Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Sunt intru totul de acord. Majoritatea lucrurilor le consumam pentru ca ne place gustul lor, dar din pacate nu toate sunt sanatoase (asta sa nu zic aproape toate). Sunt multi care spun „oricum viata este scurta”, dar eu zic „gustul ei amar este asa de lung”! Daca nu stim sa avem grija de sanatatea noastra si consumam doar produse „cu gust” ne trezim cu multe probleme de sanatate la care cu greu gasim remediu. Dumnezeu ne-a binecuvantat cu produse naturale (legume si fructe), dar noi nu stim folosi aceste resurse, preferand preparatele industriale. Ceea ce Dumnezeu a creat bun, omul a pervertit adaugand tot felul de compozitii la toate, „pentru a le face mai gustoase”, iar noi le gustam din plin! Bucurati-va din plin de fructele si legumele de sezon!
da, John, ideea este că bunul gust începe să fie definiți de tot felul de arbitri ai eleganței, de acceea ideea de BUN GUST a devenit o sursă sigură de snobism.
Pentru ea, categoric aşa trebuie să fi fost! Semăna cu regina Elisabeta I a Angliei, adică era făcută numai din colţuri, se îmbrăca fantezist, purta turbane enorme şi o droaie de brăţări. Cu alte cuvinte, personificarea „prostului gust”. Cînd ceva îţi lipseşte şi te fac alţii să o simţi, ce nu ai devine viciu. 🙂
Parerea mea este ca bunul gust a fost semanat de Dumnezeu dar omul l-a pervertit transformandu-l in excentricitate.
Bunul gust te face sa treci „neobservat”, ferindu-te de extreme.
Nu sunt de acord!
Inlocuiti bunul gust cu bunul simt si vedeti ce iese.
Nu se pot inlocui-dezlocui, aici bunul gust se refera la bunul gust cultivat de presa literara, critica muzicala, critica de arta plastica etc.
De exemplu, o tipa care vopseste un cearceaf cu vopsea in care s/a tavalit un pic si apoi l/a afisat intr/o expozie personala. A fost considerat DE BUN GUST.
si de ce devine un viciu, pentru ca oameni DE ARTA sint gata sa dea bani gramada pe o chestie din asta, creeaza dependenta si o concurenta salbatica..
snobismul este o boala extrem de costitisioare
Gust cu plac sunt sinonime(dupa parerea mea)
Ceea ce definesc eu de „bun gust”,nu inseamna ca pentru altcineva este valabil acelas lucru, depinde de principiile pe care le are si de valorile pe care le promoveaza.”Frumusetea este in ochii celui care o vede”
Nu se poate inlocui bunul simt cu bunul gust dar cred ca se poate spune ca bunul simt genereaza bunul gust.
Poate cineva sa defineasca BUNUL GUST dupa principiile si valorile Lui DUMNEZEU?
(S-a uitat si toate lucrurilr erau Foarte Bune )
Noi gasim mereu imperfectiuni in toate pentru ca noi suntem absolut Imperfecti.
draga Vio, nu cred, şi Evei i-a plăcu mărul… tu aduci în discuţie un element valoros: valorile lui Dumnezeu, ascultarea.
Bunul gust în cadrul valorilor lui Dumnezeu.
Dragă Marius, ăia descrişi de tine nu sunt oameni de artă, ci snobi. Snobismul nu e acelaşi lucru cu „bunul gust”. Bun gust la îmbrăcăminte este să ştii ce „te prinde” mai bine: dacă eşti cît o şură, nu te îmbraci în alb sau cu dungi ca marinarii. Bun gust înseamnă să pui fracul acolo unde toată lumea vine „la frac”. Bun gust nu înseamnă să fii dandy, excentric sau snob. Bunul gust te ajută să armonizezi culorile, nu să vii îmbrăcat ca o sorcovă la teatru sau concert. A avea bun gust, înseamnă a avea şarm. Un bărbat nu-şi toarnă o tonă de colonie după ce se bărbiereşte, oricît de franţuzească ar fi aceea, iar o femeie nu se parfumează ca un trandafir bulgăresc, să latre cîinii după ea cînd trece strada.
Poeta de la care ai dat zicerea era o trăznită care sfida bunul gust, echilibrul şi eleganţa. A răspuns la critică, nu e o normă ce a zis ea.
Marius, din predicile pe care le-am văzut cu tine, te îmbraci cu bun gust: ţi le alegi tu, sau soţia? Cine are „bun gust” dintre voi? Sau amîndoi aveţi, dar ţie nu-ţi pasă, că eşti prea preocupat de chestii cereşti? 🙂
Doamne, noroc că în cer nu ajungem după bunul gust, nici după bunul plac, ci numai după bunul nostru Domn, Isus Cristos!
ei, aia era chestiunea, Rasvane, ce este bunul gust?
Gustati si vedeţi ce bun este Domnul!
Da, tocmai asta am încercat şi eu: diferenţa dintre snobism şi bunul gust autentic.
