Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Cand este vorba de copii ti se rupe sufletul de durere!
Oameni buni nu vedeti ce le faceti? – imi vine sa strig cu o putere sa rasune tot pamantul.
Daca noi nu am starnit un razboi sa nu credem ca suntem mai putin vinovati fata de copii defavorizati. Avem copii destui care sufera si in rromanioasa noastra; copii „instituționalizati”- nu li se mai spune asa, dar din punctul nostru de vedere tot asa sunt.
Cati ne-am gandit vreo data ce au acesti copii in suflet, ce dorinte au ei cu adevarat? Avem copii la scola colegi cu asemenea copii si-i instruim bine sa nu cumva sa relationeze cu ei; v-ati intrebat ce simt acesti copii cand sunt marginalizati? Facem cu un pachetel mai mult, sa-i dam si „bietului orfan”- dar nu stiti ca nu de mancare au ei nevoie ci de atentie, de integrarea lor in societate.
Trecem pe langa ei si spunem „saraci” si poate le dam si un ban, dar nu de banul nostru au ei nevoie ci de dragostea noastra, de-o imbratisare sincera.
Cati dintre noi se incumeta sa luam acasa un asemenea copil in vacanta? Sau poate numai un sfarsit de saptamana?
Este destul de dureros ca ne gandim la cei de departe iar aici langa noi se pierd suflete, se strica vieti.Sa nu fiu inteleasa gresit- si ei au nevoie de rugaciunile noastre(poate de aceea ni se pare mai usor, ca doar trebuie sa ne rugam pentru ei) si ma intristeaza soarta lor.
Stiti cum le spun profesorii nostri, „copii din centre” cu o urma de aroganta in ton?!
Cui i-ar placea sa i se spuna asa? Mie, nu.
Copilul asta m-a umplut de tristete….
Ce o fi in sufletelul lui?
Cine stie? numai Domnul.
Naomi, stiu ca nu mai este voie ca sa functioneze acele institutii;
acum sunt asistenti maternali…
Cand fiul meu a adus acasa din strada de la Timisoara trei baieti,
nicio reactie de la biserica de ajutorare…
Astia suntem…fara inima.
SÎNT DOI COPII, unul dintr-o parte, căruia i-a fost ucis un unchi, unul de cealaltă parte a baricadei, i-a fost ucis tatăl
Cum este posibil sa vedem durerea de pe chipul lor si sa nu ne miste pana la lacrimi. De dragul lor ar trebui sa inceteze orice razboi si orice ura!!!
@Elisa mai sunt si UTF-uri (Unitati de tip familial) unde cresc copii abandonati. Acestea par a fi imbunatatite si cu randament mai bun decat centrele, dar nu casa sau caminul unde stau conteaza ci societatea care-i inconjoara. Societatea nu-i accepta ii marginealizeaza.
Si asistenti sociali cati credeti ca i-au luat de drag? Multi dintre copii luati de asistenti maternali s-au intros in centre pentru ca au fost exploatati, folositi.