Domnul să fie desfătarea ta și El îți va da tot ce-ți dorește inima. Revin la Isaia 58, text în care găsim ce este de făcut cu sărbătoarea. Finalul textului ar trebui să ne pună pe gînduri atunci cînd ne gîndim la tristele și deprimantele noastre sărbători, atît de triste pentru că am căutat prea multă bucurie, atît de deprimante, pentru că ne-am dedat la pofte.
Pentru Domnul postim? Așa credem noi! Pentru El ținem sărbătorile? Nici nu ne trece prin minte. La ce ne foloseşte să postim` -zic ei-,dacă Tu nu vezi. Fie că postim, fie că sărbătorim, fie că postim ca să putem sărbători, chestiunea esențială ne scapă: sărbătoarea pune ordine în relațiile dintre noi și noi înșine, dintre noi și alții, dintre noi și Dumnezeu. În plasa aceasta a relațiilor, Dumnezeu a țesut pînza de paianjăn a sărbătorilor care se vede așa de frumos în diminețile înrourate, picurii de apă din structura fragilă a sărbătorilor sînt bucuriile care ne încîntă. Noi am măturat pînzele odată cu aspiratul de Paști și curățenia de Crăciun. Lipsa de înfrînare în noi, cearta și ciorovăiala cu alții, abuzurile de tot felul ne-au dus departe de generozitate, elibearea de orice fel de jug, împărțirea casei și pîinii cu flămînzii. Gramatica noastră spirituală se învîrte în jurul pronumelor de la care pornește orice gramatică firească: Eu și Noi. Iată ce spune Domnul: Dacă îți vei aduce străinul și săracu în casă, înghesuindu-ți copiii, lipsindu-te de confort, Domnul își va dărui lumină și călăuzire. Dacă te vei înseta, Domnul îți va da apă în pustie, dacă te vei înfometa, El va fi puterea mădularelor tale, dacă îți vei arunca pîinea pe ape, El va face izvorul tău veșnic, uleiul necheltuit și făina nesfîrșită, dacă îți vei aminti de istoria Domnului, vei zidi pe cicatricile războiului, dacă îți vei aminti dărîmăturile, vei fi cel care le drege. Dacă îți vei refuza gusturile tale, El va fi bun și viața îți va fi gustoasă, dacă nu te vei distra, El va fi desfătarea ta. DAcă îl vei sfinți, dacă îl vei slăvi, dacă îl vei cinsti, fără să îți urmezi tabieturile, obiceiurile, dacă îți vei umple gura cu laude în locul flecărelilor, Domnul va fi partea ta de moștenire. Gura Domnului a vorbit. Așa se sfîrșește textul din Isaia.
Domnul este Cel care vrea să rămînă în Sărbătoare singur lăudat, se vrea însingurat în laudă. Dacă vom deveni periferici sărbătorii și El va deveni central, Domnul ne va bucura nelăsîndu-ne în singurătatea sărbătorilor noastre. Dacă ne vom întrista în sărbătoare, El va deveni sursa bucuriei noastre. Dacă îi vom da lui Sărbătoarea, El va deveni Sărbătoarea noastră.