Am terminat în sfîrşit! Intră în ultimele editări de conţinut, îndreptări stilistice şi corecturi! A fost un proiect mai greu decît mă aşteptam. Uneori pare că este mai uşor să scrii cu savantlîc. Se poate! Nu-i aşa greu pe cît pare!
Sînt pline rafturile bibliotecilor de lucrări de doctorat care pornesc de la un singur lexem, o singură expresie. Unii preferă să dea citate cu ghiotura, apărîndu-se în spatele unor expresii impersonale precum „se crede”, „s-a constat”, „se poate deduce” etc.
Este mult mai greu să spui simplu despre cele care par atît de simple. Un profesor american de exegeză ne spunea în cadrul unui stagiu de cercetare:
„Dacă nu putem determina un simplu enoriaş (de fapt a folosit termeni precum redneck şi cowboy, ca să fiu mai exact), fără prea multă şcoală, să înţeleagă ce spune textul, atunci trebuie să ne lăsăm de meserie”.
Predica de pe Munte este un text care suportă mai multe lecturi suprapuse. Este de înţeles pentru prunci şi dă probleme imposibile exegeţilor. Are mai multe puncte de flexiune, care se pot transforma în porţi de intrare, porţi ascunse, care se deschid celor ce sînt înfometaţi de Text şi însetaţi de Cuvînt. Să vedem dacă se poate ….
Deocamdată nu am copertă. Idei?
Titlul şchioapătă, este prea lung! Este cel de sus… „Şi voi, care sînteţi răi… fiţi desăvîrşiţi ca Tatăl!” Un titlu mai bun ar fi … mai bun!
Ne mai gîndim!
Deocamdată AŞA arată Cuvîntul Înainte. De ce scot asta acum din sertar? Prefer să interacţionez cu viitorii mei cititori pentru a corecta ce se mai poate corecta.
Marius Cruceru 
Desi nu sunt un cititor asiduu a unor astfel de lucrari cred ca ceea ce ai inceput este foarte frumos si util in acelasi timp.
Titlul, desi pare lung, este perfect. Cel putin asa vad eu lucrurile.
Sper sa ajunga si la mine un exemplat atunci cand va vedea lumina tiparului.
De moment, apreciez cel mai mult cum ai terminat Cuvantul Inainte. 🙂
Dumnezeu cu tine
Dan
Mulţumesc, Dane, sper să termin totul cu bine.
După fiecare producţie de felul acesta mi se pre că am dreptul un pic mai mult să mor.
Eu dupa fiecare fapta buna imi dau seama, de fapt, cat de putine am facut si cat de multe puteam face. Caci tot ma gandesc la fraza pe care-am scris-o acum cateva zile : „Cand am citit ca nu stiu cine a zis ca toti credinciosii sunt ca niste creioane in mana lui Dumnezeu mi-am dat seama ca am devenit o mare guma de sters”
Si asta ma face sa stau cu mana stransa pe clanta usii pe care intra moartea…
da, frumos spus.
pana vom ajunge noi corectori la cartile lui marius…
Imi pare rau ca revin cu alt comentariu
La pagina 14 penultimul paragraf …
„între anii 2003-2005, dar si pentru ideile ideile risipite”
„ideile” o singura data …
Mulţumesc încă o dată, pe acesta l-am scăpat… 🙂
1. titlul nu este foarte fericit ales
la primul contact cu acesta pare sa contina un antagonism
dat de cuvantul „rai” in opozitie cu „Tatal” (include sensul de bun)
daca Tatal nu era scris cu majuscula ideea era
voi care sunteti rai fiti desavarsiti ca tatal „vostru” , acest vostru il adauga
creierul in mod automat datorita modului in care functioneaza
de unde reiese ideea ca tatal e cel rau..tatal vostru cel rau (pe care il aveti voi care suntei rai) cam asta e ideea la primul contact cu titlul..de asemenea daca cineva aude doar titlul (si nu vede astfel majuscula din cuvantul Tatal) face aceeasi analogie
intrucat cartea va fi accesibila oricarei categorii de cititori titlul ar trebui sa nu creeze
controverse interpretativ-semantice (in afara de cazul in care e formulat astfel tocmai ca sa surprinda prin pseudoantagonismul sau, fiind astfel un element intentionat al mixului de marketing -promovarea)
contradictia titlului vine si din vers 45 al textului unde sunt amintite de insusi Domnul
doua categorii: rai si buni (drepti si nedrepti)
„Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. ”
ca atare, ar putea fi inteles gresit daca se foloseste constructia „si voi care sunteti rai”
impunandu-se intrebarea dar cei buni..? ei cum sa fie..?
