Portret de generaţie 4

Publicat pe 21 septembrie 2008 de Marius David

Generaţia noastră are mulţi prieteni pe care nu-i cunoaşte, prea mulţi prieteni pe care nu i-a întîlnit niciodată. Generaţia noastră nu mai ştie ce înseamnă să te baţi cu copiii în curtea blocului şi să nu poţi să scapi de vecinul lîngă care te-ai născut. Pe vecinul care ţi-a otrăvit cîinele şi pe colegul care ţi-a scos dinţii cu pantoful nu îl puteai pune la spam. Generaţiei noastre i s-a modificat felul în care înţelege relaţiile, perseverenţa, consecvenţa, prezenţa în faţa şi faţă de celălalt. Celălalt este un nickname, un alt terminal (oare de ce se numesc terminale de computer? Pentru că termină şi ne termină uşor relaţiile?). Generaţia noastră poate pune capăt unei relaţii în care s-au împărtăşit cele mai adînci intimităţi printr-un email şi poate termina o relaţie de curtare în care s-a ajuns la cele mai fierbinţi îmbrăţişări printr-un sms. Avem impresia că timpul este al nostru, că spaţiul nu ne stă în cale, că relaţiile se construiesc în jurul nostru şi le putem finaliza dintr-un click, cînd vrem noi. Sugestie? Cînd este ultima dată cînd ai stat cel puţin tot atît timp cît pe chat cu cel mai bun prieten băiat, dacă eşti băiat. Salvaţi-vă într-un fişier ultimele ore de chat. Veţi vedea cîte cuvinte, ce puţine emoţii, cîte nimicuri, cît de puţine sentimente. Veţi descoperi că prietenia nu înseamnă sms-uri şi emailuri, prietenia înseamnă un preţ plătit într-o relaţie care poate produce răni şi durere, o relaţie pe care nu o poţi pune la spam şi pe care să nu o mai poţi opri printr-un simplu click. Generaţia noastră trebuie să reinterpreteze prezenţa în relaţie.

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 Responses to Portret de generaţie 4

  1. Avatarul lui A. Androne Alex Androne spune:
    21 septembrie 2008 la 9:49 pm

    Trist dar adevărat, ceea ce spui aici Marius.
    Am ajuns să fim prieteni „la cataramă” cu aceste cutii de plastic, cărora le încredinţăm mai multă atenţie şi prezenţă decât oamenilor dragi pt care nu mai avem atâta timp….
    Am ajuns să fim „prezenţi virtual” în relaţiile pe care mai apucăm să le avem cu semenii noştri…
    Tare trist…

    Răspunde
  2. Avatarul lui vsclintoc vsclintoc spune:
    21 septembrie 2008 la 11:01 pm

    Degeaba stam sa plingem cit de jalnica a ajuns dimensiunea relatiilor in generatia noastra…
    Trebuie sa depistam carentele, trebuie sa identificam cotiturile gresite, dar rolul profetic nu este finalizat doar in a identifica, trebuie sa identificam directia in care sa mergem…, sau mai degraba la ce sa ne intoarcem

    Din pacate se pare ca avem mult de lucru… Marius… ai identificat foarte bine…

    ce putem face intr-o lume a globalizarii?

    recomand lectura cartii „the world is flat” – o schimbare de paradigma in deciziile omenirii…

    Răspunde
  3. Avatarul lui Marius David Marius David spune:
    22 septembrie 2008 la 8:31 pm

    draga Alex, spui foarte bine, prieteni cu nişte cutiuţe de plastic şi prieteni la cataramă pentru că pe unele le aşezăm pe curea …

    Dar asta are şi beneficii, uite, noi doi nu ne-am văzut niciodată, dar ne-am împrietenit datorită tehnologiei….

    Viorel, foarte bine ce spui tu, acest a este un fel de bocet pentru generaţia noastră, dar în a doua parte a conferinţei am încercat să găsim şi soluţii…

    Cineva trebuie să plîngă şi să se roage pentru generaţia în care trăim.

    TRebuie sa identificăm directţia în care mergem şi, dacă este greşită, să ne întoarcem din nou spre Domnul.

    Mă intereseaza cartea de care vorbeşti,

    mai este o carte excelentă… Making Room for Life, ar merita tradusa in romaneste

    ar trebui sa cautam solutii ca sa ne impacam cu lumea in care traim, sa supravietuim in lumea aceasta

    Răspunde
  4. Avatarul lui Camix Camix spune:
    23 septembrie 2008 la 9:21 am

    Este real, da. Nimic nu se compară cu un dialog faţă în faţă. Aşa se transmit cel mai real sentimentele, atitudinile, stările şi, astfel, contextele cuvintelor pe care altfel le-am scrie doar.

