12 răspunsuri la De la „Emerging Church” la „A Guided Tour of Hell”

1. Isidor zice:

   6 aprilie 2009 la 2:35 pm

   Scot McKnight evocă următoarele trăsături esenţiale ale Emerging Church: discurs profetic sau cel puţin provocator (pt. că biserica trebuie schimbată), postmodernism, pragmatism sau orientare spre misiune şi acţiune (unii ar spune chiar fapte), atitudine de protest faţă de teologia sistematică şi exclusivism (considerate ca trăsături negative ale evanghelicilor), angajare politică (de stânga).
   Câteva idei din articolul lui Scot http://www.christianitytoday.com/ct/2007/february/11.35.html?start=2:

   Discursul de tip profetic al emergenţilor este deseori exagerat, dar nu trebuie ignorată nevoia de schimbare în biserică.

   Postmodernismul nu poate fi considerat o simplă respingere a adevărului, ci ar putea avea chiar afinităţi cu epistemologia augustiniană.
   („Postmodernity cannot be reduced to the denial of truth. Instead, it is the collapse of inherited metanarratives (overarching explanations of life) like those of science or Marxism. Why have they collapsed? Because of the impossibility of getting outside their assumptions.”)
   Nu toţi contemporanii şi urmaşii noştri sunt sau vor fi postmoderni, dar cei care sunt sau vor deveni au dreptul la Cuvânt (a se citi în două sensuri: ascultare, interpretare).
   („Living as a Christian in a postmodern context means different things to different people. Some … will minister to postmoderns, others with postmoderns, and still others as postmoderns.”)
   Emergenţii care „sar(e) în ochi” şi stârnesc scandal sunt cei care au ales să militeze de pe poziţii postmoderniste. În general, aceştia au probleme cu acceptarea adevărurilor de tip triumfalist, căutând Adevărul fără a deveni mistici, neîncrezători în limbajul omenesc.
   („The truly infinite God of Christian faith is beyond all our linguistic grasping, as all the great theologians from Irenaeus to Calvin have insisted, and so the struggle to capture God in our finite propositional structures is nothing short of linguistic idolatry.”)

   Emergenţii pun în primul plan vieţuirea creştină (închinare, ortopraxie, misiune), în detrimentul ortodoxiei egocentriste.
   („Jesus declared that we will be judged according to how we treat the least of these (Matt. 25:31-46) and that the wise man is the one who practices the words of Jesus (Matt. 7:24-27). In addition, every judgment scene in the Bible is portrayed as a judgment based on works; no judgment scene looks like a theological articulation test.”)

   Emergenţii nu au foarte mare încredere în teologia sistematică. Argumente: diversitatea teologică (semn de nesiguranţă), divergenţele şi slaba speranţă de consens, imposibilitatea de a-L „prinde” pe Dumnezeu în cuvintele vreunei limbi omeneşti.
   („The emerging movement tends to be suspicious of systematic theology. Why? Not because we don’t read systematics, but because the diversity of theologies alarms us, no genuine consensus has been achieved, God didn’t reveal a systematic theology but a storied narrative, and no language is capable of capturing the Absolute Truth who alone is God. Frankly, the emerging movement loves ideas and theology. It just doesn’t have an airtight system or statement of faith. We believe the Great Tradition offers various ways for telling the truth about God’s redemption in Christ, but we don’t believe any one theology gets it absolutely right.”)

   Acceptarea în cercul candidaţilor la mântuire trebuie să fie mai relaxa(n)tă.
   („Some emerging Christians point to the words of Jesus: „Whoever is not against us is for us” (Mark 9:40). Others, borrowing the words of the old hymn, point to a „wideness in God’s mercy.” Still others take postmodernity’s crushing of metanarratives and extend that to master theological narratives—like Christianity. They say what really matters is orthopraxy and that it doesn’t matter which religion one belongs to, as long as one loves God and one’s neighbor as one’s self.”)

   Răspunde
   • Marius David zice:

     6 aprilie 2009 la 10:01 pm

     Isidor, foarte consistent comentariu, trebuie să îl citesc pe întdelete, mulţumim pejntru traducerea pe care ai făcut-o pe alocuri şi pentru cei care nu ştiu limba engleză.

     Mulţumim şi pentru link-uri.

     Problema cu opoziţia ortopraxie-ortodoxie… mi se pare o falsă opoziţie. Nu putem avea ortopraxie fără ortodoxie. Există misiune fără dogmă? Există închinare fără teologie? Există angajare socială fără agendă ideologică? Să fim serioşi!

