De gîndit pentru toată sîmbăta: sînt toate religiile în mod egal greşite?

Publicat pe 2 aprilie 2011 de Marius David

Chiar şi cei care cunosc limba engleză vor trebui să asculte de mai multe ori acest videoclip. Raţionamentul merită descîlcit …
Succes!

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, Întrebările lui Ghiţă, Dezbatere. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

53 de răspunsuri la De gîndit pentru toată sîmbăta: sînt toate religiile în mod egal greşite?

  1. Paul Pantea zice:
    2 aprilie 2011 la 12:30 pm

    Ah, perfect. Tocmai ce scrisesem ceva asemanator, mai exact despre judecata. Exista oameni care-i judeca pe pacatosi, si oameni care-i judeca pe judecatori. Ideea era ca intr-un fel sau altul, fiecare are dreptate. Nu-i bine sa pacatuiesti, da’ nu-i bine nici sa judeci. Lantul poate fi rupt doar daca ii oferi aproapelui dreptul ultim: de a crede ca doar el are dreptate.

    In definitiv, cred ca siguranta unora pe ideile lor (ca sa nu spun orgoliu) ne afecteaza doar pentru ca noi, la randul nostru suntem sigur pe ideile noastre (ca sa nu spun nici aici orgoliu).

    Răspunde
  2. info zice:
    2 aprilie 2011 la 3:49 pm

    Pe firefox 4 nu se vede absolut deloc videoclipul.

    Răspunde
  3. Camix zice:
    2 aprilie 2011 la 4:26 pm

    După ce am citit titlul, m-am trezit gândind asta: „Păi, această întrebare este de fapt identică cu o altă întrebare ascunsă: ‘crezi că religia ta e mai bună decât celelalte?’.” Sintagma ce nu are ce să caute acolo e „în mod egal”, lucru pe care nu ai de unde să-l ştii, nici măcar intui, pe care nu-l poţi verifica pentru că nu ai instrumente. Preferabil: „Crezi că toate religiile sunt parţial greşite?”.

    Acum, după ce m-am uitat la video, aş avea de comentat asta: de acord cu raţionamentul lui, dar aş adăuga că este justificat să presupui că toate religiile sunt parţial greşite, nu pentru că tu ca vorbitor te-ai plasa mai sus decât restul, ci pentru că ştii că omul nu e perfect şi mintea omului nu-L poate cuprinde şi, deci, că acea cunoaştere pe care o are despre Dumnezeu nu poate fi decât parţială. Iar, prin faptul că scoţi „equally” afară din întrebare (sau afirmaţie, depinde cât de convins eşti), sugerezi şi faptul că unele pot fi mai negreşite decât altele, fără să spui care. Pentru simplul fapt că nu avem de unde şti, nu avem cum verifica (aici!) etc. Deci cred că se poate răspunde afirmativ, dar altă întrebare decât cea din titlu.

    Răspunde
    • Camix zice:
      2 aprilie 2011 la 4:28 pm

      Completare: faptul că unele pot fi mai negreşite decât altele (inclusiv decât a ta!), fără să spui care.*

      Răspunde
    • Marius David zice:
      4 aprilie 2011 la 10:41 pm

      draga Camix, în curînd revin cu o chestiune asemănătoare despre legitimitatea „prozelitismului”. De ce ne evanghelizăm unii pe alţii?
      De ce este imposibilă toleranţa? (am auzit zilele trecute din dialogul Pleşu-Liiceanu cum că ar exista nişte case specializate pentru practicarea toleranţei 🙂 )
      Există o formă de toleranţă absolut necesară, dar atunci cînd fiecare dintre noi pretindem că deţinem adevărul, Adevărul, în cazul creştinilor, care pretind că Adevărul nu este doar un concept, o secvenţă de text, ci o Persoană…, dar există şi o intoleranţă absolut necesară.
      Nu putem să ne adunăm şi să spunem ştii 2 plu 2 fac 5, ba fac 4, spune celălalt.
      ei, să fim toleranţi cu chestia asta… pentru tine 4, pentru mine, 5…

