MMCP – prima zi

Chipul aspru îi era mângâiat la intervale egale de lumina stâlpilor electrici de pe marginea şoselei. Cu lumină şi umbre se aplecau peste parbriz şi ne lunecau pe chipuri dinspre piepturi spre frunţi. Am apăsat pedala în podea şi umbrele stâlpilor au început să se amestece. Oboseala mi s-a aşezat greu pe pleoape. Albul de mijlocul şoselei s-a amestecat cu galbenul şi negrul şi s-a făcut miere, ca mierea din centrifuga în care am fost ispitit să bag degetul în copilărie. Acelaşi sunet şi aproape acelaşi miros de haine vechi amestecate cu transpiraţie coaptă, rame vechi de lemn, ceară, brânză învechită, roşii chifligite, fum. Aşa mirosea şi habitaclul, a miere veche, a ceară topită, a haine înmuiate, a vechi încălzit şi, în ciuda tuturor plasticurilor din jurul nostru, mirosea a lemn. Poate din cauza chitării care se bălăngănea în spate în portbagaj, lovind stâlpii la fiecare curbă. Lacul sărit pe alocuri se închisese şi cedrul îmbibat de praf îşi dădea ultimele suflări din ce se păstrase sub poleială în cei 30 de ani de când fusese sufocat cu pensula.

Barba îi răsărea negru-sur de sub pielea coaptă, arămie, cu multe pete şi vechi cicatrici. Ţinea ochii închişi şi capul spre geam, iar muşchii maxilarului încleştat i se mişcau ritmic, nervos. Mâinile îi alunecaseră relaxate peste picioarele înfăşurate strâns în nişte blugi vechi de prin anii 80. Prespălaţi aduşi de la sârbi cu „Trenul Foamei”, acceleratul Timişoara-Iaşi. Parcă maxilarele, care măcinau dinţii, adunaseră toată puterea din corp şi îi lăsaseră mâinile şi picioarele răsfirate şi fără vlagă.

Caseta, încurcată deja de câteva ori – creionul este ideal pentru a descurca şi derula casetele – rula acelaşi lucru. Vocea enervantă, cu puternic accent americănesc, citea fără nici un fel de intonaţie şi emoţie epistola. A deschis ochii când s-au terminat cele 30 de minute, a întors caseta şi a început să-şi macine dinţii în ritmul scârţâitului de casetă.

A lăsat-o să meargă o vreme

Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: sănătate!

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic….

Opreşte, te rog, casetofonul! Aş vrea să citeşti tu când ne oprim…

Butonul casetofonului a ţâşnit spre noi, vocea metalică s-a oprit şi el a continuat să recite din memorie

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.

Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.

De ce ai venit la teologie?

Cred că am …. chemare, am răspuns timid. (De fapt am improvizat răspunsul standard.)

Chemare? Cum ai simţit-o? Te-ai gândit ce ţi-ar place să faci cel mai mult la 40 de ani? Lasă un pic lozincile şi încearcă să îţi explici cum ai ajuns să studiezi teologie. Ţi-a sugerat tata să îi calci pe urme?

Nu!

Ai ajuns aici pentru că ai spus poezii frumos în biserică?

Rîde în hohote. Colegul meu, ghemuit pe bancheta din spate, se foieşte, dar nimic nu-l poate

Nu, de fapt sînt foarte foarte timid.

Atunci?

Am vrut să studiez biblia în original.

Atunci de ce nu te-ai dus la Clasice. Încă fac treabă bună acolo….De ce teologie?

Nu vreau Homer, Hesiod, Ovidiu, Cicero, vreau numai Apostolul şi Evangheliile.

Ah, greaca? Te dai bine pe lîngă mine?

Ha, nu… pot să deschid aerul condiţionat?

Deschide fereastra mai bine, ştiu că hoitu meu putrezeşte şi miroase. Nici măcar eu nu m-am obişnuit. Mi se desface cortul.

Nu vă supăraţi că vă întreb, încerc eu să schimb subiectul, cîţi ani aveţi?

Hmm, 48.

Şi de cînd durează toată … problema asta?

De trei ani, după ce mi-a murit soţia… De fapt ea a murit în urmă cu cinci ani şi, după doi ani…. gata, a început să mă asculte Dumnezeu.

Nu credeţi că Dumnezeu este nedprept? Aveţi vreo explicaţie pentru tot ce s-a întîmplat?

Da….

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Comentarii, Greaca, Iacov, Meşteşugăreşti, Periegeza, Pt. studenţii mei, serile Iris. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la MMCP – prima zi

  1. Alex Androne zice:

    Frumos! Foarte interesantă ideea unui astfel de „comentariu”. Aştept continuarea, dragă Marius! Spor la scris!
    Aş avea câte ceva de întrebat, dar mai bine mai aştept si alte episoade.
    Numai bine!

  2. naomi zice:

    Frumos inceput, mai vrem.
    Nu ne lasati sa asteptam prea mult.

    Poate ar trebui sa folositi nume, personajele dv sa se numeasca cumva inca de la inceput.
    Dar ce stiu eu? 🙂 Succes!

  3. Dani zice:

    imi place, cred ca multe lucruri folositoare se pot invata asa, in joaca, citind un roman.

  4. Rodica Botan zice:

    Apropo de desfacerea cortului…
    Dupa o luna jumatate in spital, pe morfina, mi-au dat drumul acasa…trebuiau sa-mi amputeze doua degete arse de la picior dar aminau – pentruca vroiau sa lase ceva tesut sa creasca pe unul dintre degete ca sa agate piele pe el si sa il salveze. Iar eu actionam ca un om nebun ca vroiam sa fiu acasa cu fetele mele. Si m-au lasat 2 saptamini…Trebuia sa spal piciorul zilnic si sa-l pansez. Am facut treaba asta prima saptamina…dupa care m-a cuprins o oroare si o scirba de nedescris…de mine insami…Omul putrezeste repede…miroase ingrozitor…si dupa o saptamina n-am mai suferit nici sa ma uit la picior si nici sa-i simt mirosul de mort si mi-am bagat piciorul intr-o punga de plastic, am legat-o cit am putut de strins ca sa nu iasa nimic de-acolo si am …”rezolvat” momentan problema. Interesant cit putem sa ne iubim corpul asta…si ce confuzie avem cind se deface inainte de vreme…si cum incepi sa nu te mai identifici cu hoitu…ci cu materia aia invizibila si de natura divina…

    • Marius David zice:

      Ah, cred că ştiu despre ce vorbeşti! Stai să vezi cît îşi iubesc egoiştii de bărbaţi corpurile lor..
      Ştiu cum este cînd … pierzi ceva din tine…
      Oare nu de asta ne spune Scriptura să ne iubim soţiile ca pe trupurile noastre… căci nimeni nu îşi urăşte trupul..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.