Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Off, chiar daca nu-s batrana, ca fratele Avram 🙂 , un oftat adanc m-a facut sa ma intreb: dar batranetea sau batranetile nu are/au nimic frumos? de ce totul e in jos, in adanc…etc.
Eu cand o sa fiu batrana cum o sa fie? Cum voi „suporta” batranetea?
Cred ca „aici” o vezi astfel: in jos, in adanc, in mormant. Dar fiind „aici” cu gandul la vesnicie, esti : sus, inainte, in inalt, in ceruri, cu Domnul. Asta Da batranete!
Ba da,,, bătrîneţea are frumuseţea ei. Mai ales pentru pastori 🙂 Cu cît sînt mai bătrîni, dacă nu se smintesc, cu atît sînt mai buni. Ca vinul!
ca un fel de adaugare….. batranetile sunt adanci ptr ca te fac sa intelegi profunzimea vietii…. mergi pana in adancinile cunoasterii si experientei umane…atat cat se poate….
Sora Ana,
din perspectiva vietii umane, in mod normal toti mergem in jos, pana la imaginea mormantului, dar pana acolo, si dupa, realitatea este ca mergem in sus. Iata Psalmul 92: „Ei aduc roada si la batranete, sunt plini de suc si verzi”. Adica, destul de copti nu? Nu stiu daca din perspectiva aceasta, mergem in jos. Mai degraba in sus, sa devenim copti. Ve-ti suporta batranetea daca o petreceti in Casa Domnului, cum spune acest Psalm. Ideea este despre prezenta Domnului.
Intotdeauna pe calea credintei a cobora inreamna a urca.
nu chiar! A coborî nu înseamnă întotdeauna a urca. A coborî cel mai adesea înseamnă a coborî, chiar şi pe calea credinţei.
Sună adînc, dar e doar la suprafaţă.
Hmmm…
Interesant ca Moise, in capodopera sa pe care o numim in limbajul uzual, Psalmul 90, NU se refera la ‘batrani’, ci – culmea!! – la „cei mai tari, la optzeci de ani”. Asa sa fie? Ce ii face pe cei tari… tari?
Cat despre remarca [de mai sus a] Anei… De ce ‘in adanc’ sa fie neaparat corelat cu ‘in jos’?! Daca ar fi sa le pun cap la cap (ce spune Moise, ce afirma fratele Avram si observatia Anei), mai degraba as asocia ‘adancimea’ cu intelepciunea… Si atunci, da! Am o baza temeinica pentru a-i considera ‘tari’ pe cei ce ajung la 80 de ani. Tristetea ma cuprinde insa atunci cand ii vad pe unii, ne-buni, ne-intelepti, din tinerete si pana la batranete… Ne-inteleptirea, odata cu ‘sansa’ trecerii vremii… asta da viata irosita! Fereste-ne Doamne de asta grozavie!
Ma intreb, daca nu cumva Tristetea e buna, atunci cand „ochii” nostri vad asemenea lucruri, si asta pentru a ne indeamna sa ne rugam…pentru acele ‘suflete ne-intelepte’, ‘ne-bune’ care se irosesc… Ce te faci cand esti inconjurat doar de asa oameni? intr-un mediu anume…la job, de exemplu?
Eu nu mai indraznesc decat sa strig la Domnul: ai mila Doamne, mantuieste!
Ente, ai dreptate, adînc nu este de corelat întotdeauna cu jos.. poate înseamna şi profund.. mă tem însă că fratele Avram la asta se referea… la adîncime ca fiind jos.. .acum are 90 de ani şi… aşteaptă … un înger pe cal gălbui
Bătrânețea cred că îți poate oferi cea mai bună perspectivă asupra vieții, asupra valorilor adevărate ale vieții, asupra a ceea ce contează cu adevărat. Bătrânețea cred că poate însemna atingerea unei maturități extraordinare, care cumulată cu perspectiva ”adâncimii” ei (6 feet under) poate însemna o apropiere unică față de Adevăr. De aceea cred că bătrânețea poate fi frumoasă.
Draga Pompe Funebre… parcă vorbeşte cineva de la Pompe Funebre 🙂
Da, sînt de acord, există doar două feluri de bătrîni: care îmbătrînesc frumos şi care îmbătrînesc urît.
Fratele Avram ma impresioneaza de fiecare data prin crediciosia lui fata de Dumnezeu si fata de familie. Fratele Avram a imbatranit frumos, asa cum a trait. Ma rog totusi ca Dumnezeu sa nu ma tina atatia ani pe pamant. Vreau mai repede Acasa! Ca si fratele Avram de altfel.
da, Daniela, s-ar putea să plece curînd… şi noi!
Daniela, daca vrei mai repede acasa, ca si fratele Avram, atunci trebuie sa astepti pana la 90… de ani 🙂
Adancule….de cand EDITAT DE MODERATOR
Ma uitam la bunica mea are …84ani. O ‘necajeste” batranetea, prin durerile pe care le resimte cand merge mai mult decat trebuie, sau daca ..intr-un moment de zel…ridica ceva mai greu..decat ar fii trebuit.. Dar ma uit la ea, si e frumoasa, e o batrana atat de frumoasa, cu fata ca de copil, cu parul alb, inca mai are putere sa croseteze sosoni (ciorapi de lana)…pentru nepotii ce vor venii…:). Deja am colectii…pe culori. 🙂 Zice ca nu poate ‘sta degeaba’, trebuie sa lucreze ceva tot timpul…Imi place de batrana mea mamaie.
Ma uitam la bunica mea are …84ani. O ‘necajeste” batranetea, prin durerile pe care le resimte cand merge mai mult decat trebuie, sau daca ..intr-un moment de zel…ridica ceva mai greu..decat ar fii trebuit.. Dar ma uit la ea, si e frumoasa, e o batrana atat de frumoasa, cu fata ca de copil, cu parul alb, inca mai are putere sa croseteze sosoni (ciorapi de lana)…pentru nepotii ce vor venii…:). Deja am colectii…pe culori. 🙂 Zice ca nu poate ‘sta degeaba’, trebuie sa lucreze ceva tot timpul…Imi place de batrana mea bunica.
este bunica, pt ca este mama lui tata, dar eu..ii „zic”:mamaie
Dar ce ziceti de cei care nu mai apuca batranetea … nici macar nu se pot plange de ea …?!
FErice de dînşii, dacă mor în Domnul!
sa nu lasati sa se vada comenturile mele…EDITAT DE MODERATOR