    Chatul nu poate ieşi câştigător din lupta cu întâlnirea fizică dintre oameni. Dar poate totuşi ieşi câştigător din lupta cu absenţa oricărei relaţii (am o prietenă cu care am copilărit în faţa blocului vreo 20 de ani după care ea a plecat în altă ţară), când singurul mod în care îl mai poţi auzi pe celălalt e să îi scrii. Poate ieşi câştigător din lupta cu scrisorile (deşi scrisorile, altfel, poartă mai multă amprentă a personalităţii decât chatul), pentru viteza şi spontaneitatea pe care o poate cuprinde.

    În ciuda discuţiilor serbede care se poartă şi se pot purta pe un chat, pot spune că se pot spune lucruri sensibile, se pot transmite emoţii, se poate simţi sufletul celuilalt între cuvinte dacă există de fiecare parte deschiderea şi interesul. În chat, tocmai pentru că se poate aşa uşor da „ignore”, spam sau pur şi simplu se poate tăcea, se vede foarte uşor cât de sincer eşti dispus să fii atunci când nu eşti obligat, presat de contextul fizic în care se desfăşoară o discuţie pe stradă de ex. Pe stradă, îţi iei mai greu rucsacul să pleci din faţa celuilalt. Pe internet, o poţi face chiar fără să-l saluţi; e cu atât mai revelatoriu. Atunci când poţi ignora atât de uşor, când totul depinde numai de alegerea ta, ce faci.

    Bineînţeles că nu va întrece comunicarea faţă în faţă. ASta niciodată. Dar comparativ cu alte moduri de comunicare inferioare, poate fi un lucru foarte bun.

    Răspunde
  5. Avatarul lui Marius David Marius David spune:
    23 septembrie 2008 la 4:54 pm

    Din păcate, CAmix, chatul a cîştigat nu inimile, dar degetele multora dintre cei din generaţia noastră.

    Da, tocmai asta spuneam, pentru că putem să ne luăm atît de uşor tălpăşiţa din faţa celorlalţi în spaţiul electronic, ni s-a deformat concepţia despre relaţie în sine.
    asta este consecinţa cea mai dureroasă a acestor schimbări.

    Sigur că poate fi un lucru bun Chat-ul, şi eu ţin legătura cu cel mai bun prieten, care este acum în Canada, tot prin mess… dar atît de mult ne lipsesc întîlnirile faţă către faţă…

    Răspunde
  6. Avatarul lui A. Androne Alex Androne spune:
    23 septembrie 2008 la 10:38 pm

    Din acest punct de vedere, pe care l-ai menţionat mai sus, aşa este Marius! Netul are şi multe, foarte multe avantaje. Ca aceste ocazii deosebite de a ne cunoaşte, dincolo de distanţe sau alte bariere. Desigur că dorim şi mai mult întâlnirea „faţă către faţă”, de fapt singura care ne dă comuniunea spirituală deplină.

    Mi-am amintit că am cunoscut cu multă vreme în urmă un om deosebit (Dumnezeu să-l odihnească!) care avea deosebita plăcere de a comunica cu un prieten prin…porumbei voiajori! Era o plăcere a lor. Oare cum o fi să comunici prin astfel de …metode?

    Răspunde
  7. Avatarul lui Marius David Marius David spune:
    24 septembrie 2008 la 4:15 pm

    Draga Alex,

    Asta este o idee bună… porumbei voiajori.
    Ce părere ai de avioane din hîrtie?

    Dar de scrisoarea clasică?

    Poate va veni vremea să ne vedem şi faţă către faţă…

    Răspunde
  8. Avatarul lui A. Androne Alex Androne spune:
    24 septembrie 2008 la 11:36 pm

    Amin!
    Să dea Domnul, dragă Marius!
    Multă bucurie!

    Răspunde
  9. Avatarul lui Felix Mugur Felix Mugur spune:
    23 decembrie 2012 la 9:10 pm

    Imi pare ciudat sa comentez la 4 ani distanta. Dar pe de alta parte asta este frumusetea discutiilor pe net. Am descoperit blogul tau si din respect pentru tot ceea ce ai scris am zis sa citesc de la inceput totul ca pe o carte. Este foarte interesant in acelasi timp de analizat cum a evoluat totul in 4 ani:).

    Răspunde

Răspunde-i lui Marius David Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.