      voi reveni cu un material interesant. Scris de alţii, se înţelege 🙂

      Răspunde
      • Camix zice:
        4 aprilie 2011 la 11:25 pm

        Dragă Marius,
        una la mână, cred că eu nu sunt pentru termenul şi conceptul de „evanghelizare”, îmi pare rău (s-o spun, nu s-o cred). Cred, în schimb, în manifestarea bucuriei din părtăşia cu El faţă de alţii, împărţirea bucuriei păcii pe care mi-o dă El mie, iar dacă ceilalţi simt că le lipseşte aşa ceva şi tânjesc după o asemenea relaţie şi o astfel de pace, cu atât mai mare bucuria. Evanghelizarea presupune/şi induce prea mult ideea unei manipulări (oarecum) agresive pentru obţinerea unui scop, iar manipularea aceasta pe care unii o numesc schimbarea minţii cred că nu ar trebui să fie făcută atât de abil de noi, cât de Duhul Sfânt care El singur convinge şi lămureşte. Deci nu sunt pentru ceea ce e programatic făcut în sensul acesta, ci sunt pentru a spune altora mai degrabă ce a făcut El pentru mine, care nu e un fel de fluturare a Adevărului în care eu cred şi mă bucur, cu care le dau peste nas celor care nu cred în nimic poate (încă).

        Apoi ar fi trebuit să precizez că porneam de la disputele între cei din crdeinţele creştine, nu între toţi. Că mie mi se pare că pe noi mai mult de frământă adevărurile de nuanţă (în care suntem la fel de netoleranţi ca în Adevărurile cele mari) asupra cărora nu suntem siguri, nu putem fi siguri, nu e normal să fim atât de siguri încât să le reclamăm ca Adevăruri, pentru că nu le putem verifica (exemplu, ca să fie clar la ce tipuri de adevăruri mă refer: calvinism-arminianism ş.a.m.d.).
        Şi cred că celălalt sens al toleranţei de care ai pomenit nu prea îşi are locul într-o asemenea discuţie; nu din cauza vreunei logici, ci din cauza a mai mult decât atât…

        Răspunde
        • Marius David zice:
          5 aprilie 2011 la 10:51 pm

          draga Camix,
          cred că termenul evanghelizare în sine nu are nimic, a fost supraabuzat. da, o imagine bună este a leproşilor care au găsit hrana pentru popor şi spun şi altora.
          Despre manipulare… dar evangheliztarea este oricum o manipulare. Am scris despre asta. Noi sîntem pescari de oameni, omul nespiritual este ademenit spre viaţă, este păcălit, este manipulat fără ruşine ca să fie înviat în Cristos, este atras pe teritoriul Duhului, în spaţiul lui Cristos

          „Evanghelizarea-i o manipulare”


          Da, scopul este învierea celor morţi din greşelile şi păcatele lor.
          Dacă ai fi fost în locul celui care „programat” şi-a scăpat viaţa la o astfel de „manipulare” şi a renunţat la viaţa de iad pe care a avea, n-ai mia fi aşa de supărată pe evanghelizări.

          BA, cred că trebuie să fim siguri, altfel nu putem trăi şi nu putem mărturisi, nu putem trăi cu entuziasm credinţa şi nu putem mărturisi cu tărie credinţa. Eu sînt sigur foarte sigur şi nu am cumpăniri şi nici nu sînt tolerant cu cei care mă contrazic cînd spun HRISTOS A ÎNVIAT!
          L-ai văzut tu? Nu!
          L-ai pipăit ca Toma? Nu
          I te-ai închinat ca Magdalena? NU
          Ai vorbit cu El ca cei doi spre Emaus? Nu
          Crezi că a înviat?
          Da!
          Şi eşti chiar aşa de sigură, că ai putea muri pentru ideea asta…
          Am o vagă bănuială că …. da.
          Cam la astea ne referim, adevăruri….

