Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
„Suficienta” suna urat. Poate din cauza expresiei „plin de suficienta”, care are o conotatie negativa, caracterizand o persoana mandra, dispretuitoare, ingamfata. Termenul „sufficiency” poate ca ar fi trebuit tradus prin „prea plinul”.
Da, să ne mai gîndim!
Ideea este că trebuie să ne întoarcem la unele învăţături pe care le-am abandonat, învăţături preluate din Scripturi.
Eu vad acest termen in contextul din 1 Timotei 3,16-17.
Suficienta, pentru ca in Scriptura gasesti tot ce ai nevoie pentru mantuirea si sfintirea ta. Termenul din 1 Timotei (ofelimos – profitabil, avantajos) mi se pare mai concludent. Cam asta inteleg eu.
Am auzit insa in ultimii ani si pareri care extind suficienta Scripturii in toate domeniile cunoasterii.
Asteptam parerile teologilor.
Nu, Biblia nu este o carte de ştiinţă. Nu are pretenţia asta.
Biblia este autoritate în ceea ce priveşte credinţa şi trăirea, cunoaşterea de Domnul, … un exemplu în care Biblia nu INTENŢIONEAZĂ să ofere soluţii şi nu poate fi o „autoritate”: construcţia chitărilor clasice 🙂 GS?
Suficienta in romana pentru „sufficiency” e la fel ca suport(in sens de tolerant) pentru „support”. Imi aduc aminte de multe filme de la tvr in care titlul din program nu parea sa aiba nici in clin nici in maneca cu ce aparea pe ecran in momentul derularii filmului. Traducatorii adevarati stiu de ce.
„Suficienta Scripturii” imi transmite ideea unei scripturi handicapate (scuzati preluarea popular-vulgara a termenului) care se chinuie si intr-un final reuseste sa-i multumeasca pe specialisti cu privire la revelatia speciala a lui Dumnezeu. Eu stiam ca atunci cand Dumnezeu daruieste ceva bun da din belsug. Belsug de exemple chiar in Scriptura! Putem fi mai atenti cu traducerile astea dupa ureche…
Nu cred că titlurile şi paragraful explicativ din link-ul pe care îl dai sunt suficiente (scuzaţi jocul-de-cuvinte) pentru a anticipa sau pre-judeca viitoarele discuţii despre suficienţa scripturii. Ne putem agita ca o sticlă de pepsi pe marginea acestei sintagme, fundamentale Reformei, câtă vreme nu ni se explică în ce sens scriptura este suficientă şi atotsuficientă vis-a-vis de nişte domenii ale cunoaşterii ignorate de aceasta cu bună-ştiiţă sau din raţiuni pur cronologice, cum ar fi ştiinţa, tehnicile de comunicare şi tradiţia (nepomenită, adevărat, dar importantă şi ea în context). Nu am auzit până acum, eu personal adică, un argument, valid în concluzie şi coerent-intern, privind excluderea antropologiei, lingvisticii, istoriei, filosofiei, criticii literare, fizicii, cosmologiei, geneticii, etc., de la actul colectiv al umanităţii de aplecare asupra scripturii, ca dar dumnezeiesc; dar am auzit nuanţări importante şi echilibrate, precum cele făcute de C. S. Lewis, inclusiv în privinţa psihologiei sau psihanalizei. Nu pot deci decât să întreb, sunt mijloacele moderne de comunicare, în ele însele şi nu ca formă de abuz, incompatibile cu principiul suficienţii scripturii; şi, dacă da, totuşi cum am putea explica istoric mutarea sabatic-duminicală sau definirea treimii şi a dublei naturi hristice, fără tradiţie?
Ai adus în discuţie tradiţia, necesitatea tradiţiei.
Îţi recomand o lectură din
http://en.wikipedia.org/wiki/Lesslie_Newbigin
The Gospel in a Pluralist Society, SPCK/Eerdmans/WCC, 1989,
capitolu patru,
Despre Tradiţie, cred că se găsesşte pe google books.
repet Biblia are o focalizare pe un anumit domeniu al cunoaşterii, cunoaşterea de Dumnezeu, faptelor şi isprăvilor Lui cele mari, Psalmul 150.
