1. Ce-ar fi făptura-mi fără Tine
Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aş fi de n-ai fi Tu în mine
Cu harul Tău nemărginit?
/: Aş fi un bulgăre de gheaţă
Un chip de humă fără viaţă
O stâncă ‘nvăluită-n ceaţă
Şi-o noapte fără dimineaţă. 
2. Aş fi un far fără lumină,
Pustie de nisipuri plină
Cu vânturi fără de odihnă,
Cu şerpi şi scorpii ce-nvenină.
/: Aş fi o albie uscată
Pe unde-a fost un râu odată,
O frunză smulsă şi purtată
Fără de scop în lumea toată.
3. Aşa aş fi dar slavă Ţie
Tu eşti a lumii bogăţie
Comoara harurilor vie
Ce mă inundă pe vecie.
/: De nu aş şti ce-i fericirea
A vieţii mii şi mii de feţe
De n-aş fi cunoscut iubirea
Cu-nviorări şi frumuseţe.
4. De n-ai fi fost Tu bunătate,
Începătorule a toate
Cu taine-adânci şi minunate
Ce totul vrea şi totul poate.
/: Tu m-ai suit în slăvi divine
Din locu-ntunecat la Tine
Isuse sunt ce sunt prin Tine
Şi-acum şi-n veacul care vine.
Probabil că acest cîntec superb, pe care îl cîntau bătrînii noştri în aprinsul lămpilor şi în aprinsul sobelor în serile de iarnă, oglindeşte cel mai bine care sînt intenţiile acestui spaţiu. Ce-am fi fără El? De ce să scriem atît de mult despre noi?
Am văzut un tricou antiblogging. Superb! Scria tare şi mare pe faţă…”Închide-ţi blogul. Nu mă interesează la ce oră te speli tu pe dinţi!”. Aceste jurnale personale on-line au devenit un fel de invitaţie agresivă la viaţa noastră intimă atît de plictisitoare şi lipsită de personaje interesante. O apăsătoare absenţă populează plictisitoarele noastre unghere cărora ne simţim datori să le aruncăm privirile înstrăinate.
Avem o Mare Prezenţă pe care am putea să ne concentrăm mai mult, nu? Un Prezent care a fost, este şi va fi, cu tot ce derivă din Lucrarea Sa.
De ce să ne fotografiem periuţele de dinţi, trusele de machiaj, brazii, care ne seamănă atît de mult unii cu alţii, de ce să ne obosim cu rostiri care seamănă atît de mult unele cu celelalte. Aţi observat cît de mult seamănă în esenţă toate urările pe care ni le facem de Sărbători? Plictisitor de asemănătoare. DAcă porunca este să cîntăm o cîntare nouă, atunci să ne facem o urare nouă! Nu-i aşa?
Din aceste pricini refuz statutul de blog acestui spaţiu, pentru că n-am de gînd să îmi fotografiez tastatura si mouse-ul. Seamănă izbitor cu ale voastre.
Asemănîndu-ne însă cu El, devenim tot mai puţin asemănători unii faţă de ceilalţi, tot mai diferiţi… neamestecabili, neasemuiţi. Crescînd în Chip şi Asemănăre, căpătăm chipuri diferite şi neasemănări interesante.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Marius Cruceru 
Imi amintesc de aceasta cintare a fr.Niculita M o cintam cu un grup de 40 de persoane cu ferestrele astupate sa nu se vada lumina ,eram urmariti.. .Dar niciodata nu am fost mai fericiti ca atunci.Imi amintesc cu lacrimi acele momente .
draga Viorica, am cîntat-o cu biserica din Peştiş de Crăciun…
S-a cîntat şi acum cu lacrimi, mai puţine, dar cu lacrimi …
Isuse-al meu, tovaras scump
Din anii tineretii,
Cu Tine eu calatoresc,
Pin’ la sfirsitul vietii.
In zori de zi cind ma trezesc,
Smerit m-aplec sub cruce;
Ca-n toata lumea asta nu-i,
Un scut mai bun si dulce.
Cind plec pe-un drum indepartat,
Isuse esti cu mine,
Si fie drumul cit de greu,
Eu simt o mingaiere.
Si nu ma tem ca voi pierii
In marea de pacate…
Caci Tu preabunul meu Isus
Ma izbavesti de toate.
Tu-mi esti comoara care-a fost
De mine mult cautata.
Dar astazi nu Te-as mai lasa
Nici pentru lumea toata.