          Răspunde
        • Camix zice:
          6 aprilie 2011 la 9:42 am

          Marius,
          pe mine mai degrabă mă supără felul în care este înţeleasă evanghelizarea, ştiu ce ai scris…
          M-aş fi bucurat dacă n-ai fi trecut peste faptul că ştii destul de mult despre felul în care gândesc şi nu ai fi reluat elementele de bază ale discuţiei pe care interlocutorii deja le ştiu… Întrebările pe care le ridicam eu erau ceva mai diferite de răspunsuri, am pornit de undeva şi am ajuns altudeva…

          Răspunde
          • Marius David zice:
            6 aprilie 2011 la 11:17 pm

            Camix, inţeleg ce spui, dar mă fac uneori că nu înţeleg de dragul dialogului 🙂
            Nu asta făcea şi Socrate?
            Îşi irita comesenii şi conlocutorii tocmai ca să scoată din ei gîndurile. Cu asta ne ocupăm, cu moşirea gîndurilor şi dacă trebuiesă facem nişte ocolişuri, nişte peripluri periegetice (asta este un pleonasm deja)
            Ştiu despre felul în care gîndeşti, dar asistenţa noastră nu ştie, noi vorbim aici într-un public de peste 2500, uneori, 3000 de persoane, de asta întreb din nou şi din nou şi mă fac că nu pricep ca să spui şi tu şi alţi conlocutori ce vor să afle şi ceilalţi care ne ascultă în tăcere.
            Nu ai idee cu cîţi oameni mă întîlnesc şi spun..”şi eu citesc, dar nu comentez, dar citest totulcu atenţie şi învăţ…. „

            Răspunde
          • Camix zice:
            7 aprilie 2011 la 9:02 am

            Atunci îmi pare rău, I am going to pass, cred că nu mă ajută să vorbesc cu 3000 de musafiri care nu ştiu ce gândesc, mi se pare imposibil…

            Răspunde
            • Marius David zice:
              11 aprilie 2011 la 8:43 am

              draga Camix, eu cred că vei rămîne totuşi credincioasă vocaţiei tale de dascăl.
              Nu cred că ţi-ai imaginat vreo clipă că vorbim de unii singuri aici.
              Pentru vorbit faţă către faţă există alte căi de comunicare.
              Aici vorbim în public, de aceea ne adaptăm discursul acestui tip de prezenţă-absenţă.
              Rostul unor asemenea discuţii este unul paideutic pentru mine, în primul rînd paideutic…

              Răspunde
  4. Dyo zice:
    2 aprilie 2011 la 6:56 pm

    Găsesc genul acesta de raţionamente ca fiind nostim, cel mult. Bun pt o după-amiază de sâmbătă … Mergând pe uşa deschisă de el, trebuie să părăsim certitudinea că ar exista un elefant, măcar de dragul raţionamentului, şi să ne înrolăm orbilor …
    Pe de altă parte, ilustraţia este statică: îi lipseşte dinamismul ce derivă din faptul că atât revelaţia, cât şi dezvoltarea teologică ce îi urmează, sunt procese derulate în timp, care presupun acumulări şi chiar redefiniri. La urma urmelor, nimic nu-l împiedică pe cel ce l-a apucat pe elefant de coadă, să îi cerceteze şi piciorul din spate, şi pe cel din faţă, şi colţii, şi trompa … Aici este necesară smerenia …
    De aceea, este mai corect poate să recunoaştem că distingem „în parte” anumite contururi şi să facem paşi cât mai hotărâţi pentru a întregi imaginea, recunoscând (aici să vă văd!) ca s-ar putea ca şi alţii să aibă acces la o halcă, mai mare sau mai mică, din măreaţa pradă …

