Scrisoare deschisă către formaţiile de laudă şi închinare (text tradus de Otniel Nicola)

Pentru traducerea şi publicarea integrală a textului a fost obţinută aprobarea autorului. Textul a fost tradus de Otniel Nicola. Mulţumiri atît autorului pentru permisiune, cît şi traducătorului pentru traducere.

Draga trupa de inchinare,

Apreciez foarte mult disponibilitatea si dorinta voastra de a oferi darurile voastre lui Dumnezeu, in inchinare. Apreciez devotamentul vostru si ma bucur de credinciosia voastra – sa veniti la biserica mai devreme Duminica de Duminica, sa va faceti timp pentru repetitii in timpul saptamanii, sa invatati si sa compuneti cantece noi, si multe alte astfel de lucruri. Ca si acei artisti si mestesugari pe care Dumnezeu i-a folosit la crearea Cortului Intalnirii(Exod 36), voi sunteti dispusi sa puneti darul vostru artistic in slujba Dumnezeului Triunic.

Va rog sa primiti aceasta mica scrisoare in spiritul in care a fost intentionata: ca o incurajare la a reflecta asupra practicii de „conducere in inchinare.” Mi se pare ca de multe ori sunteti cooptati intr-o activitate fara sa fiti incurajati sa reflectati asupra motivelor fundamentale ale acesteia, asupra „de ce”-ului. Cu alte cuvinte, mi se pare ca de multe ori sunteti recrutati pentru a „conduce inchinarea” fara prea multe ocazii de a va opri si a reflecta asupra naturii „inchinarii” si a ceea ce ar insemna „a conduce.”

Ingrijorarea mea este ca noi, Biserica, v-am incurajat, fara intentie, sa importati practici muzicale in inchinarea crestina, practici care, desi ar putea fi potrivite in alte imprejurari, dauneaza inchinarii congregationale. Pentru mai multa claritate, intr-un limbaj pe care l-am folosit in „Desiring the Kingdom”, uneori ma ingrijoreaza faptul ca in mod inconstient, noi v-am incurajat sa importati anumite forme de spectacol care sunt, in esenta, „liturghii seculare” si nu doar simple „metode” neutre. Fara sa ne dam seama de acest lucru, practicile dominante ale spectacolului ne invata sa privim muzica (si implicit muzicienii) intr-o anumita maniera: ca un lucru destinat placerii noastre, ca divertisment, ca o experienta in principal pasiva. Functia si scopul muzicii in aceste „liturghii seculare” sunt destul de diferite de acelea ale muzicii in inchinarea Crestina.

Asa ca lasati-ma sa va prezint cateva scurte axiome, in speranta de a incuraja noi reflectii asupra practicii de „conducere in inchinare”:

1. Daca noi, congregatia, nu ne putem auzi, aceasta nu este inchinare. Inchinarea Crestina nu este un concert. Intr-un concert (o „forma a spectacolului”), de obicei ne asteptam sa fim coplesiti de sunet, mai ales cand vine vorba de anumite stiluri de muzica. Intr-un concert, ne asteptam la un fel de privare senzoriala care apare in urma supra-stimularii senzorilor, cand simtim batatia basului in piept si muzica se revarsa peste multime provocand un exces de adrenalina. Si nu ca ar fi ceva gresit cu concertele! Doar ca inchinarea Crestina nu e un concert. Inchinarea Crestina este o practica colectiva, comuna, congregationala – si inmanuncherea sunetelor si armonia unei congregatii cantand ca unul sunt parte integranta a practicii inchinarii. Este o modalitate de a „pune in scena” realitatea faptului ca, in Christos, suntem un singur trup. Dar asta presupune ca putem sa ne auzim pe noi insine si pe fratii si surorile noastre cantand langa noi. Cand sunetul amplificat al trupei de lauda acopera vocile congragatiei, nu putem sa ne auzim – astfel se pierde aspectul de comunitate al congregatiei si suntem incurajati cu succes sa devenim inchinatori pasivi, „privati”.

