Pe blogul gîndurarului găsiţi un comentariu excelent despre multiculturalism, postmodernism etc. Patetic, in sensul bun al cuvîntului, pasional adică, dar lucid.

Oare de ce postmodernii se opresc la nivelul de suprafaţă (ca în atâtea alte domenii)? Răspunsul e relativ simplu: fiindcă dacă ar săpa în adâncime ar descoperi că, de fapt, nu toate culturile gândesc diferit. Un studiu antropologic atent ar releva destul „consens trans-cultural în special în domenii dezavuate de postmodernişti precum responsabilitatea morală”.

Multiculturalismul, ca şi perfidă promovare a diversităţii, produce în mod sistematic o atomizare a lumii, o segregare şi tribalizare (în termenii lui Veith) fără precedent, în care fiecare grup minoritar asupra căruia s-a aşezat de acum lumina puternică a reflectorului se simte discriminat şi de simpla prezenţa a grupului majoritar sau, şi mai ciudat, de prezenţa unui alt grup minoritar, poate şi mai mic, asupra căruia bate aceeaşi lumină puternică. Ca să nu pară că vorbesc în dodii, să ne gândim puţin la soarta Statelor Unite cu al lor admirabil slogan „e pluribus unum” (împreună cu „In God we trust” poate cele mai desuete slogane americane. Trist.) care este probabil statul cel mai fragmentat, măcinat şi forfecat de enşpe mii de grupuri minoritate, culturi şi subculturi, găşti care-şi cer drepturile (prost înţelese) în nesfârşite procese şi chiar prin agresiune fizică. Sau, mai aproape de noi, U.R.S.S.-ul, a cărui fărâmiţare a grupurilor etnice ce au compus-o a dat naştere la ură etnică, ce a dus la masacre, genocide şi alte asemenea atrocităţi.

Creştinismul nu presupune nivelarea individualităţii sau anularea ei, ci găsirea identităţii reale, în Cristos. În cuvintele lui Kierkegaard: „Now, with God’s help, i shall become myself” (trad. „Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi deveni eu însumi”). Doar creştinismul poate da socoteală de uluitoarea diversitate instituită prin creaţie, de uluitoarea monotonie a păcatului şi a naturii căzute a omului, de uluitoarea diversitate a celor care devin „copii ai lui Dumnezeu”, de uluitoarea unitate în Hristos a Bisericii Sale. În creştinism „unitate în diversitate” nu e doar un slogan, ci un modus vivendi pentru Biserică, cu rădăcinile în Însăşi Sfânta Treime.

şi ceva funny aici.