Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Doina este stilul de muzica cu care am crescut pe langa romante si muzica populara.
O doina bine interpretata trezeste sentimentalismul din noi si ne poarta pe aripi de nostalgie. Pe muzica unei doine poate fi pus si text religios, eu gasesc copactibile aceste doua lucruri.
Nu sunt consumator de muzică populară, ci mă plasez la polul opus: resping acest gen de muzică. Mesajul şi efectul multor cântece populare este catastrofal. Dar măiestria în interpretare depăşeşte multe bariere. Pentru a accepta asta, este nevoie de educaţie. Remarc totuşi prestaţia multor rapsozi populari, fie vocal, fie instrumental.
Consider extrem de important unde ciuleşti urechile şi unde deschizi ochii. Absolut superbă este şi prestaţia basului din primul clip. Oare cântă la contrabas ?
Ce-ar ieşi dacă talentul lor, ar fi folosit pentru lauda lui Dumnezeu ! De exemplu nea… Costache.
Există totuşi anumite piese muzicale, care te inspiră la spiritualitate. Acestea le găsim preponderent în biserică şi extrem de puţin în lume. În conluzie eu mă rezum doar la măiestria în interpretare.
SDM
Sună tare bine, dar ce mi se pare extraordinar este forţa cu care acest instrument, duios, cu o încărcătură sentimentală deosebită, evocă ceea ce este autentic românesc.
Cristian David
e creatie populara sau are ceva autor?
creaţie populară folclorică, adică… fără autor… folclor, pur şi simplu!
cred ca tipul de aici e un bun interpret al acestui instrument. Daca ma insel sa-mi spuneti. http://www.youtube.com/watch?v=KS9mitMZlug
Absolut superb!
Aşa zic şi eu, Alex, aşa zic şi eu!
Pingback: Bătrîneşti, texte incomode, Sfîntu Pixel, Pascholar « La patratosu