poate urmatoarele variante pot fi luate in considerare
„si voi care ( sau care inca nu) sunteti nedesavarsiti ..fiti ca Tatal vostru desavarsit”
(include ideea fiti la fel ca Cel ai caruia pretindeti ca apartineti )
sau
„si voi care sunteti ai Tatalui fiti ca Tatal”
(include ideea de apartenenta la Tatal in ciuda nesdesavarsiri dar avand ca ţel desavarsirea)
2. la prima nota de subsol cea referitoare la perigeza in loc de „în” nu se impune „de”?
adica in loc de
„termen.. definit..pe scurt în Marius David Cruceru ..”
varianta
„termen definit de Marius David Cruceru, în „Întoarcerea…”
3. periegeza ..e un act de mare curaj…atata timp cat insusi autorul afirma: „Sînt foarte original..Chiar eu le spun studenţilor, dacă îţi trece prin cap ceva nemaiauzit în interpretarea Bibliei, primul drum pe care trebuie să îl faci este la medic ”
e utila totusi..atunci cand nu submineaza intelesul direct al textului (adresabil si celor mai simple categorii de oameni ) si cand concluziile ei sunt de crestere a standardului spiritual de tipul celor mentionate in textul propriu zis. Cum sunt:
Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri
sau
Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
ori
Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu săvârşeşti adulter”. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.
oricum perigeza ca si calatorie ( incluzand si intelesul venit pe filiera franceza a termenului alaturi de cel propus de autor, nou dealtfel in literatura de specialitate) in descifrarea sensurilor textelor nu trebuie sa ajunga,
prin concluziile propuse, la antagonism fata de o interpretare directa, contextuala exegetica. Ea poate propune doar o interpertare de finete spre o sfintire in amanunt
lucru extrem de necesar bisericii .
parca era o emisiune „Rai da’ buni” … mie asta imi sugereaza titlul.
Bun, atunci ăsta rămîne titlul 🙂
va avea audienţă 🙂
Răutate omenească – Desăvîrşire Dumnezeiască
(Cîteva idei din care se pot contura titluri de carte).
Dacă există în afară de abisul rău şi un abis BUN , atunci Desăvîrşirea Tatălui e singurul abis bun în care ne aruncăm cu răutatea noastră , iar după salt forţa gravitaţională a abisului dragostei dumnezeieşti DESPRINDE de noi răutatea , care , astfel , începe căderea cu o altă viteză , mult mai mare decît a noastră , făcîndu-se observată din ce în ce mai puţin până cînd nu o mai recunoaştem , moment al nerecunoaşterii răutăţii în care Tatăl ne ridică la El.
Defapt , răutatea aşa ar trebui să fie , prăbuşită , pulbere , fără făptură , însă , în realitatea noastră existenţială , nu cumva suntem doar ÎMBLÎNZIŢI prin privirea (sau raportarea) la desăvîrşirea dumnezeiască ? Întrebarea asta se ridică din formularea nevoalată a Mîntuitorului : „voi care SÎNTEŢI răi…” , definire prin intermediul căreia parcă ni s-au stabilit iremediabil LIMITELE supravieţuirii (convieţuirii , complicităţii ) noastre cu răutatea(imperfecţiunea) , atît limita de la data naşterii cît şi cea de la sfîrşitul vieţii ?!!!
