Vrednicia poştaşului şi puritatea scrisorii

Prietenul meu Voicu Bojan îmi trimite un fragmenţel dintr-o carte foarte interesantă, carte pe care o au în pregătire la editură.

Fragmentul pune o problemă foarte interesantă, veche de sute de ani şi încă în cumpănă pentru mulţi. De la criza donatistă încoace încă ne frămîntăm cu astfel de probleme.

Dacă vreun popă curvar îţi dă Euharistia cu mîinile necurate, este valid actul şi primim Cina Domnului sau o bucată de pîine şi un pahar de vin spurcat de labele unui nemernic? Dacă un predicator corupt predică Scripturile, Cuvîntul se transmite prin puterea lui Dumnezeu sau reprezintă doar o înşiruire retorică, palavre cu pretenţie de spiritualitate?

Oare lucrează actul independent de oficiant, este Evanghelia mai puternică printr-un om vrednic şi sfînt? Există vreun om vrednic şi sfînt? Există poştaşi mernici pentru a duce o asemenea Scrisoare?

Adrian Plass (vorbitor şi autor creştin): „Doamne“, nu văd, sincer, cum aş putea să intru în clădirea aceea pentru a le vorbi oamenilor despre Tine. Tocmai m-am certat cu Bridget la telefon, n-am mai citit Biblia de o săptămână şi mă simt tot atât de spiritual pe cât e dosul unui urs în hibernare. N-am nici un rost!“

Dumnezeu (atotputernic): „Ascultă, te poţi ghemui într-un ungher, autoflagelându-te până poimâine. Îţi poţi arunca toate ocările din lume. N-ai decât să zaci acolo grămadă, cu toată jalea ta, îmbibat din cap până-n picioare de propriile-ţi lacrimi. Te rog însă nu care cumva să mai dispreţuieşti vreodată, în toată viaţa ta, lucrurile pe care le înfăptuiesc prin tine. Cu toată durerea de picioare, poştaşii zâmbesc şi continuă să livreze scrisorile, nu se-apucă să le scrie ei înşişi. Înţelegi?“

What do you sink?

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista, Cărţi de citit, Gînduri, Meditaţii, Perplexităţi, Pt. studenţii mei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

48 de răspunsuri la Vrednicia poştaşului şi puritatea scrisorii

  1. dani g zice:

    What do i sink? I sink my self, in thoughts.

    Dar mi se pare ca citatul vorbeste despre un alt tip de om decat inceputul articolului.
    Citatul zugraveste un om care isi vede greseala, neputinta si nevrednicia si nu doreste sa pangareasca numele Domnului, punand ipocrit masca spiritualitatii. Iar Domnul incearca sa-i focalizeze ochi de pe nevrednicia lui pe vrednicia Celui ce lucreaza totul in toti.
    Dar acel popa curvar suna nitzel altfel. Suna a un om care se complace si nici macar nu nu se gandeste ca ar avea nevoie de indreptare ( de aceea probabil in dreptul acestui om nu exista un „raspuns” al Domnului :)). Cred ca se potriveste zicala aia: nu-i o problema ca ti-ai murdarit haina ci problema incepe atunci cand, ai apa, ai detergent dar tu continui sa o porti murdara.
    Daca se pune sau nu cand painea ti-e intinsa de o mana murdara eu as spune ca se pune. Painea e a Domnului, masa e tot a Lui, si tu o primesti de la El si iti amintesti tot de El, iar cel care ti-o intinde nu-i mijlocitor intre tine si El.
    Daca popa curvar ti-ar pangari painea atunci trebuie sa te gandesti si la taranul care taie spicele, si la morar, si la brutar si la vanzator etc.. Si in ciclul asta tot va fi unul cu musca pe caciula si painea ta tot necurata va fi.
    In ce priveste predicatorul (si probabil ca se pune si la popa) cred ca se poate ca acesta sa fie folosit pe post de magarita cuvantatoare mai ales pentru cei care vor ne-aparat sa le vorbeasca Domnul nu predicatorul.
    Cand o biserica e incolonata dupa popa, cand cade popa, se imprastie turma. Dar cand biserica e incolonata dupa Cristos cand cade popa biserica intinde mana si il ridica.
    Cam atat vad eu prin ochelarii mei de cal. 🙂

    • Gabriel Băloi zice:

