Este vorba de scrisoarea specialiștilor de la LSB către Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit și de un filmuleț interesant pe care l-am văzut și la Ioa.
Iată textul:
Unii întâmpină dificultăţi în a înţelege mecanismul crizei. Pentru cei mai mulţi aceasta le apare ca ceva extrem de complicat şi cu origini obscure. În fond, este mai simplu decât ne-am putea închipui. Cineva a avut inspiraţia de a sintetiza această stare într-un scenariu cuprins din zece etape.
Iată-l:
1. Ion are o crâşmă. Pentru a-şi spori vânzările, el decide să le ofere clienţilor (majoritatea – beţivani neisprăviţi) băutură pe datorie.
Îşi notează cu grijă datoria fiecărui client, ţinând astfel un bilanţ al creditelor acordate. Pe măsură ce se răspândeşte vorba că Ion te serveşte acum în schimbul promisiunii de a plăti în viitor, numărul clienţilor creşte, iar vânzările de băutură aşijderea. Pe fază, Ion profită de ocazie şi scumpeşte ţuica şi berea ..
2. Un consilier bancar abil îşi dă seama că afacerea lui Ion este de viitor şi îi acordă acestuia un credit pentru dezvoltarea cârciumii. Creditul este garantat cu creanţele acumulate de Ion – promisiunile de plată ale beţivanilor care îi trec pragul.
3. Superiorii consilierului bancar – băieţi deştepţi, cu îndelungată expertiză în mobilizarea resurselor financiare – refinanţează creditul acordat lui Ion prin emisiunea a trei tipuri de obligaţiuni, garantate desigur cu datoriile alcoolicilor: BEAUBOND, BEATBOND şi VOMITBOND.
4. Aceste titluri financiare sunt cumpărate şi tranzacţionate apoi pe piaţa internaţională. Mulţi investitori nu înţeleg ce înseamnă aceste obligaţiuni şi cu ce sunt garantate. Cu toate acestea, cererea pentru ele creşte, alimentată de creşterea continuă a cotaţiilor.
5. Într-o bună zi, cu toate că preţurile continuă să urce, managerul de risc al unei bănci (concediat ulterior, fiindu-i reproşată atitudinea pesimistă) decide că este timpul să ceară plata datoriilor acumulate de beţivii care frecventează crâşma lui Ion.
6. Datornicii nu au cum sa plătească. Ion nu îşi poate rambursa creditul contractat de la bancă şi intră în faliment.
7. Obligaţiunile BEAUBOND şi BEATBOND îşi pierd 95% din valoare. VOMITBOND stă ceva mai bine, valoarea ei stabilizându-se după o prăbuşire de 80%.
8. Furnizorii cârciumii lui Ion întâmpină serioase dificultăţi financiare, după ce clientul lor a închis porţile şi dupa ce obligaţiunile în care investiseră masiv şi-au pierdut valoarea. Furnizorul de ţuică este preluat de o firmă concurentă, iar fabrica de bere intră în faliment.
9. Banca este salvată de la faliment de către Guvern, în urma unor consultări dramatice între partidele politice.
10. Fondurile necesare acoperirii pierderilor sunt obţinute prin impozitele plătite de către persoanele care nu consumă alcool.
Nu ştiu cine este autorul acestei demonstraţii. Ea a circulat pe Internet. Cred însă, că pentru claritatea demonstraţiei, ar merita un premiu NOBEL pentru economie. Şi o popularizare corespunzătoare. Chiar dacă nimeni nu învaţă nimic din lecţiile istoriei. Şi din crize…
Ce părere aveți?
Pe înețeles? Se pare că da!
Este realistă descrierea? Apelez la prietenii mei specialiști în acest domeniu, maryo, Robert și alții care au mai comentat pe aici.
Marius Cruceru 
Pana sa intre specialistii pe felie:
1. Preturile cresc datorita inflatiei si NU datorita vanzarilor mari care ar trebui sa mentina daca nu sa scada preturile
2. Un consilier abil si-ar fi dat seama ca afacerea lui Ion NU este de viitor pentru faptul ca crasma nu dispune de lichiditati deci poate da faliment in very short time (cu tot cu profit)
3. Superiorii NU sunt destepti pentru ca au vazut o afacere buna ci sunt lacomi pentru ca au vazut o gaura in sistem care poate fi exploatata
4,5,6 etc urmeaza traseul clasic al oricarei scheme tip Ponzi (Caritas daca vreti)schema declansata de la punctul 2 mai mult sau mai putin constient si de la 3 in mod constient.