Se pare că răutatea omenească (văzută în sens de „imperfecţiunea omenească” ) este una dintre cele mai grele probleme ce i s-au dat spre rezolvare omului , a cărei demonstraţie trebuie să ajungă , în final , la soluţia comparativă „CA desăvîrşirea Tatălui”. E munca cea mai grea a omului.
Răutatea omului e absurdă. Ea nu e sursă de cîştig , de nici un fel , şi , totuşi , o mai găsim în tranzacţiile şi actele noastre pe care le încheiem deseori cu semenii , dar chiar şi cu noi înşine , iar de fiecare dată cînd se strecoară PIERDEM CEVA.
Desăvîrşirea Tatălui CIVILIZEAZĂ răutatea omenească SAU este , cumva , mijloc de CONVERTIRE a răutăţii omeneşti…?!…”voi care SÎNTEŢI răi” !!!!!!!!!
Sferele celor două realităţi , dumnezeiască – umană , sunt diferite , influenţate (cea omenească) de factori diferiţi !
Acesta-i şi drumul rănirilor , există mulţi răniţi pe el în lupta cu imperfecţiunea şi cu răutatea spre asemănarea cu desăvîrşirea Tatălui şi , totuşi , răniţii nu se lasă , ci îşi continuă drumul cu şi mai mare determinare.
Întrebări în legătură cu DESĂVÎRŞIREA :
– Procesul desăvîrşirii omului , oare , nu înseamnă să scoţi dintr-un caracter rău CEA MAI BUNĂ EXPRIMARE pe care-o poate DEVELOPA acel caracter rău ? adică , să-l tratezi cu „reactivul chimic” al desăvîrşirii Tatălui ?
– Este desăvîrşirea Tatălui ÎNDRUMARE spre STĂPÎNIRE DE SINE , spre o rînduială personală , iar noi rămînem totuşi „cu răutatea la purtător” , aşa cum rămîi „cu biletul de ordin la purtător” sau exact cum păcătuieşti „cu biletul în buzunar pe care scrie COPIL AL LUI DUMNEZEU ?
– Nu-i „MOMIREA” ( dealtfel, acţiune corectă) după care „ni se scurge saliva” tuturor şi , parcă, tot nu apucăm „să mîncăm” pe săturate din desăvîrşirea Tatălui ? ci , cu cît o gustăm mai mult cu atît constatăm că suntem mai flămînzi şi că avem din ce în ce mai mare nevoie de hrana ei ?
– Că tot am vorbit în ultimul timp de „specii…” (!) , nu-i un fel de SPECIE-FUNCŢIE dumnezeiască (adică , improprie omului ) , dar PUSĂ ÎN FAŢA OMULUI pentru a-i ACTIVA acestuia toată PUTEREA de a trăi după asemănarea cu Creatorul său ?
– O funcţie care „nu funcţionează ca la Dumnezeu” , însă omul rîvneşte cu toată puterea spre ea ?
Desăvîrşirea Tatălui constituie motivaţia noastră fundamentală în dăruirea noastră absolută Lui.
Aici , DĂRUIREA absolută se află în relaţia cauză-efect cu DESĂVÎRŞIREA noastră (desăvîrşire „cum este” cea a Tatălui) ; cu cît eşti mai dăruit cu atît eşti „mai” desăvîrşit.
Desăvîrşirea Tatălui e un mecanism perfect de dincolo de sfera noastră existenţială , care însă angrenează motorul nostru , imperfect în funcţionare din cauză că e susceptibil de influenţarea diverşilor factori existenţiali intrinseci şi imuabili sferei noastre.
Dacă desăvîrşirea Tatălui „a ajuns pe mîna omului” ( în sens de ÎNDELETNICIRE omenească , fiindcă real ne îndeletnicim cu aceasta , adică ne preocupăm să fim desăvîrşiţi ca El) , perfecţiunea noastră devine în modul cel mai firesc , ÎN CE NE PRIVEŞTE , imperfectă. ( Sper că nu voi fi înţeles greşit ).
