Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Mult adevăr în aceste cuvinte! Numai aroganţa noastră omenească ne face să credem că le ştim şi le înţelegem pe toate. Când, cel mai adesea, nu înţelegem nimic! Şi de-aici … tot lungul şir de dezastre pe care numai noi, oamenii le provocăm tocmai împotriva noastră!
Nici pe noi înşine nu ştim să ne înţelegem! Şi nici noi nu suntem ceea ce ni se pare că suntem. Numai Dumnezeu ştie într-adevăr inima omului şi cele ascunse ale lui şi cele încă nefăcute….
Alex, credem ca intelegem, dar nu intelegm nici lumea, nici pe noi insine pentru ca nu cautam sa facem ceva imposibil, sa il intelegem pe Dumnezeu,
in momentul cind vom porni in aceasta aventura imposibila, descoperirea, cunoaserea lui Dumnezeu, nu vom intelege nimic din El, dar ne va fascina, dar atunci ne vom ingelepe pe noi insine si locul in care traim
Cand vom putea intelege macar adancul dragostei lui Dumnezeu fata de pacatosi si inaltimea intangibilei Sale maiesteti?
Cum vom putea deasupra zgomotelor luptelor egoiste sa asuzim voacea Sa?
Aşa este Marius, doar credem, ni s epare că înţelegem, dar nu ne înţelegem nici pe noi!
Mi-am amintit de o întâmplare cu nişte elevi. Clasă de matematică. Foarte preocupaţi de materia lor. I-am întrebat dacă înţeleg cu adevărat toate simbolurile din matematică. Erau convinşi că da. Le-am cerut sa-mi facă un eseu despre simbolul „infinit”. Ce înţeleg ei prin acesta, plecând de la tot ceea ce au învăţat în matematici. Au încercat câteva răspunsuri, dar ideea unui eseu li s-a părut grea. „Nu ştim ce să spunem, e prea greu, prea abstract” – mi-au zis. Le-am răspuns că dacă despre un simbol, un concept matematic, nu putem să spunem prea multe, pentru că ne depăşeşte puterea de înţelegere, cu cât mai mult despre absolutul dumnezeiesc, cum vom şti să spunem!
Ai mare dreptate: ne va fascina, chiar neputând înţelege deplin!
Oaspete… ascultînd cu atenţie.
O rugăciune pe care o am din cînd în cînd… Doamne, restarurează-ne capacitatea de atenţie!
Alex, absolutus înseamnă tocmai dezlegat de… Dumnezeu nu este absolut, El nu este dezlegat de lume, s-a legat de noi…