E doar vechea lacomie manifestata aici in lumea ‘specialistilor’
Toata povestea e doar o…poveste a celui care incearca sa dea vina pe paiul specialistului pentru propria barna
In realitate toti participantii la schema au inchis ochii la un rau vizibil pentru un castig impre-vizibil
Sam, cred că zuxy are dreptate, şi eu aşa am învăţat la şcoală, că preţul se stabileşte în balanţa cerere-ofertă. Inflaţia afectează alte mecanisme economice, inflaţia este un rezultat, nu o cauză.
Apoi… tu spui că ei nu sînt deştepţi pentru că au văzut o afacere bună…ci o gaură în sistem? Oare unele afaceri „bune” nu reprezintă tocmai găuri date în sistem?
Care sistem?
n-as fi de acord că urmează schema Caritas, ci mai degrabă un sistem de speculaţie econimică.
Toată lumea, inclusiv Papa şi Dalai Lama, vorbeşte de lăcomie ca o cauză a crizei de acum.
Prostii, după părerea mea, nu este lăcomia de acum mai mare ca aceea a cămătarilor din Evul Mediu, nici a mafioţilor din anii 20 ai secolului trecut.
Este hipersimplistă explicaţia.
Nemulţumitor
vezi ? de aia spuneam ca profit de faptul ca n-au intrat inca specialistii pe fir.
Inca nu cred chestia cu pretul stabilit de …cine? de cerere sau de oferta?
Oferta este conditionata de cerere si..cam atat. Pretul e LIMITAT de mai multi factori printre care si cerere. Insist asupra ideii ca o crestere a cererii nu duce la cresterea pretului automat ci la cresterea ofertei. Castigul suplimentar facut de Ion vine din cresterea rulajului si nu a marjei de profit. O piata libera nu-i va permite o crestere libera a pretului ci una conditionata de preturile concurentei. Asta e si esenta pietei libere : controlul automat al preturilor (intr-o piata ideala)
Daca vorbim de Romania unde de Craciun preturile cresc in loc sa scada cum se intampla in Realitate in lumea capitalului atunci va dau dreptate si-mi fac harachiri
Sistemul cu gaura e cel legislativ. Speculatiile bursiere sunt instrumente sofisticate de pacalit prostimea, o alba-neagra a gulerelor albe pe care legiuitorii nu au intersul sau capacitatea de a o controla. Sunt prea multi bani, prea usor de facut ca sa nu tenteze. Uniunea Europeana e singura deocamdata care incearca sa intre putin in gaura asta neagra dar e prea slaba. Deocamdata.
Nu asta era esenta articolului. Autorul l-a conceput ca pe un ‘j’accuse’ adresat unui personaj neidentificabil.
Nu vad in text decat o tendinta tipic necrestina de a vedea vinovatul in Celalalt.Cati crestini au refuzat speculatiile ?
AICI eram mai curios sa aflu parerea unor crestini si nu ma interesa incurajarea galeriei din jurul esafodului
Draga Sam, uite de ce apreciez interventia ta, pentru ca aduce un alt punct de vedre, ideea ca noi, crestinii, ar trebui sa avem o altfel de reactie fata de criza.
Parerea mea este ca acesta criza este mana cereasca pentru crestinii autentici.
Nu, criza nu este in totalitate problema altora, si noi sintem de vina… adica ei, lacomii 🙂
trebuie sa te contrazic sam…pretul se stabileste dupa raportul dintre cerere si oferta, si odata cu cresterea cererii creste si pretul. 🙂
Imi cer scuze pentru tonul celor de mai sus. Am promis altadata ca nu mai deranjez biserica de aici dar sunt si eu om supus slabiciunilor. Consider ca nu merita subiectul o cearta cu nimeni de aici cu atat mai putin cu Marius. Stiu ca ar putea spune ca e cearta de idei si nu de oameni dar tot asa stiu ca frati virtuali fiind comentariile de pe blog sunt singurele care ne fac portretul. Si nicunul din noi nu putem fi limitati la acestea.
