Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Foarte frumos.
Melodia unde este?
Melodia este pe blogul meu,iar imnul regal a fost scris de Vasile Alecsandri,l-am posta tot pe blogul meu,in orice caz felicitari pentru aceasta postare ,se vede ca mai exista ROMANI ADEVARATI!,o zi frumoasa,Marius! 🙂
Octav Pelin, mulţumim!
Foarte frumos!
Mi-am amintit cum bunicul meu imi povestea cu emotie ca in timpul razboiului a dat mana cu MS Regele Mihai. A fost o mare onoare pt el, un simplu taran din Baragan…I-a ramas intiparit in minte momentul acela solemn…
Peste ani l-am intalnit si eu de cateva ori pe Rege. Si am dat mana cu dansul, cu aceeasi emotie ca si bunicul meu. Am fost bucuros sa fac si o poza alaturi de Majestatea Sa.
Si de fiecare data cand privesc poza imi aduc aminte si de bunicul meu drag…
Alex, așa și unchiul meu, se pare că era un ritual al trupelor de elită să dea mîna cu regele… sau un ritual al regelui.
Buna ocazie, fericit prilej ca l-ai intilnit pe Majestatea Sa
Sper, că după imperativitatea deşteptării, Imnul României să fie acelaşi Imnul Regal!
România e Regat! Comuniştii au făcut-o republică ducând-o cu un secol înapoi; tovarăşii neocomunişti le place să o vadă tot aşa.
Trăiască M.S. Mihai I Regele Românilor!
Trăiască!
Dacă tot ne aducem aminte de Regele nostru, îmi permit să povestesc o întîmplare din 1998:
Regele Mihai a fost invitat în Sighişoara de reprezentanţii de atunci ai PNŢ-CD-ului. Majestatea Sa a acceptat şi în ziua programată pentru vizită, neo(vetero)-comunistul primar de atunci a organizat o aberantă „Sărbătoare a fînului” (era în luna iunie), ca oamenii să nu vină la întîlnirea cu regele.
Organizatorii erau deosebit de îngrijoraţi în legătură cu ceea ce trebuia să facă: să îl ducă pe rege ca să-şi ţină discursul într-o piaţă publică quasi-goală sau să îl ducă pe cîmpul pe care chefuiau (probabil deja beţi şi foarte siguri anti-monarhişti – vorbim de anul 1998) cei mai mulţi şi sigur cei mai zgomotoşi locuitori ai Sighişoarei.
Din această dilemă i-a scos regele însuşi prin cererea sa de a se adresa mulţimii care petrecea.
A ţinut un scurt cuvînt de salut şi, spre uşurarea unora dar şi mirarea altora, toţi chefliii, de la care ne aşteptam chiar şi la huiduieli, au tăcut mîlc şi au aplaudat la final – ce să mai spunem, s-au simţit trataţi „regeşte”.
Învăţămintele din această întîmplare: Regele Mihai I este un om demn şi curajos (spre marea deosebire faţă de vremelnici şi meschini preşedinţi); monarhia este o formă de guvernămînt mai demnă decît republica prezidenţială, demnitate se răsfrînge şi asupra supuşilor.
Îmi place enorm faptul că în limba engeleză supus se cheamă „subject”. Într-o monarhie cu un rege bun, supuşii sînt „subiecte”, iar nu „obiecte” numai bune de manevrat (mişcat cu mîna) la fiecare moment electoral.
LIKE
Pingback: Imnul regal, ziua Regelui, Cuba, Dulce Românie, Miracole de vînzare, Discovery « La patratosu