Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Multumesc pt informatie. Volumul asta (Themelios) are cateva articole f interesante (le-am copiat).
Yarborough a fost si pe aici…si a vorbit de Schlatter.
It was ‘eye-opening’.
Thanks again for the link.
Da, Adolef Schlatter este unul dintre cei pe care este specialist Bob.
Recenziiile sint interesante, nu-i așa?
Foarte interesant (vorba dumneavoastră)! Mi-a devenit şi mai clar că a combate ineranţa sau literalitatea Bibliei este un nonsens. Este chiar esenţa credinţei: să crezi în ceva despre care multă lume poate să demonstreze, uneori destul de uşor, că e ridicol, imposibil, inexistent, contradictoriu, incert sau total greşit. Să crezi că acest mesaj este şi pentru tine, să crezi fiecare frază, uitând că dacă interpretezi prea mult, compari versetele sau revezi contextul poţi ajunge în impas, uitând că citeşti o traducere despre care s-au scris mii de pagini polemice, să crezi că citeşti şi înţelegi exact ce a spus Dumnezeu, despre El, pentru tine. Şi apoi să mizezi totul pe ce ai înţeles. Aici fiecare are gradul său de nesiguranţă, uneori nul, alteori foarte ridicat, dar în final ceea ce contează este a merge mai departe, ridicând eventual miza. Mici altercaţii cu cititorii de alături se admit, dar nu chiar de către toată lumea. Deşi mă simt sub blestemul PoMo, mă bucur când simt că de fapt el nu există.
Agnusstick si Marcel Cosma, eu cred ca ma pot identifica cu inerantismul, dar nu cred ca acesata este esenta bataliei pentru Scripturi. Cred ca o problema pusa prost nu poate avea decit o rezolvare proasta.
Întâi am crezut, din răspunsul dumneavoastră, că mi-aţi citit comentariul în cheie ironic-agresivă, ceea ce ar fi fost greşit – şi o culme de strikeback a ironiei şi agresivităţii mele de până acum. Chiar şi aşa, tot timpul nu am încercat altceva decât să aflu ce gândiţi de fapt şi de drept, în spatele măştilor şi al uşilor întredeschise şi trântite jucăuş sau marţial. Nu prea am reuşit, şi poate ar fi cazul să renunţ, dar speranţa moare ultima. Deşi… mai lamentabil decât eşecul comunicării nu poate fi decât o comunicare reuşită.
Dacă nu cer prea mult, care credeţi că este esenţa bătăliei pentru Scripturi, şi de ce inerantismul pune problema greşit?
Nu, deloc Agnusstick, iar eşti prea bănuitor. Nu ţi-am citit comentariul în cheie ironic agresivă. Nu renunţa… toate eschivele astea de floretă au farmecul lor 🙂
De ce eşti nemulţumit de răspuns. Am fsot cît se poate de clar. Nu m-am eschivat. Sînt un inerantist temperat, adică nu cred că King James este fără greşeală 🙂
Nici nu cred că … „DAcă King James a fost destul pentru Apostolul Pavel este bun şi pentru mine”.
În acelaşi timp fac cu studenţii critică de text, ne uităm la diferenţele dintre manuscxrise şi, vorba lui Cristi Bădiliţă, Noul Testament nu a căzut din cer. Este o istorie a textului.
TExtul NT în greceşte este Cuvîntul lui Dumnezeu pentru mine, dar ştiu că slova omoară dar Duhul dă viaţă.
Esenţa bătăliei pentru Scripturi este în interpretare, în Hermeneutică, nu în cristica de text, după părrea mea de asta acum dau timp Periegezei, unei alte căi de interpretare sau, mai bine spus… de regăsire a textului.
Asta da eschivă! Păi plecăm de la ineranţa şi literalitatea Bibliei, de la Declaraţia de la Chicago, şi ajungem cu floreta în linoleum, la critica textuală, dacă era dragostea celor mai mulţi sau dragostea multora, dacă citim textul care trebuie, dacă e tradus corect… Deci nu vreţi să vă pronunţaţi la subiect, care, mie cel puţin, mi se pare a fi cu totul altul. Nici cu hermeneutica nu v-ar fi prea uşor, pentru că circumscrie cele două probleme esenţiale pe care le şarjăm sau de care ne eschivăm. Şi totuşi, n-am aflat prea mult nici de data asta… Dar mă mulţumesc să se consemneze măcar „litera şi Duhul” – este ceva care vă poate fi opozabil, e Biblic, e în spiritul articolului pe care (nu prea înţeleg de ce) ni l-aţi indicat, vă lasă foarte mult spaţiu de manevră etc. La fel, faptul că sunteţi inerantist temperat, dar într-un sens inofensiv, textual, nu hermeneutic. Bref, aţi scăpat magistral şi de data asta, spunând care e discuţia cea mai fierbinte, declarând că e interesantă, dar nespunându-vă părerea foarte tranşant (presupunând că o aveţi la modul ăsta – „fundamentalist”).
Nu ştiu dacă vorbim despre acelaşi lucru, Agnusstick, dar critica biblică, problema literalităţii sînt legate foarte strîns de ineranţă, aşa că nu văd unde este eschiva.
Nu poţi separa problemele.
Care este subiectul asupra căruia ţi se pare că nu vreau să mă pronunţ? Chiar nu înţeleg. S-ar putea să fiu într-una dintre acele zile în care sînt mai greu de cap, poate că mă gîndesc prea intens la Matei 6.
Repet, mi-am spus părerea, am tranşat discuţia: sînt inerantist. Destul de clar, nu? Cînd m-am angajat la Emanuel am semnat, la „sugestia” fratelui Iosif Ţon declaraţia de la Chicago. Era, la vremea aceea o condiţie de angajare. Acum nu este.
Draga Agnusstick, avem un text, întrebarea este ce facem cu el, de asta spuneam că mai important decît discutiţa asupra textului este discutia asupra interpretarii acestui text.
Acesata este discutia cea mai fierbinte acum.
Acum e clar, multumesc, greu de cap si de urechi sunt eu!
Marius, Cristi,
Un subiect tabu: In ce directie credeti ca o sa mearga discutia despre ineranta Scripturii in lumea evanghelica? Tot in numarul acesta din Themelios, Jason Sexton pledeaza pentru o definitie mai flexibila (personal, ma consider un evanghelic, dar inclin sa nu fiu un inerantist – cel putin nu in sensul dat de declaratia de la Chicago).
Marcel
Declaraţia de la Chicago aici
http://www.reformed.org/documents/index.html?mainframe=http://www.reformed.org/documents/icbi.html
Pingback: Nimeni nu rîde, nunţi la pocăiţi, oameni ai lui Dumnezeu, Bărbaţi în criza economică « La patratosu