    Răspunde
    • Sorin zice:
      4 aprilie 2011 la 8:33 pm

      Cred ca ilustratia cu orbii se referea la modele filosofice. Fiecare orb reprezinta o anumita filosofie, iar elefantul – realitatea. Ca „cel ce l-a apucat pe elefant de coadă, să îi cerceteze şi piciorul din spate, şi pe cel din faţă, şi colţii, şi trompa” trebuie ca sa cerceteze, cu de-amanuntul. Or daca iei fiecare sistem filosofic sa il studiezi(budism, crestinism, islamism etc etc.) cred ca o sa dureze cam mult – asa ca fie le studiezi pe toate si iti formezi o opinie, fie mergi direct la Adevar(abia aici la felul in care cunoastem Adevarul se aplica ce ai spus – ca altii ar putea cunoaste mai mult).

      Răspunde
      • Dyo zice:
        5 aprilie 2011 la 10:15 am

        Tocmai asta incerc sa scot in evidenta, poate prea subtil, asa ca trebuie sa revin: ideea unei ilustratii nu sta neaparat in recunoasterea obiectelor reprezentate in ea, gen tarina este lumea etc ci in ceea ce ilustratia produce in auditoriu, adica in reactie: pocainta, parere de rau, manie, isterie, bucurie, indignare, stupoare, suficienta, smerenie … Pt. detalii, vezi si raspunsul adresat lui Marius.
        Prima abordare este statica – ilustratia are intotdeauna aceeasi cheie, acelasi mesaj batut in cuie – in timp ce a doua este dinamica: nu stii niciodata ce raspuns vei primi dupa ce o rostesti.

        Răspunde
    • Marius David zice:
      4 aprilie 2011 la 10:52 pm

      Dyo, raţionamentul este dintr-o conferinţă mai mare. Vorbitorul nu este un oarecine şi veritas forum nu se joacă cu sofisme. Încearcă să te uiţi pe site-ul lor să vezi cam ce vorbitori, ce calibru, ce teme sînt abordate.

      El pune o întrebare foarte bună, de fapt este întrebarea lui Leslie Newbigin, un autor care TREBUIE lecturat. O viaţă extraordinară, un creier tobă de carte şi de creativitate. Capitolul despre tradiţie din The Gospel in the Pluralistic Society, cred că cap. 4. (vezi AICI)

      este partea despre Authority, Authonomy and Tradition.
      Este un text fundamental.
      Newbigin face observaţia că metafora este nelegitimă.
      Dacă o folosesc ateii atunci şi ei presupun pe cineva care este în afara istoriei orbilor, un văzător, nu-i aşa?
      cam acesta este the stream of thoughts..

      Cred că trebuie să îl ascultăm pe om bine înainte de a trage concluziile sau confuziile, după caz.
      Tipul nu discută metafora în sine, ci legitimitatea uzitării unor asemenea raţionamente.

      Deci… să revedem!

