Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Nu credeam ca o sa ajung vreodata sa vreau sa vad mediocritate reprezentata prin cineva undeva, si chiar sa fiu bucuros pentru asta. Ai dreptate. Mare chiar.
da, Uwe, bun venit şi pe acest blog. Mi-era dor de tine!
Da, politicianul trebuie să ne reprezinte pe toţi… adică pe majoritatea şi majoritatea sîntem mediocri… nu-i aşa?
Eu sînt o persoană mediocră, nu sînt nici prea bogat, nici prea sărac, nici prea deştept, nici din cale de prost, aurea mediocritas… asta însemna la latini, calea de mijloc, adică nici prea prea nici foarte foarte…
politicienii noştri îi reprezintă pe cei foarte bogaţi, pe cei din spitalele de nebuni, pe cei din puşcării pentru escrocherii, pe cei cu multe case, reprezintă poeţii rataţi, clovnii… dar românul mediu binevoitor, care îşi iubeşta ţara şi nevoile şi neamu (de care nu poate scăpa, deşi ar dori)?
Băsescu? Un excentric
Vadim! Away…
Becali?
Orban?
Geoană?
Eba?
Antonescu? La Crin mă refeream…
Fostul Prinţudinte Radu?
Care dintre aceştia te reprezintă pe tine, dar pe mine?
Niciunul!
Propun, din nou, pentru actualii candidati (daca tot trebuie alegeri…), hipomancia! Cumparam cate un cal pentru fiecare candidat si primul caruia ii necheaza calul in zori, sa fie presedinte. Rezultatul nu va fi diferit de cel al „votului democratic”, oricum nu prea avem ce alege.
Eventual cel care iese presedinte sa fie obligat sa-si ia bucefalul pe post de consilier. Oricum, un nechezat de cal va transmite mai multa informatie decat sfatul unui consilier actual… 🙂
Adrian, ce facem cu Războinicul luminii pe unicornul său? DAcă începe să cînte cu glas de sirenă? Îl facem patriarh?
Periculoasă hipomancia.
DAcă s-ar fi aliniat şi Isus Cristos cu ei, i-ar fi nechezat măgarul, deci… n-ar fi ieşit preşedinte!
Slavă Domnului că nu s-a dus să fie rege în Ierusalim, ci Domnul Domnilor.
În rest îţi dau dreptate cu referire la frazele extrem de inteligente ale consilierilor prezidenţiali.
Astăzi înţeleg că Guvernul îşi asumă responsabilitatea pentru marea confuzie din învăţămînt!
Doamne Ajută!
Adrian, faci haz de necaz si am ras copios citind randurile tale, dar cand ma gandesc la starea in care am ajuns din cauza lor imi vine sa plang cu lacrimi de crocodil. Ce bine ca este o rasplata si pentru ei.
Marius, dintre toti aia cel mai tare il admir pe Razboinic. Ai vazut ce victorie a obtinut mai ieri la comisia de agricultura a PE? Poate asa iesim si din criza, cand vom incepe sa vindem laptele romanesc pe piata europeana. 🙂
Don, laptele românesc produs de cine… cine mai produce că au distrus toate fermele prin condiţii draconice …
Vom exporta laptele pe care îl vom importa…..
Deprimantă temă….
Deprimantă realitate…
Deprimantă lipsă de soluţii viabile în ceea ce priveşte aceste …”alegeri”.
Scuze pentru comentariul…deprimant!
Scuze, Alex, altceva mai vesel n-am avut!
Stai liniştit Marius. Ne-a învăţat Domnul că trebuie să ne bucurăm şi să ne veselim. Oricât de tare ne-ar strădui „aleşii” să ne deprime.
Eu aştept „minunea” când nimeni nu-i va mai băga în seamă. Când nimeni nu va mai asculta minciunile şi promisiunile deşănţate.
Cred ca nu mai trebuie sa asteptam nicio minune… Vorba lui Puric (la el am auzit-o): „nu-mi fac iluzii ca sa nu am deziluzii”.
Am auzit recent si acest punct de vedere: noi pe aici suntem ambasadori ai Imparatiei. Un ambasador nu se implica prea mult in treburile tarii unde a fost trimis sa-si reprezinte Seful. Nu stiu pana unde merge analogia, dar ceva adevar este aici…
Nu (mai) cred in varianta cu crestinul care, ajuns in Parlament, schimba lumea. Poate ca sunt exceptii, dar ele nu fac decat sa intareasca regula.
Aud (ca de vazut nu vad, neavand TV) tot felul de „analisti” care-si dau cu parerea folosind the new speak si vorbind de valorile demo(no)cratiei ca de moastele sfintei Paraschiva.
Parerea mea este ca trebuie sa tragem aer adanc in piept si sa ne scoatem din cap chestia aia cu „la trecutu-ti mare, mare viitor!” Trecut mic, prezent si mai mic iar viitorul invizibil!
Uneori imi vine sa-mi bag capul in nisip ca strutul. Numai ca in jur totul este asfaltat! 🙂