Caci Tu mi-esti frate de pribeag
De cint si de suspine…
Isuse-al meu prieten drag,
Ce bine-i linga Tine.
………………..
Inca un margaritar din comorile lui buna mea…si La multi ani!
draga PEginduri, parca era… Isuse al-meu, prieten scump…. Nu stiu daca originalmente era cu tovaras. se poate, trebuie verificat.
am cintat-o si pe aceasta.
se cinta fara ritm si fara graba, cu ritardando adesea, cu nuantari de volum etc.
Multumesc ca mi/ai adus aminte si de acest cintec.
Versurile refrenului, referitoare la ce as fi fara Dumnezeu, trebuie sa recunoastem ca ofera imagini foarte vii si foarte elastice, artistice in definitiv care nu fac trimitere la nimicnicia umana.
Apoi, desi ii refuzati statutul de blog, el este blog si se incadreaza in rama aceasta virtuala prin structura, abordare, informatie aplicata, si ce e mai grav este ca ar putea fi incadrat in categoria celor carora li se adreseaza mesajul tricoului respectiv tocmai prin inserarea pe blog a mesajelor irelevante pentru cititori de genul ”nu consider acest loc un blog”.
draga Chaos and smiles, bun venit si in acest spatiu. Tocmai de aceea am ales aceste versuri, pentru ca sint foarte reusite si din punct de vedere formal si din punctul de vedere al continutului. imaginile sint puternice, asa cum spui.
Deocamdata acest spatiu, sa il numim asa pentru acum, este abia la inceput, daca va deveni un blog sau nu, vom vedea, ce va fi nu s-a aratat inca.
Cred ca este relevant sa spun ce nu este mai degraba decit ce este, definind apofatic chestiunea, ca sa nu creez asteptari false.
Cum ar fi acele asteptari false? Restaurarea Patratosului, spre exemplu. Acest spatiu nu este un inlocuitor al blogului Patratosu, nu este un urmas, nici mostenitor al acestuia, nu este continuare, episodul II, editia a doua, un remake etc. Este pur si simplu altceva.
Daca Patratosu a fost un blog, atunci acesta este altceva… Cam asta voiam sa spun.
Chiar ca vine mai bine…tare m-am strimbat la cuvintul „tovaras”, prea multe amintiri frumoase cuvintul asta nu prea are; dar daca bine imi amintesc o gramada de cintari chiar din Cintarile Evangheliei au fost schingiuite pe vreme aia. Rege si Imparat au fost cuvinte care au disparut total dupa ’44 ca sa nu deranjeze ochii fini ai comunistilor.
Am sa schimb cuvintul ala …cu siguranta n-a putut fi scris asa…Thanks
Sînt cuvinte care trebuie răscumpărate, Pegînduri, şi cred că putem să le răscumpărăm… uite… expresia „în rînd cu lumea” şi „pe moarte” la care lucrez acum ceva. Şi tovarăş poate fi răscumpărat.
Se poate să fi fost scris aşa… dar ăsta este folclorul.. improvizăm. Cîntările lui Nicolae Moldoveanu au căpătat un bun caracter folcloric în transmitere.
depinde strict de dumneavoastra si implicit de cantitatea si calitatea materialului postat pentru a depersonaliza blogul M.C. de blogul Patratosu(pe care recunosc ca am comentat la un moment dat si l-am urmarit ceva vreme desi nu ma pasioneaza prea mult blogurile evanghelice).
Destul de greu, parerea mea, avand in vedere ca si M.C. si Patratosu(blogurile) au avut si au in spate aceeasi persoana, acelasi cap cu aceeasi inima. Depersonalizarea, in oricare forma ar fi ea, sau Repersonalizarea este o provocare. Cheers!
da, Chaos and smiles, ştiu că m-am angajat la o treabă grea…
Nu, în spatele Pătrăţosului şi în spatele lui Marius Cruceru nu este aceeaşi persoană, sînt două personae diferite. Patratosu este o creaţie, un personaj, care are cîteva puncte de întîlnire cu persoana reală Marius Cruceru. http://www.mariuscruceru.ro are alte cîteva puncte de întîlnire cu persoana reală, pe care Dumnezeu şi soţia mea o ştiu cel mai bine, cu puţinele bune şi foarte multele rele.
Deci nu avem de-a face nici cu re-branding, nici cu re-persoanizare, impersonare, depersonalizare… 🙂
Să vedem! Va fi o altă aventură interesantă, Nu?
PS.
Nici pe mine nu mă prea interesează blogosfera evanghelică. Avem multe bloguri, dar puţine…