      Dani g ,
      una e administrarea actului cultic divin şi alta e faptul vînzătorului care-ţi înmînează o pîine. Sînt acte cu naturi diferite.
      Despre faptul morarului necurat , care-ţi vinde o pîine , nu poţi spune că este un act valid sau invalid înaintea Lui Dumnezeu , fiindcă acesta nu se face în reprezentarea Numelui Lui Dumnezeu , însă cel cultic da ; acesta din urmă e actul Lui Dumnezeu şi stă în validarea sau invalidarea Lui. 😉

      • dani g zice:

        Asta inseamna ca infaptuitorul actului cultic are valoare de mediator intre intre Dumnezeu si beneficiarul actului cultic?
        Ceea ce spuneti suna ca si cum intrarea la Tatal nu este libera iar validitatea a ce fac eu in relatie cu Domnul (chiar daca acesta este un act comunitar, public) depinde de acest slujitor curat sau necurat.
        Nu pot concepe ca Domnul ar zice: ” Dani, imi pare rau, azi nu pot sa am partasie cu tine la masa mea fiindca fratele tau pastor a luat-o pe ulei.
        Dar daca este asa Domnul sa ma lumineze. 🙂
        Iar daca am dreptate, Domnul sa ma lumineze oricum. 🙂

        • Gabriel Băloi zice:

          Nu , nu am spus asta. Nu ştiu de unde ai tras o astfel de concluzie !!!

          • dani g zice:

            Imi cer scuze daca v-am interpretat gresit.
            Cum intelegeti valoarea (rolul) acestui „executant” al actului cultic in raport cu beneficiarul acestui act?
            In functie de valoarea acestuia, putem determina daca actul in sine se pune sau nu.
            Din cate stiu in Noul Testament nu gasim referinte specifice catre un OFICIATOR al actului Cinei. Regula oficierii Cinei de catre o persoana ordinata, prezbiter, pastor, a fost creata ulterior pentru a prevenii anumite abuzuri probabil.
            In cazul predicatorului, mesajul sau, da! poate influenta negativ sau pozitiv viata ascultatorului.
            🙂

            • Gabriel Băloi zice:

              Regula oficierii stă în raportarea la Cuvînt ( vezi 1Cor.11:27-29 ) , adică în cercetarea pe care trebuie să şi-o facă fiecare , atunci cînd se apropie de trupul Domnului.
              Însă , spuneam mai jos , în esenţă , că nu ne putem complăcea într-o situaţie de impostură , fiind luat ca exemplu cazul unui preot/pastor „cu mîinile necurate” , care oficiază actul cinei ; deci spuneam că nu trebuie acceptată o astfel de situaţie , atunci cînd biserica o cunoaşte ( şi biserica trebuie s-o cunoască).
              Patristică , din păcate , nu ştiu !
              Întreabă-l , te rog , pe domnul prof. M.C. dacă binevoieşte să aducă o lămurire cu privire la necesitatea oficierii actului cinei de către pastor , şi nu , de exemplu, de către uşierul bisericii !
              ( dacă binevoieşti , te rog nu mai folosi politeţi gen „dumneavoastră” , fiindcă nu mai văd pe nimeni pe-aici pe lîngă mine ; sînt singur în faţa calculatorului , nu sîntem mai mulţi ! 🙂 )

              • dani g zice:

                Draga Gabriel, acum am inteles pespectiva din care vorbesti si nu pot altceva decat sa fiu de acord cu ea.
                Nu putem ignora pacatul. Si, cu adevarat, atunci cand cu nepasare iau painea din mana fratelui, cu siguranta ma fac vinovat (si cred ca nu exagerez) de sangele lui (al fratelui).
                Dar aici as mai ridica o problema:
                felul in care ne raportam la acest frate.
                De multe ori avem tendinta (fireasca zic eu) sa aplicam Matei 18 intr-o situatie ca asta.
                Dar cred, ca confruntarea nu este o solutie general valabila.
                Im vine in minte 1Ioan 5:16, si mai ales parte „… si Dumnezeu ii va da viata, pentru cei ce n-au savarsit un pacat care duce la moarte”. Deci, sa ne rugam.