Chiar dacă lucrăm în cooperare cu Dumnezeu pentru desăvîrşirea noastră , partea din „opera omenescului” îşi pune amprenta pe aceasta(pe desăvîrşirea noastră). De tot ce ne atingem devine imperfect.
Mi-e frică de ce am spus mai sus , dar şi azi a fost pentru mine o zi confirmatoare de imperfect omenesc!!!
VOCEA noastră , implicată în „DUETUL DESĂVÎRŞIRII cîntat împreună cu Dumnezeu” , e mai degrabă una a VOINŢEI sărmane , iar Domnul ţine solo-ul ÎMPLINIRII !
Ce să mai zic !
E un fapt de viaţă şi de moarte. În predica de pe munte te întîlneşti cu viaţa şi cu moartea , într-o antiteză cel puţin subînţeleasă.
Succes în găsirea unui titlu cît mai bun !
Cîteva capete , mijloace sau cozi de titluri :
– Îmblînziţi privind la desăvîrşirea Tatălui…
– Limitele convieţuirii cu răutatea…în drumul noastru spre desăvîrşirea Tatălui
– În luptă spre asemănarea cu desăvîrşirea Tatălui
– DUETUL DESĂVÎRŞIRII cîntat pe vocea voinţei omului şi tonul (sau tonica) împlinirii Tatălui ( îmi place ideea aceasta a duetului…)
– Desăvîrşirea – ÎNDELETNICIRE omenească…
-Perfecţiunea imperfectă a omului…, (nu ştiu , raportată la ceva)
-Cooperarea cu Dumnezeu în procesul desăvîrşirii noastre
– Dăruire absolută în relaţia cauză-efect cu desăvîrşirea
– Desăvîrşirea Tatălui – funcţie dumnezeiască…
– ideea (îndrăzneaţă) cu momirea : Momiţi la desăvîrşirea Tatălui….
-Desăvîrşirea – caracter absolut sau îndrumare spre stăpînire de sine ( sau spre cea mai bună exprimare )
– CIVILIZAŢIA desăvîrşirii dumnezeieşti în proces cu răutatea omenească ( sau în procesul de convertire a răutăţii omeneşti).
Idei…
Desăvîrşirea Tatălui – Abisul bun pentru răutatea (imperfecţiunea ) omenească
Da, astea sînt idei, dar nu sună a titluri, să mă mai gîndesc.
draga Gabriel, multumesc pentru comentariu.
Foarte util.
Sper ca la unele dintre întrebările tale să răspundă tocmai cartea.
Abia aştept s-o cumpăr ! Şi nu numai pe aceasta !
Lia, foarte recunoscător pentru corectură. Multumesc din suflet.
Excelent!
Ti-am respectat dorinta de a nu da comentariul on line, desi nu am probleme cu faptul că cineva ma corectează în public 🙂
Imi place ideea de abordare a cartii, alta decat studiul biblic clasic – nu ducem lipsa, mai ales cu privire la Predica de pe Munte.
Sugestiile mele pentru titlu ( e greu fara sa cunoastem continutul! ) ar fi in genul ” Modelati dupa chipul Tatalui” sau „Tata, vreau sa fiu ca Tine!”.
Da, mă voi gîndi… dar al doilea titlul pare pentru o carte de copii.
Este si o parte pozitiva in asta: o vor cumpara si citi doar cei dispusi sa se apropie de ea ca niste prunci … Marketing prost, dupa regulile acestei lumi, dar provocator pentru crestinii cu adevarat intelepti …
da, ma voi gîndi la asta… deşi nu sînt de acord cu opoziţia… prunci … înţelepţi în felul asta la fel cum tu nu eşti de acord cu opoziţia maturi – imaturi cînd vorbim de poticneala în fuste 🙂
In cazul acesta pruncii si inteleptii ar trebui sa coincida ca si grup ( ma refeream la cei care primesc imparatia ca niste prunci, nu la prunci spirituali ) … mai greu este cu maturii si imaturii, recunosc …
de ce ţ-urile sunt mult mai mici decat t-urile ?
pentru că este scris pe mac şi de asta. nu ştiu de ce nu recunoaşte fontura.