      Răspunde
      • Dyo zice:
        5 aprilie 2011 la 10:08 am

        Ni s-a propus un clip de cateva minute si, pentru mine, farmecul abordarii lui sta tocmai in a medita doar la el. Multumesc pentru extra-referinte, sunt convins ca este o chestiune mult mai elaborata decat lasa clipul sa se inteleaga; sper sa ma pot opri chestiunii peste weekend.
        In principiu, orice meta-ilustratie risca sa se intoarca, intr-un mod tare neplacut, impotriva celui ce o foloseste. Singurul om care a putut folosi ilustratii de acest tip, fara sa poata fi discreditat in pretentiile sale, este Domnul Isus. Cand El spunea ca „Imparatia Cerurilor se aseamana cu …”, o facea cu autoritatea ce I-a fost data de Insasi postura Sa de Fiul a lui Dumnezeu.
        Cum postmodernismul nu mai crede in metailustratii si in parabole … treaba pare rezolvata oricum.In aceeasi oala cade si ilustratia cu muntele (adevarul) escaladat de catre religii pe piscuri diferite … nimic nou sub soare.
        Eu vad ca ne impotmolim la capitolul metodologie: mergem pe paradigma echivalentelor – elefantul este muntele, orbii sunt religiile etc … or poate nu asta este ideea. Poate, ca in cazul multora dintre pildele lui Isus, mai importanta decat aceasta echivalare este reactia auditoriului.
        Pentru mine este fascinant sa vad astfel de reactii; in cazul nostru:
        – Vai de mine! Sunt orb! Trebuie sa ma smereresc si sa admit ca am doar o perspectiva limitata asupra realitatii …
        – Le-a zis-o bine ateilor astora infumurati! O meritau pe deplin …
        – Da’ cine esti tu sa ma faci pe mine orb? Ce stii tu? Cum iti permiti sa pretinzi ca stii mai multe decat noi?
        – Omule, terezeste-te! Nu exista elefant ci doar orbii care pipaie lucruri care oricum nu au legatura unele cu altele.
        – Hm, provocatoare ilustratie. Cred ca mi se pune la incercare anduranta la flotari logice si tertipuri filosoficesti. Trebuie sa fiu atent …(cam aici s-ar califica reactia mea …)
        – Daca elefantul acela ridica un picior si-l lasa cu gratie taman pe capul meu … nu-i asa ca voi fi singurul care va descoperi „pe bune” ce este de fapt adevarul?
        Istoria filosofiei nu este altceva decat o lunga insiruire de parabole enuntate de unii, si dezavuate de altii; o spun cu toata smerenia pe care o pot avea la indemana in fata unei asemenea pretentii … 😉

        Răspunde
        • Marius David zice:
          5 aprilie 2011 la 11:14 pm

          draga Dyo, nici eu nu am avut la dispoziţie mai mult decît acest clip, dar totul este în el. Da, acesta este farmecul să privim chestia asta scurtă şi să descîlcim despre ce vorbeşte tipul de fapt, pentru că de fapt nu „predică” metafora aia hiperuzată, ci vorbeşte despre vorbirea de acest gen şi legitimitatea ei.

          Ba, nu cred că ai dreptate, postmodernismul tocmai abuzează de naraţiune, imagerie, ilustraţie, metaforă, parabola.
          Eu recomandam doar să urmăriţi de mai multe ori videoclipul fără a comenta din prima clipă, pentru că discursuri de acest tip generează interpretări false din pricina orizontului de aşteptare diferit.

          În principiu vorbitorul spune că şi ateii şi cei care spun că nu avem dreptul să tragem linii, trag de fapt linii, şi cei care luptă împotriva discriminării discriminează, iar cei care vorbesc depsre toleranţă, devin intoleranţi faţă de intoleranţi, deşi şi ei, în mod ipocrit, sînt intoleranţi la rîndul lor. Ravi ZAcharias spune cam acelaşi lucru într-o conferinţă, numai că el este mia „plain”.

          Scenariile de la finalul comentariului tău sînt superbe, deschid mai multe orizonturi în care ne-am putea gîndi.

          Răspunde
      • Edgar zice:
        7 aprilie 2011 la 2:15 pm

        Cred ca aceasta este intreaga conferinta:

        „Belief in an Age of Skepticism” (University of California, Berkeley – 4 March 2008)

        Răspunde
  5. exoligu zice:
    2 aprilie 2011 la 8:11 pm

    Mi-a plăcut parabola cu orbii şi elefantul. Probabil că în cele mai multe situaţii de viaţă, şi nu numai în cazul credinţei religioase, suntem într-o postură asemănătoare. Dar dacă acesta este datul nostru, să cunoaştem doar parţial, măcar să ne facem bine treaba. Să folosim bucăţica noastră, pe care o ştim foarte bine, pentru a putea duce o viaţă bună, în toleranţă, alături de ceilalţi „orbi”.
    Sunt convins că există şi cazuri excepţionale, că unii pot face saltul „înapoi”, realizând că este vorba de ceva mai mare şi mai complex decât pare la prima vedere. Mi-aş dori să fiu capabil măcar să intuiesc elefantul!