                In ce priveste „dumneavoastrismele”, din felul in care m-ati abordat si scrieti am dedus ca nu va aflati la varsta radicalismelor si a luptelor de idei. Si cum acesta atitudine (de respectat) apare doar accidental intre 20 si 30 ani am tras concluzia ca ar fi bine sa dau cu „dumneavoastra”. 🙂

    • Marius David zice:

      De fapt asta este şi obiectivul meu, să vă cufund în gînduri! Sinking in thoughts, not singing in tongues… 🙂

      da, ai observat bine, omul acela îşi vede păcătoşenia, pe cînd unul care este acuzat de agresiune sexuală stă şi dă Cina fără probleme de conştiinţă.

  2. Liviu Matei zice:

    Exista un text interesant in Ezechiel 44 unde se vorbeste de doua categorii de slujitori. Unii care au participat la ratacirea poporului si unii care au incercat sa o impiedice, dar desi nu au reusit, si-au pastrat curatia lor. Despre primii Domnul vorbeste ca ii va folosi la lucrul in casa Lui, vor face slujba casei, iar pe cei curati ii va folosi in slujba Sa.
    Cred ca ideea poate fi tranferata intr-o oarecare masura si in zilele noastre. Unii facem doar slujba casei Domnului, iar altii suntem in slujba Domnului, desi s-ar putea ca in mod practic sa facem aceleasi lucruri.
    S-ar putea ca o cantare a mea sa fie doar o slujba care sa infrumuseteze programul din acea duminica, iar urmatoarea cantare a unui frate care duce o viata mai placuta sa fie o slujba a Domnului . Exista probabilitatea ca si cantarea mea sa ajute pe unii care o aud, dar adevarata slujba a Domnului va fi de pe buzele celui care traieste la fel cum marturiseste.
    S-ar putea sa para un pic fortata transferarea ideii din VT in zilele noastre, dar …

  3. Paul Pantea zice:

    Eu vad in felul urmator: de ce nu ar fi preotul curvar vrednic sa imparta mesajul? Pentru ca pacatuieste? Atunci nu suntem vrednici niciunul dintre noi, pentru ca pacatuim toti. Sa nu fiu inteles gresit, nu exista pacate mari si pacate mici, insa exista pacate cu consecinte mari si pacate cu consecinte mici. E vrednicia noastra totusi invers proportionala cu efectele secundare ale pacatelor noastre?

    „Fragmentul pune o problemă foarte interesantă, veche de sute de ani şi încă în cumpănă pentru mulţi. De la criza donatistă încoace încă ne frămîntăm cu astfel de probleme.”
    Deci raspuns definitiv nu s-a gasit…

    Sunt de acord cu separarea ideii de persoana. Daca un ateu spune ca 2+2 fac 4, nu inseamna ca are mai putina dreptate. Daca un preot curvar predica scriptura, nu cred ca va fi mai putin adevarata. Cred insa ca, daca pacatul sau e un viciu, ii poate deforma predica, ii poate deforma mesajul. Cred ca e un mister in ce masura vorbeste Duhul Sfant si in ce masura vorbim noi atunci cand suntem la amvon. Intr-un fel sau altul, mesajul functioneaza independent de transmitator.

    Tot ce facem, trebuie sa facem cu un cuget curat, impacati cu noi insine si cu Dumnezeu, fara sa (ne) mintim. Sa fim sinceri inaintea universului.

    • Hmmm... zice:

      „Intr-un fel sau altul, mesajul functioneaza independent de transmitator.”
      NU mesajul transforma
      NU transmitatorul
      ci Dumnezeu insusi
      sa zicem ca luam 2 evanghelisti de valoare aprox. egala
      -unul mizerabil ca personalitate
      -altul cu viata curata si sfanta [exista si asa ceva]
      sa zicem ca predica e la acelasi nivel
      insa UNGEREA va face diferenta…
      doar unul va fi insotit in lucrare
      de ce credeti ca sunt goale bisericile sau sunt pline de oameni in care se vede prea putin spre deloc in ei chipul real al lui Cristos ??

      • Paul Pantea zice:

        Intrati pe un teritoriu nebulos. Ce inseamna evanghelisti de valoare egala? Constructia e mai mult decat ambigua. Cum se masoara valoarea oricarui om in general? Dupa inteligenta? Carisma? Fapte bune? Experienta?

        Daca unul e mizerabil si celalalt nu, cum pot fi ei atunci de valoare egala?

        Alta problema: spuneti ca cel sfant va fi ajutat in lucrare. Deci cei care asculta un pastor cu multe pacate in spate nu vor fi cercetati, doar pentru ca pastorul e pacatos? Vor fi oamenii pedepsiti pentru cazierul pastorului?

