Sîmbătă seara, în data de 25 septembrie, am participat la ceea ce s-a numit Festivalul Bucuriei, de fapt un fel de întîlnire zonală de tineret.

Formația condusă de unul dintre absolvenții Universității Emanuel din Oradea, David Olcean, a fost grupul care a condus partea muzicală a serii.

I-am mai întîlnit de două ori și remarc la ei un lucru pe care l-aș fi așteptat și de la alte grupe, trupe sau cum vreți să le spuneți: faptul că evoluează din punct de vedere muzical, tehnic, abordează repertoriu nou, uneori dificil și, lucru mai important, au ascultat sfatul de a nu mai cînta peste un anumit număr de decibeli. În acest fel muzica lor este mult mai ușor de digerat. Excelent.

De asemenea, am fost foarte suprins de faptul că și celelalte grupuri care au participat, de la Biserica Sion (gazda miniconferinței), Biserica Providența, două biserici penticostale, Biserica din Tulca, Biserica din Auşeu şi Biserica din Batâr, au cîntat impecabil, cu instrumentație live sau play back.

Și, mîngîierea orgoliului meu de mic artist amatoricesc, trebuie să adaug încă o pricină de surpriză la faptul că publicul, peste 400 de tineri cu două generații în urma mea, au apreciat cîncelele mele în stilul anilor 70-80-90, pe vremea cînd legea muzicii studențești din România o făceau Nicu Alifantis, Mircea Baniciu și Alex Andrieș pe la Clubul A. Mare surpriză, pentru că stilul este complet diferit de ceea ce ar fi așteptat și cîntat această generație.

Într-un cuvînt: de bine. Mulțumiri pentru invitație și aprecieri pentru organizare, țineți tot așa, David and comp.

Predica a fost despre sursele bucuriei. Ne-am uitat la Epistola către Filipeni.

O altă bucurie pe care am avut-o a fost să colaborez cu pastorii sau cordonatorii de tineret prezenti acolo, majoritatea absolvenți ai UEO: Vidican Cristian, Daniel Bagosi, Nicusor Curpas, Lucian Ciupe și gazdele, Viorel Ile și fratele Gheorghe Pădure.