2. Daca noi, congregatia, nu putem sa cantam impreuna cu voi, aceasta nu este inchinare. In alte forme de reprezentatie muzicala, muzicienii si trupele vor sa improvizeze si sa fie „creativi”, oferind noi reprezentatii si etalandu-si virtuozitatea cu o gama larga de triluri, pauze si improvizatii pe o anume melodie. Din nou, acesta poate fi un aspect incantator al unui concert, dar in inchinarea Crestina asta inseamna doar ca noi, congregatia, nu putem sa cantam impreuna cu voi. Si astfel, virtuozitatea voastra incurajeaza pasivitatea noastra; creativitatea voastra incurajeaza tacerea noastra. Si in timp ce voi, poate, va inchinati cu creativitatea voastra, aceeasi creativitate opreste, de fapt, cantecul congregational.

3. Daca voi, trupa de lauda, sunteti in centrul atentiei, aceasta nu este inchinare. Stiu ca in general nu este vina voastra ca v-am pus in fata adunarii. Si stiu ca vreti sa modelati inchinarea pe care noi sa o urmam. Dar pentru ca v-am incurajat sa importati forme ale reprezentatiei din sfera concertului in cea a sanctuarului, s-ar putea sa nu realizam ca in acelasi timp am promovat neintentionat sentimentul ca voi sunteti in centrul atentiei. Si cand reprezentatia voastra devine o afisare a virtuozitatii – chiar si cu cele mai bune intentii – este dificil sa rezistam tentatiei de a face din trupa de lauda punctul de focalizare al atentiei noastre. Cand trupa de lauda intra intr-o lunga secventa repetitiva pe care voi o intentionati a fi o „ofranda adusa lui Dumnezeu”, noi devenim in intregime pasivi, si pentru ca am adoptat obiceiuri de relationare la muzica de la premiile Grammy si din sfera concertelor, fara sa ne dam seama, va punem pe voi in centrul atentiei. Ma intreb daca exista niste pareri asupra pozitionarii trupei (pe margine? conducand din spate?) si asupra reprezentatiei care ne-ar putea ajuta sa combatem aceste obiceiuri pe care le aducem cu noi la inchinare.

Va rog sa luati in considerare aceste puncte cu atentie si sa intelegeti ceea ce nu spun. Acesta nu este un apel la inchinarea „traditionala” si o critica la adresa inchinarii „contemporane”. Nu confundati asta cu o aparare a orgilor cu fluiere si o critica a chitarelor si tobelor (sau a banjourilor si mandolinelor). Ingrijorarea mea nu priveste stilul ci forma. Ce incercam sa facem atunci cand „conducem in inchinare?”. Daca intentia noastra priveste inchinarea ca o practica congregationala, a comunitatii, care ne aduce intr-o intalnire dialogata cu Dumnezeul viu – aceasta inchinare este nu doar expresiva ci si formativa – atunci putem sa facem asta cu violoncele sau cu chitare electrice, cu orgile cu fluiere sau cu tobele africane.

Mult, mult mai multe pot fi spuse, dar permiteti-mi sa ma opresc aici, si va rog sa primiti asta ca incurajarea care este menita a fi. Mi-ar placea sa va vad continuand sa oferiti darururile voastre artistice in inchinarea adusa Dumnezeului Triunic care ne invata o cantare noua.

Cu sinceritate,
Jamie

Vezi prima postare AICI

Şi postarea originală AICI

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista, Dezbatere, guest post. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Scrisoare deschisă către formaţiile de laudă şi închinare (text tradus de Otniel Nicola)

  1. ACIDUZZU zice:

    Manifestarea de tip „Paine si circ” (spectacol) nu este sinonima cu „paine si vin” in cadrul partasiei de la Cina Domnului

  2. Pingback: Scrisoare deschisă către formaţiile de laudă şi închinare (text tradus de Otniel Nicola) | NOTE & SCHIȚE

  3. Esential zice:

    Excelenta scrisoare!!!