        O ultima problema: Spuneti ca nu mesajul transforma. Corect. Dar mesajul cerceteaza, sau Duhul Sfant cerceteaza prin mesaj, daca altfel suna prea existentialist. De ce mai e nevoie atunci de curatia pastorului, daca Duhul cerceteaza, atata timp cat exista mesajul? Daca transmitatorul nu influenteaza cu nimic, de ce conteaza trecutul acestuia?

        • Hmmm... zice:

          recunosc termenul valoare nu e cel mai potrivit
          dar aici nu e un eseu academic, era doar un exercitiu de gandire
          valoare in ce sens?
          sa zicem aceasi varsta, aceasi facultate de teologie, aceasi exerienta de 20 de ani ca pastor, acelasi dar de lucrare din Efeseni 4:11 cel de evanghelist,etc sper ca aveti imaginatie bogata… va las sa vi-i imaginati pe cei doi
          sa zicem ca inainte de momentul evanghelizarii cu o seara inainte unul s-a culcat cu o sora de la cor [shhh, las’ ca oricum nu stie nimeni] iar celalalt a stat in post si rugaciune de si-a rupt genunchii plangand pt soarta celor pierduti , sa zicem ca mai luat si cativa bocanci in gura ne-meritat de la fratii din comitet [care se iubesc intre ei de nu mai pot,unul de dragul celuilalt] si sa mai zicem ca nu a raspuns si a fost incredibil de umil, smerit, supus in numele lui Isus.
          unde v-a fi ungerea de sus???
          valoare egala in ochii nostri ca nu stim cu cine avem de-a face in multe cazuri, dar D-zeu nu se uita decat la esential… [deep inside]
          cam asta era ideea, repet era un exercitiu de imaginatie
          +
          de ce va vine greu sa credeti ca d-zeu nu va lucra intr-o biserica unde sunt ne-reguli?
          si da e posibil ca acel pastor sa fie tras la raspundere la judecata pt faptul ca n-a fost nimic altceva decat un chimval zanganitor la amvon
          capacana e sa ne iluzionam ca Domnul sau mesajul cum sustineti d-voastra [desi nu sunt acelasi lucru]va lucra independent de lucrator, atunci pt ce mai e nevoie de lucratori ???

          • Paul Pantea zice:

            Cu siguranta pastorul va fi tras la raspundere, fiecare va fi tras la raspundere pentru tot ce spune, dar mai ales pentru ce nu spune atunci cand ar trebui. Cine stie sa faca un bine si nu-l face, savarseste un pacat.

            De ce este nevoie de lucratori? Pentru ca asa e facut crestinismul asta… Modalitatea suprema a exprimarii dragostei fata de aproape este evanghelizarea lui. Nu exista mod mai frumos de a-ti demonstra dragostea decati sa-i spui Adevarul. Iar noi de-asta suntem pe-aici. Daca vroia, putea Dumnezeu sa apara fiecaruia in vis, la 18 ani, sa-l cerceteze 2 ore si sa-i dea pace.

            Dar am primit noi misiunea aceasta. Inger si demon in acelasi timp. Oportunitate dulce de a face fapta buna dar si o responsabilitate crunta. Daca aproapele nostru va inceta sa-L caute pe Dumnezeu din cauza ca nu am stiut noi sa-L propovaduim cum trebuie, ni se va cere sufletul acelui om (cred eu).

            Iar aici e un secret foarte important. Din aceasta cauza, nu Il putem invinui niciodata pe Dumnezeu ca nu a cercetat pe cineva indeajuns. Pentru ca El nu vrea ca vreunul din noi sa piara. Nici unul macar.

        • Marius David zice:

          am cunoscut oameni cu două clase şi fără carismă şi am simţit că au Duhul, viaţa şi moartea au confirmat acest lucru şi au un loc bine stabilit în istorie.
          am cunoscut oameni plini de carismă, care compuneau poeme la comandă, tobă de carte şi retori extraoridinari, s-au dovedit a fi nişte oameni care se tîrau ca şerpii.
          şi unii şi alţii încercau să vestească aceeaşi evanghelie.
          unde-i totuşi puterea?

