Să postim. Să stăm în absenţa mîncării. În absenţă tînjim mai mult după ospăţul ceresc. Aparent îndepărtat.
Această tensiune dintre absenţă şi prezenţă a născut următorul gînd: De fapt toată greutatea credinţei dar şi bucuria consecventă ei vine din această opoziţie absent – prezent.
Dumnezeul nostru este un Dumnezeu nevăzut, dar El există. Este. El este Cel ce Este cu adevărat. Iahve. Mai adevărat chiar şi decît eu însumi acum. Faptul că nu SE vede (cu accent pe reflexiv) nu înseamnă că nu ESTE.
Din pricina faptului că El ne este nevăzut este „aparent” absent.
În aparenta (ce paradox, pentru că aparent, înseamnă că „apare” dar nu este ceea ce apare, dar Dumnezeu nici măcar nu apare), în aparenta Sa absenţă El este cea mai tulburătoare prezenţă. Este o prezenţă invazivă pentru credincios şi o absenţă politicoasă pentru necredincios.
Dumnezeul nostru nu este Marele Absent, ci Prezenţa abstrasă discret din viaţa celui care nu vrea să creadă.
Dumnezeu este Prezent pentru cine îl caută în nevedere, în absenţă (mai ferice este de cel care nu a văzut, dar a crezut) şi este cu totul Absent pentru cel care caută în vedere şi îi doreşte prezenţa care s-ar prăbuşi în constatare.
(De ce crezi în Dumnezeu dacă nu îl vezi m-a întrebat diriginta în clasa a IX-a? Gagarin s-a dus în cosmos….şi nu l-a găsit. Doamnă, i-am răspuns, eu am spus că am crezut, nu că am constatat că Dumnezeu există…Este o mare diferenţă… , aşa cum şi dumneavoastră credeţi în atomi şi molecule fără să vă fi plimbat cu vreuna pe uliţă.)
Dacă Dumnezeu ne-ar invada cu prezenţa Lui fără să o căutăm în ascunderea rugăciunii atunci drumul credinţei ne-ar fi interzis. Prezenţa Lui ar fi CONSTATATĂ.
Îl slăvesc pe El că este „absent” din lumea văzutelor pe care le-a creat pentru a ne copleşi cu Prezenţa-I nevăzută.
Postul ne ajută să înţelegem tînjirea în absenţă, fără a nega prezenţa trupului. Nu trebuie să fii platonic „soma – sema”, „trupul este un mormînt”, postul nu ofensează corpul, tocmai prezenţa acestuia face postul ceea ce este, înfometarea şi însetarea. Credinţa este o formă de post pînă la moarte. Credinţa este o formă de tînjire care va fi împlinită la ospătul ceresc cînd ceea ce pare acum întunecat va fi văzut faţă către faţă.
Postul şi credinţa sunt prinse împreună în tensiunea absenţă-prezenţă şi amîndoua ne ajută să îl „vedem” pe cel care face posibilă toată Prezenţa (fiinţa în sensul grecilor).
Dumnezeu binecuvîntă credinciosul cu Prezenţa Lui în aparenta Lui absenţă.
Marius Cruceru 
„Ziua de azi mai înainte a închipuit-o cu taină marele Moise zicând: Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea; aceasta este ziua odihnei, în care S-a odihnit de toate lucrările Sale, Unul-născut, Fiul lui Dumnezeu, după trup odihnindu-se; şi la ceea ce era iarăşi întorcându-se, prin Înviere, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică, ca un singur bun şi iubitor de oameni”
„Pe cel ce a acopeit cu valul marii oarecand pe prigonitorul tiran, sub pamant l-au ascuns feciorii celor mantuiti, iara noi ca pecioarele sa cantam Domnului, caci cu slava s-a preaslavit.”
„Smerenia Ta cea dumnezeiasca pe Cruce, mai inainte vazandu-o Avacum a strigat:Tu ai taiat taria celor puternici Bunule, unindu-Te cu cei din iad, ca un atotputernic.”
„Lumina cea neinserata a dumnezeiestii aratarii Tale, a celei ce din milostivire s-a facut pentru noi, mai inainte vazandu-o Isaia, in noapte manecand, a strigat;:Invia-vor mortii si cei din morminte se vor scula si tot pamantul se va bucura.”
(Din utrenia Sambetei celei mari)
Sarbatori fericite!
Mulţumim, ca întotdeauna mă desfată acest fel de literatură.
Trebuie pus separat, într-o postare separată.
Foarte frumos!
Ambele articole!
Sarbatori Fericite, domnilor!
Cristos a inviat!
Ma bucur ca v-am gasit, cum ma pot loga?
Se pare că aţi reuşit
Pingback: Curajul de a trăi, Pasul lui Albinoni, prezentul absent, limbajul lui Dumnezeu « La patratosu