PS. Daca ma mai prinde cineva pe aici sa-mi dea un cartonas rosu.
Draga SAm, iartă-mă, nu te înţeleg.
Nu ne certăm! Este o dezbatere…şi consider utila contribuţia ta.
Te astept oricînd cu drag! 🙂
Sunt destule lucruri adevarate in descrierea de mai sus. Dar realitatea este si mai interesanta.
De exemplu, conform unor statistici, intre 2000-2006, in medie , consumatorul american a cheltuit cu sase la suta mai mult decit ceea ce a obtinut ca venit.
Surplusul de cheltuiala (tradus in consum, ceea ce este motorul unei economii ca a celei din America) a fost asigurat prin credite. Asa ceva nu poate fi sustinut pe termen lung, asa ca un numar mare de consumatori nu a mai putut face platile, iar criteriile de acordare de credit au devenit fie mai drastice, fie unele banci au acordat credite cu risc mai mare, ceea ce a dus la si mai multe imposibilitati de plata. Lucrez la un magazin, iar unii colegi casieri mi-au spus ca au vazut clienti cu 7-8 credit carduri incercind sa cumpere pe credit, si nici una nu mai avea bani. Nu e vorba de a cumpara o masina in rate, ci mincare…
Am incercat sa ne luam o casa, si am vazut rapoarte ale agentului nostru imobiliar care aratau zone in care valorea de piata a caselor a crescut cu 100% in sase ani. In general, se vorbeste de o dublare a valorii casei in 10-12 ani. Dar problema este ca salariul, deci puterea de cumparare, de acceptare a ofertei, nu creste in acelasi ritm. Mi se pare normal sa fie la un moment dat o criza in domeniul imobiliar (din intimplare, tocmai asa a inceput criza in America, cu caderea pietei imobiliare). Iar daca totusi se cumpara casele supraevaluate, rezultatul este ca unei familii ii ramin mai putin bani’ procentual, pentru restul lucrurilor.
Cel care ne-a dat ceva sfaturi despre cumpararea casei fusese format la ceea ce aici se numeste scoala de moda veche.Practic, ne-a zis: rata la casa sa fie maxim 25% din venit, iar cheltuielile totale legate de casa sa fie 40% din venit. Cind ne-am dus la o banca, am fost aprobati pentru o suma care ne-ar fi facut, daca luam o casa de valoarea aceea, sa platim 40% din venitul nostru lunar numai pentru rata la casa. Probabil ca au fost destui oameni care au acceptat astfel de credite, si la prima zdruncinare n-au mai putut plati.
In 2006, americanii, din nou este statistic, aveau cel mai mic procent din venitul lor alocat pentru economii, de la criza din anii 30.
La asta adaugati deficitul public.
Cind atit la nivel de guvern, cit si la nivel de consumator, cheltui mai mult decit cistigi, pe o perioada suficient de lunga, normal ca se intra intr-o criza.
Nu cred ca asta explica totul , dar este un factor de luat in seama.
Mihaela,
mulţumim pentru lămuriri.
Si eu sustin acelasi lucru, lucrez la un birou de contabilitate si avem o firma de constructii care a fost foarte prospera pana anul trecut cand a luat o masina in leasing (Audi Q7) si acum plateste 8000 ron /luna.Nu mai au nici lucrarile pe care le aveau in urma cu un an.Pana anul acesta isi plateau toate datoriile la buget in termen,acum au restante la care se adauga penalitati de 0.1%/zi de intarzaiere.Aveau pana la 12 angajati, acum au 6 si vor pleca in somaj din toamna.
cand si-a achitat masina nu mai are posibilitatea sa o intretina.
O masina azi e o necesitate, dar o masina la asa un pret e o nebunie.
Asa facem cu multe lucruri, cheltuim mai mult decat ne putem permite.
Vio, înţeleg ce spui, acum am văzut că ultima moda este sa se dea foc la masina de leasing pentru incasarea asigurarii si pentru incheierea contractului.
Pacat….