    • Marius David zice:

      BA da, s-a găsit răspunsul, Paul. de asta facem patristică. Ca să îi citim răspunsul lui Augustin la criza donatistă.
      chestiunea este hrană tare şi reprezintă obiectul unor cercetări foarte complexe. Oricum, nu de blog.
      Am scris un material de 50 de pagini care va intra într-o carte ulterioară referitoare la pastoraţie versus preoţie. Ating şi această problema.

    • Marius David zice:

      cum spune şi Apostolul, dacă cineva, chiar curvar fiind, vesteşte Evanghelia, din mîndrie, din chef de scandal, Evanghelia este totuşi vestită şi are putere în sine.
      Problema care se pune însă mai delicat este la sacramente, acolo unde sînt considerate sacramente cele acte de cult.

  4. Hmmm... zice:

    miza e alta
    doar transmitem o informatie ? sau si participam ca „impreuna lucratori” si ne asteptam sa fie prezent Duhul Domnului la lucru pt a convinge, pt a naste din nou
    vedem atatea exemple in VT si avem atentionari in toata Scriptura ca Dumnezeu nu sta in mijlocul pacatului si nu lucreaza prin pacatosi …
    de cate ori evreii au luat bataie in lupte, doar pt un pacat [minor am spune noi]
    oare pt Sfintii din Noul Legamant standardele sunt mai sus sau mai jos ???

  5. Haralambie Elefterescu zice:

    Eu cunosc niste celebri evanghelisti romani care au un succes extraordinar. Simpla pronuntare a numelui lor starneste oftaturi surescitate. Le cunosc si unele dintre slabiciunile si pacatele lor. Unii sunt pur si simplu niste carieristi fara scrupule. Cunosc si niste pastori care la amvoanele lor exuda spiritualitate pentru ca „ex cathedra” sa se complaca in cele mai mizerabile josnicii. Dar ce stiu eu, stiu prea putini. Cei care au aflat cate ceva, dar care nu au fost afectati in mod direct, au ramas aproape impasibili, alungand cu o usoara blazare orice ispita de a judeca pe „fratele”. Masa de credinciosi asteapta, in continuare, cu nerabdare aparitiile „binecuvantate” ale acestor indivizi de la care, bineinteles, trebuie sa emane in final si mult asteptata trezire!! Ne bate Dumnezeu! Cum sa aiba loc vreo trezire in astfel de conditii?

    • Marius David zice:

      „Cum să aibe loc o trezire în astfel de condiţii?”
      Am eu o idee!
      Facem o mişcare. Să se numească „Gardienii” şi apoi convingem pe unu dintre „teologi” să publice cîteva articole despre trezire pe un oarece blog, facem vreo două conferiţe, gonflăm balonul cu multe sentimentalisme, naraţiuni despre chisturi, pustule şi furunculi, transformîndu-L pe Dumnezeu în bancher, pe Duhul Sfînt, în Asistentă Medicală, iar pe Isus Cristos în monitor de parcare.
      Simplu!
      După care, în exact patru luni, balonul face un fîsss scurt şi gata. Ne trezim apoi cu lucru „celuilat”, ne trezim doar …. unii împotriva altora.
      Metodologia şi tehnica trezirilor spirituale este la îndemîna oricui îşi plasează în spate strategic temporal vreo iluminare sau ungere.
      restul sînt detalii.

  6. michael zice:

    pastori traind in pacate si imoralitate crunta sa fie niste canale binecuvantate prin care Dumnezeu isi revarsa cele mai bune daruri peste turma pastorita? nici pomeneala! daca e sa mai punem la socoteala consecintele in timp, atunci cand trairea lui va fi data in vileag intr`un fel sau altul, putem afirma ca un astfel de om e un blestem si o piatra de poticnire.

  7. Ce este mai importanta, scrisoarea sau postasul? Nu-s de partea celor ce fac cu nebagare de seama lucrarea Domnului, dar cred ca totdeauna oamenii se uita la postas, nu la scrisoare… E clar cazul Lui A. Plass.

