Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Frumos.
Frate Marius, cand ati facut armata erati intors la Domnul?
este relevant dacă răspund la întrebare? Dacă da, de ce?
Da, imi spune multe.
Daca da, ma intreb si sunt tot mai nedumerita, cum se poate sa se slugeasca in cantare si altcuiva decat lui Dumnezeu?! Eu in Cuvant nu am gasit loc unde sa fie scris ca cineva a folosit cantarea la altceva decat inchinarea. Poate nu inteleg eu si va rog sa ma lamuriti.Se poate lua talantul pe care l-a dat Dumnezeu si sa fie folosit in afara lucrarii Lui?
Eu vad cantarea ca o rugaciune – pentru a fi mai inteleasa.
Va rog sa nu va suparati pe mine, dar eu asta cred si va rog sa-mi explicati mai pe larg sa pricep
eu cînt în duş, cînt în baie, cînt în maşină, cînt în pădure, uneori cînt pur şi simplu pentru mine, pentru prieteni, pentru Natalia, pentru copii,
am compus vreo două cîntece de leagăn, unul chiar pentru nepoata noatră care acum este studentă…
Dumnezeu face pogorămînt şi ne dă voie să cîntăm şi unele cîntări de la Cenaclu Flacăra, spre exemplu!
Nu stiu, tot nu m-ati facut sa inteleg.
Atunci cand ne infatisam inaintea lumii si nu cantam ceva care sa-l laude, sa propovaduiasca pe Dumnezeu, atunci cand cantam cantarea lumii este ca si cum da-ul nostru nu e da, este o nepredare totala …. Ma duce gandul la faptul ca as putea si eu sa ma intorc la dansuri -as face pacat? Dupa cum inteleg eu, nu pentru ca nu o fac in Biserica …. Asta-i parerea pe care mi-am facut-o dupa explicatia dvs.
păi să vă duceţi în pădure şi să săriţi pînă la prima cracă înaintea Domnului, dacă aţi făcut dansuri. Face bine! 🙂 Din toate punctele de vedere.
De ce santeti ironic? 🙂 Pe mine chiar ma framanta aceste ganduri si am asteptat raspuns ca de la un pastor. Nu va condamn, nu va judec doar vreau sa inteleg. cum sa ma exprim mai bine? Si nu scapati de mine pana nu-mi dati un raspuns satisfacator. 🙂
nu sînt ironic, Naomi, sînt doar vesel, foarte vesel, am terminat o carte şi sar în sus de bucurie ca mi s-a luat povara de pe umeri, cam asta era.
„Dansez” înaintea Domnului. 🙂
Si raspunsul meu?
Cineva zicea ca a termina o carte e ca dupa o cezariana. Barbat fiind, isi permitea sa faca astfel de comparatii. 🙂
mai rău, ca după naştere naturală, urmează depresia post partum 🙂
noroc cu Bach, ca mă scoate din toate depresiile.
Sibemol, La, Do, Si natural. Succesiunea perfectă!
Nu ma ocoliti, va rooog. 🙂
Felicitari pentru carte, nu postati pe blog macar parti din ea?
Frate Marius, dupa ce iesiti din depresia post partum. imi raspundeti? 🙂
Pingback: A murit “Ducele de Jazz” | Marius Cruceru