Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
este un act de mare smerenie sa poti sa fii ceea ce esti!
frumoasa lectie de viata
Eu as zice ca nu „sa fi ceea ce esti” ci „sa accepti ceea ce esti” este un act de smerenie… Ceea ce esti vad toti din jur. Dar tu vezi?
cei din jur vad ceea ce vor sa vada, nu ceea ce esti. si cand am zis „sa fii ceea ce esti” tocmai la asta m-am referit: sa te cunosti si sa iubesti ceea ce descoperi la tine 🙂
Si vei iubi ceea ce gasesti in tine chiar si in cazul in care ceea ce gasesti in tine nu-i deloc demn de iubit?
Eu nu gasesc nimic de iubit in mine… (sunt aspru si colturos… 😦 ) doar ma accept cum sunt… acceptand si pe ceilalti odata cu mine (daca nu intrec prea tare masura…) … dar incerc sa ma schimb… cum stiu si pot…
ce facem cu textul care spune sa ne iubim pe noi insine? se refera la trup? la caracter? la amandoua?
ps. e greu sa iti iubesti trupul daca mintea e deprimata.
Iubirea de sine nu este nevoie sa o invete cineva… Este mult prea adanc inradacinata in orice fiinta ca sa fie nevoie sa fie cultivata…
Eu nu ma urasc pe mine! Nimeni dar absolut nimeni nu poate spune acest lucru! {Pentru ca daca ar fi adevarat in caz ca iti merge rau ar trebui sa fi foarte bucuros ori eu nu stiu pe nimeni inca care atunci cand cineva ii da o bataie serioasa sa ii spuna cu o deosebita bucurie: „Mai bate-ma odata!”} Acea nemultumire si ura aparenta a unor persoane fata de ele insele nu rezulta decat din … prea multa iubire de sine…
Deci sa fim corecti si sa punem lucrurile la locul lor: iubeste-te mai putin, exact atat cat ii iubesti si pe ceilalti…
Se pare ca se duc toti oameni de bine … oare care urmam?
Acum sunt impreuna pentru totdeauna in eternitate.
Stapane iata seara coboara peste vai
Pe rand se-ntorc acasa toti lucratori Tai
In urma tuturora, ma-ntorc si eu tacut
Sfios si siguratic, si lacrimand ca Rut
….
Intinde-Ti peste mine vesmantul Tau placut
La sfintele-Ti picioare s-adorm si eu ca Rut
Iar maine dimineata ma scoala fericit
Sa intampin fericirea spre care am trudit.
Iată unul din motivele pentru care la noi şansele de construcţie fără de sfârşit sunt foarte mari (şi nu mă refer la trecerea în masă la hinduism, nici la autostrăzi): ne place perfecţiunea!
tînjim după ea… Fiţi desăvîrşiţi după cum Tatăl vostru cel ceresc este desevărşit….
Pingback: Tweets that mention End of construction… Thank you for your patience… | Marius Cruceru -- Topsy.com
Sint foarte triste mormintele nestrajuite sau nepecetruite de semnul Crucii.
depinde cum privesti. eu zic ca e mai trist un mormant varuit.
cam toate mormintele sînt triste, CNI, chiar şi cele de la cimitirul vesel.
Cele fara Cruce insa sint si mai triste-„ca cei ce nadejde nu au”.
Nadejdea noastra nu sta pe o cruce ci S-a inaltat la cer si sta de-a dreapta Tatalui si va sa vie cu marire sa judece vii si mortii.
Ma intreb cit din nobletea acestei Doamne a fost un dar primit la nastere si cit a fost „because of the construction”… bineinteles sursa este aceiasi;
cit de mult putem astepta de la „(re)constructie”?
buna, foarte buna intrebare,
Eu cred că şi ….. şi.
Doamna era de o nobleţe naturală, fibră boierească autentică. Aşa sînt unii. Aşa este soţia mea. Eu sînt un ţărăntoc de pripas pe lîngă ea. Sînt oameni care nu au sînge regesc sau domnesc, afară de Chipul şi Asemănarea, care se vede mai clar pe chipul lor.
Aşa era doamna Graham.
Apoi… educaţia. Ce să mai vorbim! Educaţie adevărată. Perioada interbelică americană? Hmmm!