Leslie Newbigin compară operaţional tradiţia ştiinţifică şi tradiţia creştină, fără a lega însă existenţa de facto a tradiţiei creştine de principiul reformator al suficienţei scripturii.
Este foarte corect. aţi intuit exact unde este problema. Merge pe linia Polanyi şi Kuhn, dar nu integrează finalmente modelul.
Este valoroasă totuşi contribuţia lui penru că demonstrează necesitatea tradiţiei.
Jaroslav PElikan pune altfel problema cînd încearcă să definească tradiţia în relaţie cu Biblia şi Biserica ca un icon.
Stăniloae vede un model perichoretic, după modelul trinitar: Biblia-Biserica-Tradiţia.
Scriptura este suficientă pentru a ne învăţa cum să trăim în familie,in Biserică, in societate. Sociologia, Antropologia, Apologetica, Psihologia, Etica au inceput să fie influenţate de „experţii sociali”, care sunt conduşi şi călăuziţi de duhul lumii şi nu de „duhul lui Christos”.
Ştiinţele sociale au fost inventate pentru a lupta impotriva Cuvântului lui Dumnezeu.
Avem nevoie de barbaţi care să-şi deschidă Biblia şi să spună ” Care este Voia ta Doamne?”.
Oameni care să raspundă oricărui gând care nu este rob ascultarii de Christos prin cuvântul „este scris”.
The Bible is all we need for life – it is completely sufficient! Paul Washer
Afirmaţia lui Paul Washer trebuie nuanţată.
Dacă mergi cu Biblia ca Chris în sălbăticie, nu te ajută, trebuie să mai citeşti cîte ceva despre supravieţuirea în sălbăticie…
Alexandru, toată cunoaşterea îi aparţine lui Dumnezeu. Fizica, genetica, sociologia, antropologia, psihologia…sunt domenii ale cunoaşterii, iar adevărul pe care acestea îl conţin este (tot) adevărul lui Dumnezeu. Prin urmare, adevărul revelat în scriptură şi adevărul revelat în natură, oricât de tensionată ar fi uneori relaţia lor, rămân (şi trebuie să rămână) în final compatibile – adică să nu încălce legea non-contradicţiei, pentru că sălăşluiesc în aceiaşi fiinţă.
„Nu am auzit până acum, eu personal adică, un argument, valid în concluzie şi coerent-intern, privind excluderea antropologiei, lingvisticii, istoriei, filosofiei, criticii literare, fizicii, cosmologiei, geneticii, etc., de la actul colectiv al umanităţii de aplecare asupra scripturii, ca dar dumnezeiesc”.
Adi Popa – fain ai zis. Nu cred ca trebuie exclus aportul pe care il pot aduce abordarile respective asupra Scripturii; totusi, ce se face nea Gheorghe, de la mine din biserica penticostala, care nu are acces la ele? Sa puna mana pe carte! Sigur, asa i-am zis si eu, numa ca el o tot da inainte cu 2Tim 3:16, zicand ca poate fi deveni desavarsit doar cu ce-l invata Scriptura… Mai mult – zice ca traducerea Cornilescu-i destul…
Sola Scriptura nu înseamnă… nu citim altceva decît Biblia
If King James was enough for Apostle Paul… is enough for me too! 🙂
Beni, harul mântuitor aduce chiar şi o persoană simplă şi needucată în împărtăşire cu trupul lui Hristos, unde unii (episcopii, dar nu numai) au înzestrarea şi vocaţia de mediatori ai cunoaşterii.
Adi, harul mantuitor aduce chiar si o persoana care nu poseda o Biblie in impartasire cu trupul lui Hristos. Dar nu cred ca asta e tema pusa in discutie…; sau daca King James is enough sau avem nevoie de NIV, sau daca putem citi alte carti…
Cat despre vocatia unora de a fi mediatori ai cunoasterii e evident: Şi El le-a zis: „De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.”
Pe mine doar Cuvantul lui Dumnezeu m-a schimbat. Cuvantul are putere pentru ca este insuflat de Duhul Sfant.
Biblia este singura carte din lume al Carui Autor este prezent cand o citesti.
Alte carti au aceasta putere?