    Răspunde
    • Marius David zice:
      4 aprilie 2011 la 10:53 pm

      exoligu, păi tocma asta-i problema, spusăi şi înainte…
      povestea cu elefantul are un defect, presupune că povestea este spusă de cineva care vede tot elefantul, bată-l vina….
      ups, pe cine să bată vina acu… pe elefant sau pe văzător?
      cine-i naratorul…acela ne încurcă.
      Tocmai de aceea este interesantă chestiunea pentru că omul face metadiscurs, adică discurs despre discurs.

      Răspunde
      • exoligu zice:
        8 aprilie 2011 la 8:23 pm

        Cred că putem ieşi din cercul vicios al discursului despre discurs dacă ne centrăm pe rolul benefic al analogiei şi experimentului mental.
        Câtă vreme putem să ne imaginăm că „elefantul” (Dumnezeu, Divinitatea, Acela Care Este In Noi Şi Mai Mare Decât Noi, sau oricum vrem să-i spunem) există, putem să presupunem că neînţelegerile celor ce vorbesc despre el provin din cunoaşterea sa parţială. Mi se pare foarte simplă şi sugestivă analogia cu elefantul.
        Despre utilitatea analogiilor am scris ceva mai detaliat aici.

        Răspunde
  6. Claudiu zice:
    2 aprilie 2011 la 9:36 pm

    in cifre si fapte Biserica subterana vs China si la acest link:
    http://www.chinaaid.org/2011/04/government-persecution-of-church-in.html

    la concluzia lui Tim Keller- daca am prins bine ideea: what people really need: someone to affirm the truth in the most exclusive way possible, just humble as Jesus

    avem exemplul China

    si un altul pe langa altele nenumarate si sublime: s-a intamplat zilele trecute intr-un sat langa Bucuresti si la 2 pasi de minunatul Snagov, chiar pe drumul unde nea Patriciu merge spre casa, pe strada, in aer liber niste romi-unii, fosti lautari de la „fara numar”, altii care se ocupau cu „altele”-au cantat, au marturisit, au spus: si noi am fost o data ca voi. (cu siguranta ca unii dintre ei puteau fi material penal o data). Si apoi au facut o chemare simpla dar ferma. Rezultatul: toti copii, si cam 90% din audienta maturilor au facut rugaciunea de predare. Sa fi fost vreo 50 in total?

    (cei drept taranul Gheorghe sau tiganul Guta nu stie de sofisticata religie, dar dracul care l-a amagit da!)

    vazand catedra frumoasa mi-au venit in minte aceste exemple dar si strigarea Mantuitorului: ” Ducetiva!”. Evident nu contra catedrei. Bine ar fi sa ma- ne prinda mai mult fapta.

    Răspunde
  7. sam zice:
    2 aprilie 2011 la 9:36 pm

    Cred că cei care au nimerit la coada elefantului cunosc cel mai puțin.

    Chestia cu umilința e lunecoasă: să te laude un străin nu gura ta….
    Cum poți să știi că ești umil? Vedeți? Alt motiv să fiu agnostic.

    Cred că toți oamenii sunt agnostici numai că unii sunt în denial 🙂

    Răspunde
    • Marius David zice:
      4 aprilie 2011 la 10:58 pm

      Cum poţi să ştii că eşti umil?
      Doar dacă eşti în afara ta. SE poate în două feluri.
      Prin meditaţie yoga sau la moarte.
      Singura posibilitate de a afla dacă am fost umili sau nu este să vedem ce se va spune la propria noastră înmormîntare.
      Îl voi ruga pe Dumnezeu să mă ia repede spre cer, să nu mă lase prin preajma propiriului sicriu, pentru ca nu cumva, auzind predicile colegilor şi necrologulk să mă apuce mîndria „tomna” la trei zile după moarte. 🙂

      Răspunde
      • Cristina zice:
        7 aprilie 2011 la 11:50 am

        Eu nu m-as baza pe necrologul din „a treia zi de dupa”, atunci e cam distorsionata problema (vezi impricinata: „de morti numai de bine”), as intreba in schimb in timpul vietii periodic „pe cate unul pe cate altul” cum stau cu doamna mandrie. Din punctul meu de vedere, atat cat se poate deduce din lecturarea blogului, prin poti sta linistit in aceasta privinta ca elemente exista 🙂 … nu are de aparut „dupa”.

