Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
„Cred ca nu avem de fapt nici un lucru pe care sa nu-l fi primit cumva, de undeva. Si cita vreme tot ceea ce avem reprezinta un dar, e bine ca macar din cind in cind sa ne amintim ca ‘din dar, dar se face’.
Parca undeva, pe acest blog, eram pusa la zid pentru ca am indraznit sa afirm asa ceva! 🙂
nu cred că ai fost pusă la zid pentru aşa ceva
Nu am rabdare sa caut dar era vorba de muzica downloads si discutia a dus la daruire, la a da si altora din ce tu ai primit in dar.
Aha, acolo era vorba să faci un dar din ce iei altuia cu forţa, aici Voicu produce el ceva… valuri din care scoate bani, sînt ale lui şi le dăruieşte cum vrea şi cui vrea.
Nu, voiam sa conving pe cineva sa faca un dar din darul lui !!!
Pingback: “Mă sufoc pentru tine!” | Marius Cruceru
Oare domnul Voicu n-ar putea inota vreo 3-4 bazine si pentru mine? Stiti, am niste serioase jene financiare… Lasind glumita la o parte, intreb si eu, ca neica-n drum, nu era mai simplu sa organizeze un concurs de fotografiat, fiindca ar fi mult mai putin riscant? Dupa cite am vazut, protagonistul are 44 ani, ori la etatea aceasta nu mai esti ca la prima tinerete.
Pingback: Vești bune despre campania ”Oare eu cît (mai) pot #rezista?” (OECMPR) – campanie pentru copiii și tinerii diagnosticați cu boli terminale | Marius Cruceru