     Oricum, foarte interesantă selecţia ta.
     Mulţumim, de gîndit şi meditat

     şi de citit mai mult despre asta

     Răspunde
2. Isidor zice:

   6 aprilie 2009 la 3:13 pm

   O idee care mi s-a părut interesantă şi parţial corectă, aparţinând unui antiemergent:
   „At the grassroots level, the movement is fueled by a lot of dislike of uncool fundamentalism and its “culture” (or lack thereof).” – mişcarea emergentă este alimentată involuntar şi de fundamentalismul literalist, cel cu oroare pentru apologetică, nuanţe şi variante.

   Emergenţa pledează pentru acceptarea lui ŞI. Fundamentalismul este ORI-ORI (sau exclusiv). Nu a apărut încă o logică care să unifice toţi operatorii într-unul singur, acceptabil de toate taberele. Domnul ne cere să facem ŞI-ŞI, dar trebuie să alegem calea corectă, ORI e de rău. În consecinţă, pentru mulţi singurul operator corect rămâne DAR-ul aplicat la infinit.

   Răspunde
   • Marius David zice:

     6 aprilie 2009 la 9:56 pm

     Isidor, multumim pentru contributia ta la acest subiect.
     Voi spune ceva despre fundamentalism zilele astea.

     Eşti sigur că Domnul ne cere ŞI-ŞI… ai spus-o bine… ORI ESTE DE RĂU ORI ESTE DE RAI 🙂

     Răspunde
3. Isidor zice:

   7 aprilie 2009 la 12:11 am

   Exemple ŞI-ŞI:
   Matei 23
   23. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.
   Luca 10
   27. El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
   Mai sunt ŞI altele.

   Răspunde
   • Marius David zice:

     7 aprilie 2009 la 9:34 pm

     Isidor, RAvi Zacharias are o chestie simpatica despre şi-şi şi ori-ori, caută în ultima lui carte Izbăveşte-ne de cel rău… este tare simpatică.

     Răspunde
4. Isidor zice:

   7 aprilie 2009 la 7:42 pm

   Ambele tabere (pentru simplificare, fundamentalistă şi emergentă) se acuză reciproc de ne- sau falsă smerenie. Emergenţii spun despre ceilalţi că au trufia deţinerii adevărului absolut, fundamentaliştii spun că emergenţii – pe care în general îi cam bagă în aceeaşi oală cu PoMo (postmoderniştii, cu un apelativ jignitor prin rezonanţă) – au falsa smerenie de a nu fi siguri pe propriile arme epistemologice.
   Cred că una dintre cele mai rele acuzaţii care se pot arunca asupra cuiva este aceea de falsă smerenie – rea este intenţia acuzatorului şi rea este şi falsa smerenie. Pentru a demonstra că smerenia nu e falsă trebuie să arăţi că aveai o putere sau o valoare la care ai renunţat, pentru a deveni smerit. Dar clamând valoarea şi demonstrând puterea cazi din smerenie (cum ar fi fost dacă Isus chiar s-ar fi dat jos de pe cruce?). Este deci o acuzaţie de care un adevărat smerit nu va putea să se spele. Dacă omul este rău (şi dacă aţi citit sau scris pe acest blog, ştiţi că este), şi îi negi până şi speranţa de a se smeri cu adevărat, predându-se sincer Celui care-i poate şterge păcatele, practic îi aplici o formă extremă de judecată. Rămâne deci, ca toată smerenia să se arate în faţa Unuia care o poate vedea.

   Răspunde
5. Marius David zice:

   7 aprilie 2009 la 9:36 pm

   E tare chestia cu smerenia şi falsa smerenie… Niciodată nu ne putem evalua propria smerenie.

   Răspunde
6. Isidor zice:

   7 aprilie 2009 la 11:06 pm

   Dar pe a altora?
   Un lucru mi se pare sigur: putem murdări orice, în noi şi în alţii. Sau desăvârşi murdăria preexistentă. Chiar când vedem harul curăţind, aşteptăm următoarea pată.

   Răspunde
7. Marius David zice:

   9 aprilie 2009 la 10:56 pm

   Aşa cum spui, Isidor, putem murdări orice.
   Aruncarea bîtei în baltă este un sport universal.
   Prostia şi păcatul nu au limite de vîrstă, timidităţi intelectuale sau graniţe geografice.

   Răspunde

8. Pingback: Loc de dat în Teleiosepithimia, Q., Isidor şi Agnusstick « Agnusstick

9. Pingback: Turul Iadului, gata cu blogul?, passagaglia la lăută « La patratosu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Introdu aici comentariul tău...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Email (obligatoriu) (Adresa nu se face publică niciodată)

Nume (obligatoriu)

Site web

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Notifică-mă prin email când sunt comentarii noi.

Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.

Δ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.