Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Cred că o ilustrare perfectă a respectivei „calităţi” a neamului românesc ar fi nişte comentarii la acest post. Comentarii venite din partea cititorilor, care evident nu au nicio legătură cu subiectul.
Putem reveni la lecţia unui articol citit aici săptămânile trecute. Tăcerea e frumoasă, măcar prin impresia de cumpătare creată. 🙂
Florin, subiectul acestui post este dorinţa de amendare cu orice preţ din invidie.
Invidia este una dintre calităţile care ne-au intrat în codul genetic ca români.
ciuda! Nu-i interesantă etimologia cuvîntului CIUDĂ.
vine din slav. cudo, care înseamnă nici mai mult nici mai puţin decît minune.
de aici ciudă – ciudat, care înseamnă straniu, de minunat, de mirare.
Iată!
s.f. – 1. (Înv.) Minunăţie. – 2. (Înv.) Uimire, stupoare. – 3. Ciudăţenie, lucru ciudat. – 4. Supărare, necaz. – 5. Furie, mînie. – Mr. ciudie, megl. ciudă „minunăţie”. Sl. čudo „miracol” (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 58); cf. bg., sb., cr., rut., rus. čudo, mag. csudo, csoda, alb. tšudi. Din mag. pare a proveni dubletul ciondă „monstru, sperietoare”. Pentru semantism, cf. Şeineanu, Semasiol., 222. Der. ciudat, adj. (înv., minunat; ciudat, neobişnuit, singular), cf. bg. čudat (Pascu, R. crit., V, 15); ciudăţenie (var. ciudăţie), s.f. (ciudăţenie); ciudos, adj. (minunat; ciudat); ciudesă, s.f. (înv., minunăţie), din sl. čudesa; ciudotvoreţ, adj. (făcător de minuni), din sl. čudotvorĭcĭ; ciudotvorenie, s.f. (înv., minune), din sl. čudotvorjenije; ciudăţime, s.f. (înv., minune; ciudăţenie; uimire); ciudi, vb. (a uimi; a nelinişti, a intriga; a supăra, a stîrni mînie), cf. sl. čuditi sę „a se minuna”; înciuda, vb. (a supăra, a necăji).
Poate că foloseşte cuiva.
Eu scriu aceste postări nu pentru scopul care s-ar vedea la prima vedere… ci, iată, poate cineva se poate îmbogăţi cu ceva.
cel puţin învăţăm de unde vine cuvîntul ciudă.
Uneori comentariile sînt mai importante decît postul în sine.
Sau postul este un pretext pentru adevăratul text creat de cititori-comentatori.
Eu m-am îmbogăţit foarte mult de pe urma cititorilor-comentatorilor mei
Multumesc pentru lamurire si pentru explicarea etimologiei cuvantului ciuda.
Comentariile sunt intr-adervat bune. Si eu, la mine pe blog, sunt bucuros de comentarii si le raspund oamenilor. Pentru ca discutiile sunt cele care slefuiesc concluziile.
Aici ma refeream doar la meteahna populara care duce la tot felul de afirmatii pripite. Cititorii fideli ai unui blog, care il apreciaza pe autor, au de multe ori tendinta de a-l aproba fara a intelege exact despre ce vorbeste. Poate aici nu e cazul, insa pe alte bloguri ar fi aparut deja oameni care sa huiduie si sa arunce pietrele fara sa studieze si sa judece conflictul.
Si nu, nu ma gandeam ca articolul de fata e scris de dragul scandalului, ci pentru ca stimabilii cititori sa invete ceva de folos pentru caracterele si pentru relatiile lor. 🙂
Multumesc pentru raspuns!
Draga Florin, nu-i sămînţă de scadal în chestia asta pentru că tocmai astqa este ironia situaţiei, dom Buduca este un om care nu prea a produs mare lucru ca să îşi dea cu părerile în baltă. Cristi, pînă una alta, a scris cîte ceva. Bun, rău? Tocmai a terminat Ioan din NT. Disproporţia este caraghioasă.
Da, există aceeastă primejdie. cred că este primejdia ficărui blogăr să îşi selecteze o ceată de lăudători şi să cultive un cult al personalităţii. Cred că şi pe Patratosu si pe acest blog am destule contrări ca să nu mi-o iau în cap.
Din pacate, cred ca doua ziceri care pot fi luate drept motto-uri ale poporului roman sunt: ‘Sa moara si capra vecinului!’ si ‘Las’ ca merge si asa.’ 😦 Astea rezuma totul.
(Nu am mai comentat aici, citesc in tacere de cateva luni. :-))
Eh, cîtă dreptate ai… poate că ar trebui să facem şi o colecţie de proverbe şi una de basme şi de personaje de basm care ne pot descrie mentalităţile…
Bine ai venit, Monica B.
Exista peroane care ne vorbesc si care nici macar nu le ascultam,persoane care ne ranesc si nici macar nu lasa cicatrice,dar exista persoane care pur si simplu apar in viata noastra si ne margheaza pentru totdeauna .Mie de aia mi-e ciuda!
persoane,scuzati