Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Ravel a fost impresionist. Prin urmare, esenta Bolero-ului nu sta in tehnica, inovatie etc, ci in culoare. Daca opera e un esec sau nu depinde de dirijor sa construiasca acel crescendo asa cum trebuie. Am cantat opera la clarinet; cand o ascult, dar mai ales cand o cant, ma fericeste intotdeauna 🙂
Este adevarat ! Un dirijor mediocru poate face „praf” o compozitie, o opera muzicala de exceptie…alaturi de un interpret de duzina…cu toate ca, la un moment dat, si dirijorul face parte din interpretare, el este sufletul interpretarii !
In ceea ce priveste Sfanta Scriptura, ca opera divina a lui Dumnezeu Suveranul, un „dirijor” prost sau mediocru, sau chiar cameleonic, tot face praf prin incompetenta, ciuntire, trunchiere si lipsa de traire aceasta opera sfanta…
„De aceea, noi nu stricam Cuvantul lui Dumnezeu cum fac cei mai multi…”
Sa fie oare si acestia…ANATEMA ?
da, interesantă aplicare spirituală, nu m-am gîndit
Absolut corect!
Şi eu am cîntat la clarinet, nu tot, ci partea care era în metodă, o adaptare din chestia asta,
M-am desfătat şi eu, aproape vinovat 🙂
Pariez că n-ai făcut totuşi glissando-ul din Rapshody in blue… 🙂
Eu n-am reuşit niciodată!
Nici gand :))
Glissando-ul in general nu imi functioneaza. Daca imi doresc ceva, e sa stiu respiratia circulara. Da’ mai este mult pana departe. Si asa mi-a luat 2 luni sa prind corect pozitia buzelor. Bine ca am totusi limba si degete rapide.
Pingback: Fatî hăi, fabrica de organe, jocurile paralimpice, Fratres, Celibidache, « La patratosu