  8. horvathliviu zice:

    Iată ce zice Alexander Schmemann despre vrednicia preotului, în cartea lui „Din apă şi din Duh” :

    „… Biserica nu separă validitatea de deplinătate şi împlinire. Validitatea este doar o condiţie pentru îndeplinire, dar abia aceasta din urmă „contează”. Botezul unui om ca Stalin a fost probabil unul perfect „valid”. De ce însă nu a fost împlinit în viaţa lui? De ce nu l-a oprit pe Stalin să se afunde în ticăloşia lui de neimaginat? Întrebarea nu este una naivă. Dacă milioane de oameni botezaţi „valid” au părăsit Biserica şi încă o părăsesc, dacă Botezul pare a nu avea asupra lor niciun impact, oare nu este mai presus de toate din cauza noastră, din cauza slăbiciunilor noastre, a lipsurilor, a minimalismului şi a nominalismului nostru, din cauza trădării noastre continue a Botezului? Oare nu este din cauza nivelului scăzut al vieţii Bisericii, redusă la câteva „obligaţii” şi care a încetat să mai reflecte şi să comunice puterea reînnoirii şi a sfinţeniei? Toate acestea se aplică, desigur, în primul rând clerului, preotului, săvârşitorului Tainelor Bisericii. Dacă el însuşi nu este chipul lui Hristos, „prin cuvânt, prin faptă, prin învăţătură” (1 Tim. 4, 12), unde ar mai putea omul să-L vadă pe Hristos şi cum Îl mai poate urma? De aceea, să reduci Tainele doar la principiul „validităţii” înseamnă să faci o caricatură a învăţăturii lui Hristos. Pentru că Hristos a venit în lumea aceasta nu pentru ca noi să săvârşim Taine „valide”; ne-a dat Taine valide pentru ca noi să ne împlinim ca fii ai luminii şi martori ai Împărăţiei Sale.”

    • Hmmm... zice:

      splendid :
      „Pentru că Hristos a venit în lumea aceasta nu pentru ca noi să săvârşim Taine „valide”; ne-a dat Taine valide pentru ca noi să ne împlinim ca fii ai luminii şi martori ai Împărăţiei Sale.”

    • Marius David zice:

      frumos citat,
      Schemann… un stilist,
      asta nu înseamnă că sînt şi de acord cu tot ce spune omul.
      teologia ortodoxă în acest caz aşează harul peste om, în om, adică în preot, ceea ce este de discutat prin implicaţii.
      SE creează o nouă categorie de creştini. Preotul are o „afecţiune” ontologică, intră într-un alt ordo, ceea ce creează probleme enorme.
      am auzit şi următoarea chestiune: în Iad nu va fi niciun preot, nici măcar Rasputin, pentru că orice hirotonit are harul şi chiar dacă este caterisit, Dumnezeu nu ia înapoi darul pe care l-a făcut. Nu mai poate oficia tainele, dar rămîne preot în veac.
      Ghici cine a spus asta? 🙂

  9. elisa zice:

    „plecati de la mine, voi care ati lucrat faradelegea”
    „Doamne dar noi am scos draci, am vindecat,….”
    Ma gindesc de la o vreme :
    oare cei care si-au pus miinile peste mine la botez ce duh mi-au transmis?
    Complicata treaba.
    Nu este vorba de slabiciuni, ci de pacatele de care nu ne pocaim.
    Acestia ar trebui sa se marturiseasca si sa ceara voia lui Dumnezeu pentru ei in continuare, daca mai au voie sa slujeasca.
    Asa cred eu…..

  10. elisa zice:

    liviuhorvath,
    eu stiu din Scriptura mea cit si cea a fiului meu ortodox, ca nastera din nou si nu botezul schimba oamenii;
    el a adus acasa si Jurnalul fericirii unde este descris atit e minunat botezul lui Steinhardt, dar el fusese nascut din nou;
    nu este de mirare ca oamenii s-au departat de biserica; in ei nu s-a schimbat nimic la botez; decit ca au fost scosi din apa uzi;
    din apa si din duh, inseamna mult mai mult;
    asa trebuie sa ne nastem: de sus, cum spune la ortodocsi.

    • horvathliviu zice:

      Nu asta am vrut sa arat prin pasajul cu pricina, ci despre vrednicia preotului, despre care se vorbeste in topic. Am scris si despre botez fiindca nu puteati altfel sa intelegeti despre ce vorbeste parintele Schmemann altfel. Este vorba multa si despre botez.Alta data, nu acum.Numai bine.

  11. Bogdan Burghelea zice:

    Interesant este că acest gen de probleme s-au discutat de către juriştii francezi la granţia dintre secolul XVII şi XVIII.