        Răspunde
      • Claudiu zice:
        12 aprilie 2011 la 10:46 pm

        Marius, sper ca nu erai tu cand ai spus-o despre cand stie omul ca e umil. Te stiam deja mort, ca orice crestin cu buletin nou. Maybe not yet?!?!…

        umil?

        daca te lasi de religia Eu-lui, adica am murit cum spune Pavel; daca bati intr-un sicriu mortul tace, precum un crestin cand e indemnat la pacat sau ispitit.

        sau sa fim ca Domnul Isus:

        „Eu nu umblu dupa slava care vine de la oameni”- Evanghelia dupa Ioan… = traim diferit, umili- adica morti sau vii pt Hristos.

        de acord?

        (imi vine in minte ce scrie Moise cand finalizeaza cortul:…le facusera cum poruncise Domnul, asa le facusera.Cea mai mare umilinta: ascultarea de El. )

        Răspunde
      • Claudiu zice:
        12 aprilie 2011 la 10:51 pm

        Marius, sper ca nu erai tu cand ai spus-o despre cand stie omul ca e umil. Te stiam deja mort, ca orice crestin cu buletin nou. Maybe not yet?!?!…

        umil?

        daca te lasi de religia Eu-lui, adica am murit cum spune Pavel; daca bati intr-un sicriu mortul tace, precum un crestin cand e indemnat la pacat sau ispitit.

        sau sa fim ca Domnul Isus:

        “Eu nu umblu dupa slava care vine de la oameni”- Evanghelia dupa Ioan… = traim diferit, umili- adica morti sau vii pt Hristos.

        de acord?

        (imi vine in minte ce scrie Moise cand finalizeaza cortul:…le facusera cum poruncise Domnul, asa le facusera.Cea mai mare umilinta: ascultarea de El. )

        sa mai continui cu ce spune Pavel?… traiesc, dar nu mai traiesc eu!…noi suntem ascunsi in Hristos…traim in locurile ceresti…

        Răspunde
  8. Claudiu zice:
    2 aprilie 2011 la 9:48 pm

    cati dintre noi avem unde dormi?

    unii nu mai au, religiile lor sunt de vina: ale celor care confisca si deopotriva ale celor deposedati

    vinovatii?

    http://www.chinaaid.org/2011/03/house-church-in-shaanxi-raided-by.html?utm_source=BP_recent

    Răspunde
  9. Claudiu zice:
    2 aprilie 2011 la 10:00 pm

    nu in ultimul rand: cea mai sofisticata religie este un crestinism cu masca, lipsit de pocainta reala

    see this link, un mesaj direct si atat de necesar noua:

    http://networkedblogs.com/g4iy6

    Răspunde
  10. ACIDUZZU zice:
    3 aprilie 2011 la 5:21 am

    Exista doar doua tipuri de religie… si nicidecum toate.
    RELIGERE, stim ce inseamna: „a relega”, „a reuni”! Relegi comuniunea ori cu Dumnezeu ori cu Satana ! Nu exista cale de mijloc ! Au incercat smaritenii in 2 Regi 17:24…

    Răspunde
  11. Highlander zice:
    3 aprilie 2011 la 4:48 pm

    E logica intr-adevar argumentatia tipului. Foarte interesant.

    Răspunde

  12. Pingback: Haiduci, Strigătul mut, crucificări, « La patratosu

Lasă un răspuns către Marius David Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.