Săptămînile trecute mi s-a întîmplat un lucru la care nici n-aş fi visat. Am ajuns din nou la Hora S.A. pentru a cumpăra nişte instrumente pentru biserică şi pentru a prelua instrumentele reparate.
Suprizele plăcute au continuat. Instrumentele au fost reparate mult mai devreme decît mă aşteptam şi, pentru că lemnul acum este uscat, după atîţia ani de uscare, mandolinele sună superb.
Am cumpărat o chitară cu 12 corzi care sună mai bine decît m-aş fi aşteptat, mai ales pentru preţul oferit. Am cîntat prin comparaţie cu un Stagg şi un Face, face to face, cu Hora. Incomparabil.
După ce am terminat cu alegerea instrumentelor, domnul Hărăpescu mi-a pregătit o surpriză fenomenală. Am intrat într-un spaţiu secret.
Am intrat dincolo de uşile fabricii şi am mers diresc spre un loc în care alături de muncitorii care montau un utilaj, pe jos se tîrîia cu cheile în mîini domnul Man. Nici o diferenţă între şef şi muncitor. Toţi munceau cot la cot. Lîngă ei, cu un caiet în mînă, în halat de lucru, un om înalt între 50-60 de ani, cu un zîmbet de neşters pe faţă, dar cu ochii pe lucru…
Mi-a fost prezentat:
– Domnul director general Bazgan.
Simplu, la halat, fără aere de şef. L-am felicitat pentru succesul Regunului şi pentru atmosfera nouă din fabrică.
Apoi … m-am îmbătat de mirosul de lemn uscat, de lac, am băgat mîinile în rumeguş rezultat din cioplirea gîtului de contrabas. Am văzut violonceii la uscat, gîturi de chitară, eclise, spate de chitară…. Am trecut prin sala cu instrumentele prelucrate „la alb”, nelăcuite, nevopsite. Am trecut pe lîngă locul în care se arcuiau arcuşe. Am trecut pe la montaj, lipire, sculptură, uscare, lăcuire, vopsire, pînă la lustruire, pus chei, acordaj şi chiar primele încercări.
Nu vă pot spune mai multe…. secret… Domnul Hărăpescu vorbea încîntat despre fabrică şi colectivul în care se afla.
Am tras în nări aerul îmbibat de vapori de lac şi de rumeguş fin de paltin, tei, mahon, palisandru, abanos şi am plecat visînd la meseria pe care în clasa a X-a am lăsat-o în urmă.
Asta m-a făcut să mă întorc din nou la chitara, la felul în care este construită. Spuneam altă dată că asta mi-ar place să fac, dacă mai ajung să mănînc pensia.
Iată cîteva clipuri despre cum este făcută o chitară, pentru că n-am apucat să fac poze sau filmuleţe în Hora. N-am îndrăznit să cer aşa ceva.
Vă rog să vă uitaţi la stilul de producţie în serie şi chitările de lutier.
Cum se naşte o chitară de serie?
Cum se naşte un Gibson?
Credeti ca directorul general de la Hora ar fi deschis pentru un interviu care sa apara intr-o revista de stiinta?
Emsal, cred că da!
Dă un email la contact@hora.ro, te pot recomanda acolo. Cred ca vei intilnir multa deschidere.
Un interviu cu ing. GAbriel Harapescu va fi foarte interesant si cu domnul Man.
Asa-i, Andi!
frumos
Multumesc! O sa incerc!
Ţine-mă la curent, Emsal, pe 30 voi fi din nou acolo, poate ne întîlnim şi îi luăm împreună un interviu domnului director, dacă acceptă.
rectificare la adresa de mail de mai sus: adresa corecta este urmatoarea:
mail@hora.ro. Sper ca Dl Profesor Cruceru nu s-a suparat ca am corectat adresa de mail
Gabriel Harapescu
Nici o problema, domnule Harapescu, voi corecta si in articol adresa, imediat ce ajung la un computer mai perfomant si la o conectie mai buna.
PE VAlea Almajului peisajele sint minunate, dar internetul este absent 🙂
As vrea sa stiu cum vi s-au parut chitarele electrice?
Pingback: Concurs de chitară clasică cu premii substanţiale la Universitatea Emanuel din Oradea | Marius Cruceru
Pingback: Casa ideală, Hora reloaded, născut profesor, lăutari români « La patratosu