Alte aspecte ale crizei:
Una dintre companiile majore in domeniul financiar, in America, Citigroup, a raportat pierderi de 18 miliarde pe 2008. Fusese una dintre firmele serios afectate de criza, si fusese sprijinita cu 47 de miliarde dolari, bani de la guvern, pentru a nu intra in faliment (bani de la guvern nu inseamna ca guvernul avea banii, a fost un inprumut asumat de guvern, deci bani publici care vor trebui luati de undeva de la platitori obisnuiti). La finalul anului, dupa primirea sumei de ajutor, Citigroup a platit peste 2.3 miliarde in bonusuri, majoritatea la functionari de rang inalt…
este un rezumat al unei stiri aparute acum trei zile in ziarul local din Tennessee.
Criza, criza, dar sa stim si noi, ar zice Caragiale.
Draga Mihaela, din criza aceasta unii vor cistiga, altii vor pierde, unii .. mult, altii… putin.
Nimic nou sub soare, ce-a fost va mai fi.
Din pacate … putini vor castiga mult si foarte multi vor pierde…
Pe mine m-a lamurit articolul acesta: Traian Radu Ungureanu despre America, Obama şi (mai ales) criza financiară: Mesia e mic (şi nu se pricepe la nimic).
E lung, dar it pays the price. Si in sfarsit am inteles cateva motive pentru care oamenii sunt indreptatiti sa nu le convina de deciziile presedintelui Obama.
Explicatia de mai sus pare a fi de tipul anecdotic, dupa miros, desi cred ca poate fi o componenta si ea a crizei.
da, stiu articolul, Vasile, foarte bun, intr-adevar… nu cred ca am descoperit un articol pina acum care sa fie exhaustiv in explicatie…
poate una dintre cele mai interesante explicatii mi le/a dat prietenul meu, Sebastian Vaduva, decanul de la noi de la management… mi/a explicat asa ca pentru teologi… sper sa pot scrie explicatia…
(sunt putin off topic)
In cadrul unei anumite prelegeri, Matt Chandler discuta diferitele metode de a aborda recesiunea si problema datoriei in contextul evanghelic.
Interesanta perspectiva.
Cat despre criza, sunt de acord cu cineva care spunea ca s-a declansat si datorita lipsei de „frica de Dumnezeu si rusine de oameni”….
draga Mihai, n-am avut cum sa vad youtubul, sint pe un alt fus orar… dar il voi viziona cit de curind
Cred ca ilustratia cu crisma e realista. Poate Ion n-a crescut pretul bauturii, ci doar volumul de vinzari. Dar cert este ca a crescut volumul datoriilor acumulate de clientii lui.
Poate daca exemplul era nu Ion crismarul, ci Ion dezvoltatorul imobiliar, ilustratia erau si mai ok. Ca de fapt cam asta este, cel putin in America, originea crizei.
O observatie facuta de cineva mai devreme mi se pare cea mai corecta. Criza a fost generata de lacomie si egoism.
Nu mai trebuie sa cautam cauze strict economice. Mai degraba sa ne uitam incotro se indreapta omul si lumea, in general. Lacomia creste tot mai mult si egoismul si individualismul odata cu ea. Sa ne uitam la noi, in launtrul nostru, si in jurul nostru. Oare nu stau la fel lucrurile si in biserica lui cristos?
draga Cristi, exemplul a fost cu crisma pentru ca in contextul romanesc este mult mai relevanta, toata lumea stie cum e acolo… mai putini stiu de dezvoltare imobiliara… 🙂
nu cred ca acesta criza este generata dora de lacomie si egoism, aestea au fost si insotit toate celelalte crize, chiar credeti ca sintem mai lacomi decit in 33 sau in 56?
lacomia si egoismul sint constante, la fel si prostia si pacatul.
ce-a fost va mai fi… nimic nou sub soare,
E erioada de bilanturi la semestru, din 50 de firme este una singura care incheie semestru cu profit mai mare decat precedentul si cu o cifra de afaceri de asemenea mai mare.Administratorul e cerdincios si foarte corect,cu un comportament ireprosabil, mai sunt si altii credinciosi dar, e diferenta…
i s-a propus sa mai deschida un punct de lucru in alta parte, a refuzat pe motiv ca nu merita sa-ti pierzi timpul dupa castiguri trecatoare…