce v-am oprit?
-Pentru că mergeam prea tare?
– Nu, pentru că zburați prea jos.
Prefer teleportarea, ceva in genul disparitiei lui Filip in intamplarea cu etiopianul. E mai eficienta chiar daca pierde din farmecul admirarii de sus a peisajului.
Eu credeam, din predicile auzite, ca dupa moarte mergem in cer si adio spatiu-timp. Eventual un fel de zbor “spiritual”, platonic…
nimic nu se compară cu lumea văzută de sus din parapantă
http://patratosu.wordpress.com/2007/12/07/rugaciunea-ca-parapanta/
Zborul este incalcarea legii gravitatiei, a unei limite.
In noua creatie vom avea cu siguranta alte, noi limite. (ex nu vom putea merge in iad)
Toate acelea vor fi insa nimic in comparatie cu a fi langa Soare!
foarte bună observaţia cu limitele. Excelentă. Ce mă bucur cînd descopăr că oamenii gîndesc şi eu le dau din cînd în cînd motive 🙂
Cu putina bunavointa, aduceti-va aminte de anii inocenti cand visati ca planati prin aer, intr-o adevarata stare de imponderabilitate…
Intotdeauna, dupa un astfel de vis, „faceam” amigdalita…
PS.
Unii evanghelisti mai „prozaici”, numai gandindu-se la cat de frumos este sa zbori, nu mai pot depune nicio marturie, cat ce cat…plauzibila !
da, pare foarte fain dar… mai bine nu 😀
cand am vazut costumele alea speciale, m-am gandit imediat la veveritele zburatoare :))
şi de unde oare crezi că sînt inspirate?
Pingback: Omul cu şase degete, Truth and stuff, Texte incomode, Superman « La patratosu