Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
… si tot la fel, nici o cladire de biserica baptista (sau orice altfel de cladire de biserica) nu este echivalentul (sau corespondentul teologic) al Templului din Ierusalim.
este adevărat. A numi biserica Templu sau a aplica mecanic ceea ce se spune despre Templu la biserica (clădirea bisericii) este cel puţin îndoielnic din punct de vedere teologic.
Biserica Vie este Templul lui Dumnezeu din oameni.
si la noi e confuzie in acest domeniu de templu/cladirea biserica.
mai am o intrebare.
unii spun ca chemarea de a sluji ca pastor e cea mai inalta chemare. foarte grea dar totusi cea mai rasplatitoare.
oare na facut Dumnezeu toate lucrarile egale?
daca speli vase cu bucurie si spre slava Domnului (daca asta se cere de la tine)oare nu este asta o mai mare slujire decat a propovadui chiar evanghelia ne-fiind chemat la asta?
Draga Mike, slujba de păstor este cea mai vizibilă, dar cea din urmă. ESte slujire, aşa ar trebui să fie. Ne înşelăm noi.
Cea mai înaltă slujire? Cred că bătrînii noştri care se roaagă noaptea în secret, în nopţile de insomnii bătrîneşti, aceea este cea mai mare slujire.
Cei nevăzuţi, care fac lucrarea de cîrtiţă, cei care acum sînt invizibili şi vor fi puşi înainte şi ridicaţi în onoare de Domnul Însuşi.
Dumnezeu n-a făcut toate lucrările egale.
Egalitarismul este venit direct din iad.
Dumnezeu n-a făcut nimic egal în lumea asta. numai nimicul este egal cu nimicul.
va cred. good point. asta inseamna ca si rasplata e diferita la fiecare. nu?
si asta cheama o alta intrebare.
unii spun ca tot ce faci trebuie sa faci din dragoste pentru Hristos, si daca e pentru rasplata chiar daca e rasplata vesnica a lui Dumnezeu, e gresit.
agreez ca trbuie facut cu dragoste si din dragoste dar chiar despre Hristos se spune ca „pentru bucuria care Ii era pusa inainte, a suferit crucea, a dipretuit rusinea…”
ei, mai complicat cu tot ce faci să faci din dragoste pentru Hristos. sună bine, dar cînd coborîm la viaţa reală…
Spre exemplu.. cînd mă leg la şireturi am motivaţii mult mai prozaice… la fel şi la alte activităţi,
da, acesta este idealul…, să facem numai ACELE lucruri pe care le putem face ca pentru Domnul-
poate că tocmai asta vrea sa spună apostolul, să facem TOATE acele lucruri care sînt CA PENTRU Domnul… oh, ce selecţie riguroasă ar fi …
Oare am mai face blogging?
Sigur, dar nu aşa cum îl facem…
Şi faptul că nu aveţi altar nu ar putea fi una din cauzele problemelor actuale? Omul are nevoie şi de sacralitate, nu numai de teologie, iar Dumnezeu mai cere şi închinare solemnă, bătaie cu pumnul în piept pentru recunoaşterea limitelor minţii şi ale sufletului, ritual cu conştiinţa zădărniciei în absenţa Duhului, smerire prin solidaritate cu cei care greşesc, poate, împreună cu noi, dar în alt fel. Ieşţi cu spatele din biserică, ca să nu întoarceţi spatele amvonului? Vă plângeţi de forma de închinare? Unde vă este reperul sacru CONVENŢIONAL, ca un zid al plângerii unde se vine cu sufletul, nu cu gândirea teologică?
Îmi cer scuze dacă par virulent, chiar nu e patimă oarbă în ce spun – sunt destule reproşuri pe care le-aş face şi catolicilor (de ortodocşi, ce să mai spun…). Ultima dată am „protestat” cu ocazia liturghiei politico-juridico-administrative pentru salvarea unor ziduri.
Draga Agnusstick, nu cred că de la probleme atît de abstracte şi de teologale ni se trage.
Mi-ar fi plac ca problemele noastre să fie atît de complex şi de înalt în rezolvare.
Mă tem că avem chestiuni mult mai prozaice, ca sa mă exprim eufemistic.
cu siguranţă că sîjnt şi probleme teologice.
Lipsa sacralităţii, da este o problema despre care am mai discutat şi poate voi reveni, Este un subiect foarte important, mai ales acum cînd se tranforma bisericile noastre în nişte baptistoteci.