Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Ce catel dragut!!!
Ce cravată drăguţă!
ce cravata dulce (cam fortat)
ce catel frumos!
ce catel dulce (?)
eu am prins vremea cand cravata de pionier nu avea tricolor pe margine… era rosie complet… iar noi eram pe post de catei 🙂
şi eu am prins vremea aceea, Mihai! Şoim al patriei n-am fost. Şoim a fost numai soră-mea!
Eu unul eram un căţel fericit, fiind comandant de detaşament… La început, atmosfera era foarte faină – mai ales pentru băieţi, care se jucau frumos de-a armata (uniforme, fireturi, careuri cu fast, tobe, trompete, ceremonii cu drapelul Unităţii, raport, retragere disciplinată spre clase etc.). Dacă mai cântai şi la trompetă sau băteai la tobe, chuileai oficial de la ore pentru repetiţii… Dar treptat s-a renunţat la orice altceva în afară de cravata cu tricolor pusă peste gulerul hainei de postav.
Da PTAP ai prins? Ai tras cu puşca cu aer comprimat? Acela patriotism şi joc de-a armata.
Aşa ne-a băgat în cap că trebuie să ne facem cu toţii ofiţeri. Eu am vrut să mă fac ofiţer de aviaţie militară.
Am fost locţiitor de comandant de unitate, şnur bleu-albastru, grad mare 🙂 De mic m-au urmărit gradele, peste tot, eu mă ascundeam, dar ele după mine, mă furişam, ele după mine… dacă cîntai la chitară şi alte instrumente folositoare muzicii folclorice…. atunci era chiar un vis. Mi-aduc aminte cum cîntam cu Zavate Ciuleandra. Suna bine, dar niciunul nu ştiam cuvintele. Zavate era un acordionist de nota 10. Evreu.
Prins, cum nu! Dar tot la pionieri era mai fain… Am tras şi cu ZB-ul din nu ştiu care răzbel, de-mi ţiuie şi acum urechile – gloanţe oarbe. Singura chestie bună era că puteam juca fotbal în loc să facem instrucţie, şi că purtam basca prinsă-n epolet, ca paraşutiştii.
pînă la urmă am făcut armata de-adevăratelea şi mi s-a acrit de tot.
simpatica poza
…. ce fotograf!
bun!
… SI CE INEL!…
Am avut si snur dar nu-mi mai aminesc bine culoarea, cred ca era rosu.
Uniforma mi-a placut, fusta neagra cu pliuri si camasa alba.
Cred ca inelul la cravata a aparut un pic mai tarziu, la inceput avea nod.
Cantecele vi le mai amintiti?
nu-mi amintesc cîntecele și nici nu vreau. N-am nostalgii din vremea aia.
singura nostalgie pe care o am este batjocura pentru credință.
Am cravata mea sunt pioner
Si ma mandrec cu ea sunt pioner
Flutura in vant in loc de legamant
Intaiul meu cuvant de pioner
Ta ta ta ta … mai vreti?
Mi le-au sapat in minte, si pana acum, credeam ca numai lutul din cimitir mi le mai sterge, dar incep sa le uit. …. Slava Domnului!
eu mai țin minte melodia. Ce să faci… ureche muzicală.
Daca am avea o uniforma si la bisrica, fara cravata si fara inel…?
Suna stupid dar imaginati-va…
nici nu vreau să-mi imaginez.