Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
La asta nu mă deranjează că subiectul e în mijloc. e suficient de spectaculoasă.
Mi se pare mie sau este un perete de sticlă în faţa lui cu o gaură în partea dreaptă?
Spectaculoasa sau e photoshopita ? 🙂 Greu imi pot imagina ca ochiul liber poate vedea realitatea asa – deci m-as gandi ca e prelucrata sau fotografiata cu tot fel de filtre
În fotografie, prea puţin are importanţă dacă e prelucrată sau nu. Doar dacă vorbim despre fotografia ştire, ca dovadă, ca jurnalism. Altfel, ceea ce importă este rezultatul: să fie estetic.
Iar filtrele sunt chiar de dorit să fie folosite (fie că sunt filtrele-obiect sau filtrele ca opţiune în programele de prelucrare.
Nu-i photoshopuită deloc!
Voicu nu face chestii din astea
da, este o perdea de apă. Spre deosebire de ce spunea Radu Vodă într-un comentariu, pe care cu onor l-am şters, Voicu nu face duş, este cu totul altceva acolo.
Avem o problema:
-nu mai putem distinge realitatea de photoshop.
la drept vorbind, nu ma mir.
Suntem aceeiasi oameni ca si stramosii nostri, doar ca nu putem face distinctia intre realitate si fictiune cu privire la alte categorii. Ei credeau in sanzaiene si babe cloante, iar noi credem, instinctual, ca tot ce vedem e intocmai ce vedem.
Da, stiu, partea cu stramosii care credeau in fantome si sanzaine e mai complicat decat pare. Totusi, la un nivel de baza: aceeasi poveste, categorii diferite.
ps. ar fi interesant sa cititi cate ceva despre miturile urbane din orasele mari ale lumii. Sa nu iti vina sa crezi cate cred oamenii.
Asta nu e o problemă a artei fotografice, însă. Arta nu-şi propune să fie biografică, istorică etc. Arta vrea să facă impresie vizuală şi eventual să transmită o idee (spun eventual pentru că nu toţi autorii îşi propun asta).
Poate fi o problemă a privitorului care vrea realitatea în fotografie, dar asta e altceva. Da, la unele fotografii prelucrarea e într-o măsură atât de mare, încât s-ar fi putut ajunge la rezultatul acela şi fără fotografie ca materie primă. Asta înseamnă că nu se merită făcută fotografia, dar nu că ar reprezenta o încălcare a vreunei deontologii.
Nici nu am spus ca incalca vreo deontologie. A crea o imagine despre care nu stii cat e real si cat e „photoshop” (ca asa stim noi sa-i spunem 🙂 ) mi se pare cel putin fascinant: aceste imagini nu sunt cu demoni, ingeri, scenarii fantastice bla bla bla, ci in contopirea unor elemente comune…in cazul nostru tipu’ cu apa.
Problema pe care doream sa o sesizez e legata de masluirea unei imagini cu reaintentie.
Hmm, hai că devine interesant. 🙂 La ce fel de reaintenţie te-ai gândit? Atunci când e vorba de falsificarea unor date ale realităţii pentru obţinerea unor beneficii (cum ar fi procesele în instanţă, de exemplu)?
Şi încă o chestie: ce avem noi ca şi consumatori de imagine de pierdut din astfel de „măsluiri”?
tocmai am primit confirmarea de la Voicu. NO PHOTOSHOP!
imi place mult poza!
nu prea cred ca e photoshopuită.!
face o treaba minunata voicu!
felicitari pentru fotografii!
aşa zic şi eu.