    Ideea era următoarea: poate un funcţionar „fals” să încheie acte juridice valide? Concret, era vorba de cîteva căsătorii încheiate în faţa unui personaj care se pretindea că este ofiţer de stare civilă (apropos, corect terminologic ar fi „oficiant”, dar aşa s-a strecurat o traducere greşită în Codul nostru civil), despre care nu ştiau şi pe care cei prezenţi nu îl puteau bănui că este un impostor. Legea era foarte clară: sancţiunea actului în astfel de condiţii era nulitatea absolută – se desfiinţau toate efectele sale, ca şi cum n-ar fi existat vreodată.

    Am fi tentaţi să spunem: „Ce contează? Cei afectaţi – cei a căror căsătorie se anula – nu aveau decît să refacă procedura în faţa unui funcţionar real”. Doar că între timp se născuseră copii, iar dacă s-ar fi urmat acea linie de gîndire, copiii apăreau ca fiind născuţi din afara căsătoriei (bastarzi), statut care era intrinsec legat de momentul (irepetabil) al naşterii, iar bastarzii erau privaţi o de o seamă de drepturi [Am dat atît de multe detalii, pentru a ilustra şi un alt aspect al sintagmei „blestemul legii”].

    Soluţia echilibrată ce s-a adoptat în cele din urmă (şi mie mi se pare foarte creştină în spirit) a fost aşa-numita teorie a funcţionarului aparent: nu contează dacă funcţionarul ce îndeplineşte anumite acte este adevărat sau fals, atîta timp cît cei pentru care se oficiază acele acte sînt de bună credinţă (element esenţial – nu ştiau, nu puteau să-şi dea seama că funcţionarul este fals şi nu prezintă relevanţă dacă află ulterior), atunci actele încheiate rămîn valabile şi îşi produc efecte faţă de ei (şi copiii lor, dacă era cazul).

  12. Gabriel Băloi zice:

    Actul putativ al Euharistiei
    @ Bogdan Burghelea

    Dan Burghelea , ai mers exact unde trebuie ; ai prins esenţa ! 🙂
    Mi-ai luat vorba din gură , dar aş mai adăuga şi eu cîte ceva pentru a întări raţionamentul tău.

    Căsătoria nulă se consideră PUTATIVĂ , adică produce totuşi unele efecte faţă de soţi sau doar faţă de unul dintre ei , dacă , la încheierea sa , a existat buna-credinţă a acestora sau numai a unuia dintre ei.

    Este de menţionat că efectele căsătoriei putative sînt limitate în timp pînă la data desfiinţării ei ( adică , soţul de bună-credinţă are calitatea de soţ pînă la data desfiinţării acelei căsătorii ).
    Aşadar , actul putativ în sine are un moment al înfiinţării sale valabile , cauzat de persoana aflată în stare de bună-credinţă la data încheierii actului nul şi faţă de care se produc efectele acelui act. ( De exemplu , numai soţul de bună-credinţă se poate prevala de existenţa prezumţiei comunităţii de bunuri , ca efect al căsătoriei putative , sens în care el trebuie doar să invoce beneficiul putativităţii , ca acele bunuri să fie prezumate a fi comune → adică acele bunuri ale soţului de rea-credinţă dobîndite în timpul căsătoriei putative ).

    „Mutatis mutandis” , atunci cînd vorbim despre un act de cult afectat de viciu ( de exemplu , actul Euharistiei ) , automat trebuie să avem în vedere principiul relativităţii efectelor actului cultic respectiv , potrivit căruia efectele sînt diferite în raport de părţile participante ( reprezentante ) la încheierea sau săvîrşirea sa.
    Deşi este un act care are natură divină , el este totuşi un act cu două segmente disjunctive d.p.d.v. al validităţii efectelor spirituale produse , adică din punctul de vedere al validităţii acţiunii de aport adusă de fiecare parte participantă la săvîrşirea sa.
    Aporturile spirituale diferite pe cele două segmente :
    1. Dumnezeu ↔ „pater eclesiasticus” , pe de o parte ,
    iar , pe de altă parte ,

    2. „pater eclesiasticus”(adică , popa) ↔ enoriaş ,
    pot duce însă la efecte diferite.
    Deşi actul euharistic generic are caracter divin (natura sa divină constituind cadrul general al relaţiei complexe existente între cele două segmente ) , totuşi eu consider că validitatea – a însuşi actului euharistic – este subordonată individualităţii aportului fiecărei părţi participante , caracter individual contributiv care TRUNCHIAZĂ atît actul euharistic cît şi efectele sale astfel disjunse pentru fiecare persoană în parte (putînd , deci , fi valid doar pentru enoriaş , sau doar pentru preot – ca persoană individuală , după caz ).

