Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Tocmai cand eram pe punctul de a depune o plangere pentru faptul ca aici se promoveaza numai instrumente de coarde! Imi place foarte mult cum suna oboiul baroc, are un sunet mai „carnos” decat oboiul zilelor noastre. Nu acelasi lucru pot spune despre blockflote (din cauza sunetului sau aproape lipsit de armonice). Prefer flautul contemporan sau chiar flautul de lemn, dar traversier.
Apropos de ultima intrebare, as reformula cu permisiunea ta: Cine spune ca avem nevoie de „muzica crestina”, formatii cu chitari electrice, baterie si alte minuni ale tehnicii, cand nu ne ajunge o viata intreaga pentru a asculta muzica sacra compusa pana acum?
Uite, gînd la gînd cu bucurie, bine că nu ai făcut reclamaţie 🙂
şi mie îmi place mai mult oboiul acesta.
Oare unde se poate găsi?
Ştiu că sînt din plastic, dar m-ar interesa din lemn.
Tocmai am răspuns la întrebarea ta în dreptul răspunsului pentru Dorin
Despre blockflote trebuie sa mai discutăm… încă nu sînt convins 🙂
Frate Marius
La un moment dat tot la manageriat ajungem. Intrebati mai multi absolventi ai diverselor Academii de muzica si constatati citi au auzit de acest compozitor, cu totul remarcabil de altfel. Si mai intrebati pe la institutiile de spectacol muzical, sau chiar de concerte, cind au programat macar o singura lucrare apartinind acestui compozitor.
Pe de alta parte sunt curios daca exista o contorizare a accesarilor clipurilor de pe youtube si cam care e proportia intre accesarile unor formatii de muzica usoara en vogue si cele ale unor muzicieni ca cei care formeaza aceste superbe ansambluri de promovare a instrumentelor de epoca, a stilului de cintat al acelor vremuri, a muzicii mai putin, sau chiar deloc cunoscute din vremurilor de mult apuse.
Pe urma am putea deschide o discutie legata de motivarea audierii unui astfel de clip in locul unuia „la moda”, de ultima ora. De ce un tinar sau un matur ar opta pentru un clip cu muzica culta, in locul unuia care l-ar pune la curent cu ce e mai nou si mai la moda acum pe „piata” muzicala. Mai ales ca pe primul nu ar avea cu cine sa-l comenteze pe cind fiind la curent cu ultimele noutati in materie de subcurentele, cu trendurile muzicii de discoteca poate sa se simta relazat printre cei de o seama cu el. Nu credeti ca e inervant sa nu existe o sectie ritmica si o miscare scenica si de lumini ? Ori cum ar fi, ori una, ori alta majoritatea se raporteaza la NOI, noua sa ne placa si eventual la cit mai multi dintre NOI. Dar oare lui Dumnezeu (care nu are nevoie nici de torent nici de youtube nici de mp3 nici macar de casti ca sa auda tot) ce-Io fi pland in materie de sonor. Catolicii care cinta muzica gregoriana sustin ca aceea e muzica ce-I place Creatorului. Ortodoxia rasariteana e ferm convinsa ca muzica bizantina este modalitatea de laudare si inchinare placuta Lui. Am vazut si ascultat, mut de uimire, supershow-urile din unele hiperbiserici americane neoprotestante, care, la fel de sincer si convinsi ca si fratii nostrii carismatici I se adresau cu muzica cea mai bombastica si festivista adeseori teribil de dansanta sau macar vesela. Iar David Ii cinta lui Dumnezeu psalmi acompaniindu/se cu un instrument caruia ii ciupea cele citeva corzi. Cu acelasi instrument rezolva si problemele de sanatate ale lui Saul. Sint si azi chitaristi sau harfisti, sau chiar oboisti, ori flautisti, care-I cinta lui Dumnezeu. Ar trebui sa-i gasim. Sper ca nu pe youtube ci in grupurile de casa sau maximum in biserici. Cind devin show man-i muzica lor si-a schimbat cu 90 de grade traiectoria tintind inima mea si nu pe cea a lui Dumnezeu. Majoritatea postarilor de pe magaziile de informatii sonore au o destinatie paralela cu suprafata terestra.
Din păcate aveţi mare dreptate…
Fiica mea se gîndea să aleagă o carieră muzicală, deja studiază partituri pentru conservator, dar este descurajată de perpective.
problema pe care o puneţi dvs. atinge exact punctul pe care doream să îl discutam
acest blog există ŞI pentru a promova aceste fel de lucruri, muzica de un anumit fel, o gîndire de un aumit fel, creştină, estetică etc.
o literaturaă de o anumită factură..
cred că deja unii au fost virusaţi.
Am primit trei comenzi de harfa barocă şi oameni care sînt gata să plătească preţul pentru aşa ceva … Eu nu voi obosi să promovez DIVERSITATEA SONORĂ, chiar dacă asta înseamnă tăcerea chitărilor electrice din cînd în cînd în favoarea instrumentelor acustice măcar pentru contrabalans şi compensaţie.
It was fun to play this concert; thanks for listening!
David? Are you the one who s playing this?
Pingback: Roţi pătrate, Disciplina înstrăinării, “Cela ce face păcatul de la dracul iaste”, Bachianine, Hautboy « La patratosu