Tu spui că bunul gust înseamnă să te conformezi? Să pui fracul unde toată lumea vine la frac. Aici este periculos, pentru că armonizarea culorilor într-o epocă înseamnă una, în alta înseamnă alta.
Cred că punctul tău de aplicaţie este greşit.
Vio a adus în discuţie un alt reper , nu felul în care miroase, se îmbracă, asortează culorile majoritatea. Nu întotdeana adevărul a stat în seama majorităţii.
Soţia îmi alege totul. Eu nu am bun gust 🙂 Ea are!
Mi-ar place să fiu prea preocupat de chestii cereşti, uite, tocmai am terminat un răspuns către obrăznicia lui Ben-Oni, dar îl mai las să se coacă. Asta nu-i chestie tocmai cerească din păcate, dar necesară.
Şi mai e ceva: cred că nu trebuie făcută confuzia între un curent artistic la modă, şi „bunul gust”.
În general, arta nu are nici o legătură cu bunul gust. Bunul gust este o chestie foarte burgheză, iar artiştii- mai ales cei moderni, de la impresionişti încoace- sfidează burghezul, încălcînd bunul gust. Sunt beţivi, drogaţi, curvari şi, în general, simpatici. Nu toţi: Manet a fost un burghez sadea şi a murit de sifilis dintr-o greşeală ca şi a lui Eminescu al nostru: o aventură trecătoare- la Paris sau la Berlin-. Un elegant a fost Modigliani, un trăznit a fost Dali. Un tablou nu poate fi niciodată de bun gust sau de rău gust. Van Dyck a fost un dandy, dar pictura sa este una strălucitoare şi clasică. Dacă pui pictura lui în bucătăria în care fierbi mămăliga, nu pictura e de prost gust, ci tu, mămăligarul. 🙂
Iertare, Marius, am ieşit din gardă şi am citit încă de astă noapte postarea. Nici a doua zi nu mi-am revenit 🙂 Nu mai scriu, gata!
Am să pun, Rasvan, o postare cu bienala de acum de la Ventia, ca sa vezi acolo arta, asteapta doua zile. VAn Dyck… una dintre picturile mele preferate… confruntarea dintre episcop si imparat…
Deci bunul simt este radacina, iar bunul gust se vede in roadele produse. E totul atat de simplu. Ca pentru prunci.
Don, calea Domnului este atît de simplă că şi cei fără minte nimeresc pe ea.
Da, tocmai de aceea ma mir si de mine 🙂 ca am nimerit-o. Dumnezeu a prostit intelepciunea acestei lumi, si a ales in loc pe cele slabe, nebune, dispretuite in ochii ei.
Dumnezeu a ales cei fără gusturi rafinate, ca să facă de rîs saloanele lumii!
dAr nu uita, Don, Domnul ne pregătesşte epntru cel mai rafinat salon de NUNTA! Cel de DINCOLO 🙂
Don, şi bunul simţ este în relaţie cu ce?
Bunul gust…dupa capul meu ar fi…tot ceea ce are „gust” deci este de dorit, atragator…dar nu face rau ci face bine…
M-am gindit…cine oare a inventat gustul…si de ce?… Ca sa stiu ce este un gust „bun”.
Exista niste flori, am uitat numele lor (tatal meu si fratele meu il stiu) …care au tot ce trebuie ca sa atraga albinele; din nefericire dupa ce sug nectarul acestor flori, albinele mor. Daca n-ar avea unele din atributele nectarului, albinele nu s-ar apropia. Dar …nectarul acestor flori are toate atributele ca sa fie de „bun gust”… minus unul…nu ajuta vietii ci este otravitor.
Dumnezeu a creat tot ce exista pe pamint. Cind pictam natura…incercam sa ii imitam capodopera…cind cintam un cintec, probabil imitam si acolo – am inteles ca in univers este muzica, ca planetele cinta…Oare ce am putea face noi sa nu fie o incercare de a copia ceea ce a creat Dumnezeu mai intii?
Cred ca, bunul gust trebuie sa fie cel mai important atribut al copiei cit mai fidele a „originalului” pe care incercam sa-l imitam. Si daca se poate…cu mentiunea sa nu contina nimic otravitor…
Sper ca n-am spus nimic de…prost gust !!!
L-am sunat pe tatal meu si l-am intrebat despre planta respectiva. Spunea el ca se numeste bakai…nu stiu daca asa se scrie. Dar spunea el ca mierea este foarte buna la gust, ca oamenii nu au nimic, doar albinele sufera; si ca unii sacrifica stupi ca sa colecteze aceasta miere…
Oare la asta se gindeau latinii cind spuneau …ca gusturile si culorile nu se discuta?
@ Oare la asta se gindeau latinii cind spuneau …ca gusturile si culorile nu se discuta?
… dar nici n-au zis că se degustă! cum aflu prin zonă 🙂
În general, gustul bun se simte, bunul gust se vede. Primul are un organ de simţ, al doilea se va descoperi în mod sigur pe blogul ăsta. 🙂
Pingback: Artă « Marius Cruceru