    Cred , însă , că există o LIMITĂ pînă la care asemenea acte viciate sînt valide , limită dată de complicitatea morală dintre oficiant şi enoriaş sau dată de momentul cunoaşterii că , de exemplu , oficiantul este imoral (impostor spiritual).
    Dar , pînă la momentul cunoaşterii imposturii , cred că putem vorbi de „ACTUL PUTATIV AL EUHARISTIEI” , valabil pentru cel care s-a cercetat pe sine însuşi înainte de a mînca pîinea şi de a bea vinul (1 Cor.11:27-29).

    Cred că problema aceasta se poate rezolva pe tărîmul regulilor :

    1. „Error communis facit jus” , adică eroarea generală devine drept , (validînd actul celui de bună-credinţă dar care se află în eroare ) , şi
    2. „In pari causa turpitudinis cessat repetitio” , adică , atunci cînd turpitudinea (mîrşăvia) este egală repetiţiunea nu e admisă. Actele făcute cu complicitate la mîrşăvie nu mai sînt valide.

    • Bogdan Burghelea zice:

      Păi, cred că limita este dată de buna-credinţă a enoriaşilor.

      Cît timp enoriaşii nu au ştiut (au fost de bună credinţă), acel slujitor poate sluji, cu nevrednicia sa. După aceea, nu mai e doar nevrednicia sa, ci e şi complicitatea enoriaşilor.

      • Marius David zice:

        dacă ne lăsăm pe Buna credinţă a enoriaşilor e vai de mama noastră… Biserica.
        Limitele sînt între Dumnezeu şi Dumnezeu.

        • Bogdan Burghelea zice:

          Eu spunem că limita de la care actele încep să fie viciate, deci nevalabile, este buna credinţă a enoriaşilor.

          Cu alte cuvinte, după ce enoriaşii ştiu cu cine au de a face, devin responsabili dacă îl acceptă pe slujitorul nevrednic.

          • Marius David zice:

            şi asta este o părere,
            dacă un preot se dă preot fără să fie…. şi face actele de cult, căsătoria, spre exemplu,
            atunci, cei doi care au fost căsătoriţi de el trăiesc în curvie sau nu?

            • Bogdan Burghelea zice:

              Dacă nu ştiau şi nu puteau afla în condiţii obişnuite că nu e preot, actele de cult sînt valabile, şi pentru faptul că substanţa actelor nu se confundă cu cel care le împlineşte. Parcă aceasta era soluţia lui Augustin, nu?

              • Marius David zice:

                asta se rezolvă în bisericile sacramentale, ce ne facem în bisericile nesacramentale, în care opera harului nu se face conform principiului ex opere operato (vezi ex opere operantis Ecclesiae, care este altceva)?
                Da, Augustin aşa lasă să se înţeagă în una dintre predicile din psalmi, cred.
                Cum rezolvăm noi problema asta, neavînd sacramente care să reziste „în sine” fără „operator” şi „cuminecători”?

              • Bogdan Burghelea zice:

                Foarte incitantă problemă.

                Fără îndoială că tindem spre soluţii în care forma perfectă se suprapune în mod desăvîrşit fondului perfect.

                Dar cînd această suprapunere lipseşte, ce facem? Cred că nu avem altă soluţie decît să căutăm răspunsul în Biblie. Dar, nefiind teolog, mă tem că nu sînt calificat să dau un răspuns aşa, pe picior.

                Voi studia problema şi am să revin cu o posibilă soluţie.

              • Marius David zice:

                Vă rog,
                asta le-am dat ca temă şi studenţilor de la teologie,
                caută acum … sper eu… înfriguraţi răspunsul. Este deja dat, numai trebuie căutat unde trebuie..

  13. Marius David zice:

    nu-i la subiect, Elisa,
    am scris despre nunţile la pocăiţi, acolo se potriveşte mai bine.

  14. Pingback: “Poştaşul rîde cu jumătate de gură” | Marius Cruceru

  15. Pingback: Peratologie, Răutatea, Marcello, Puritatea scrisorii « La patratosu

Lasă un răspuns către dani g Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.