  4. Anca Toader zice:

    Bine spus !

  5. semidatecu zice:

    Reblogged this on Semida Tecu and commented:
    Foarte adevarat!

  6. O fi și predicarea o forma de inchinare?…Pai atunci și pentru aceasta forma de închinare sunt valabile cele scrise în scrisoare. Cei ce citiți scrisoarea încercați sa înlocuiți în scrisoare termenul de ,,trupa de inchinare”cu ,,predicatori „.veți înțelege altfel aceasta scrisoare, va garantez!

  7. Vasile zice:

    Nu sunt de acord cu această abordare, incriminând pe cei cu inima bună şi vor să îl laude pe Domnul…
    Prin analogie, de ce nu este valabil acest lucru şi pentru păstori sau ai slujitori ai bisericii care sunt în centrul atenţiei?

    • Marius David zice:

      inima buna si sinceritatea nu sint intotdeauna de ajuns pntru slujire,
      da, cineva cu inima buna poate cinta singur in dus sau in padure, dar nu sa conduca inchinarea
      la fel cu predicatorii
      exista o competenta si o autoritate care trebuie recunoscuta comunitar

  8. Goby zice:

    Foarte bine explicate motivele. Cred ca aceste formatii de inchinare sunt mai potrivite intr-un camp cu tinerii sau la concerte crestine (daca pot fi numite asa). In adunare, inchinarea trebuie sa fie colectiva, sa cuprinda toate varstele, fie ca au sau n-au voci mai deosebite, decenta si in piosenie. Similar, participarea la Cina Domnului se face tot colectiv. Pentru mine, ceea ce zice Pavel in 1 Corint 14:7,15,26 este clar. Apoi, in Psalm 47:7 zice „Căci Dumnezeu este împărat peste tot pământul: cântaţi o cântare înţeleaptă!”. Fie ca sfatul Duhului Sfant sa il auzim si sa-L ascultam si in privinta asta!

    • Marius David zice:

      da, există muzică pentru tot felul de ocazii: există muzică de iarbă verde, există muzică pentru condus, probabil că există muzică pentru făcut duș sau … chiar alte activități. Nu orice înșiruire de sunete este muzică de cîntat comunitar. Eu cred că există o legitimitate a muzicii de intimitate.
      așa, așa … cîntare înțeleaptă.

  9. Ioan zice:

    Sunt bucuros ca in ultimul ceas, mai sunt frati care au aceasta convingere. Ma rog pentru cei care se lupta ca momentul sacru de la inchinare sa fie unul sfant. Nu plin de decibeli, si mai ales la momentul cand te apropii de masa Domnului. Pastori sunt partasi la aceste momente. Am scris si sustin. Un astfel de gen muzical nu are ce cauta in Casa de Rugaciune. Mai mult, nu exista
    MUZICA CRESTINA MODERNA sau (Inchinare moderna) CUM NU EXISTA HRISTOS MODERN
    SAU POATE LA UNII. Reveniti cu picioarele pe pamant.
    Dumnezeu sa va calauzeasca in ceea ce faceti pe plan muzical.

    • Marius David zice:

      eu nu am probleme prea mari cu decibelii, îi măsor și îmi pun dopuri în urechi, am întotdeauna două perechi cu mine,
      am probleme cu melosul, cu versurile … cu interpretarea

  10. srechis ilie zice:

    Daca Satana isi baga nasul peste tot de ce nu si l-ar baga si in muzica crestina?De multe ori e foarte subtil si incearca mai ales prin tineri sa faca un fel de ghiveci muzical numit de unii tineri,,inchinare moderna’ cand imita stilul de muzica pop sau rock iar cei ce canta sunt in atentia tuturor si se cred mari vedete.Si eu ma ocup cu condusul de cantari comune si de fiecare data ma rog ca Domnul sa ma calauzeasca in alegerea de cantari adecvate timpului din serviciul divin [un fel de cantec este la timpul de rugaciune si altul este la cel de lauda si inchinare]Imi place orice stil de muzica si toate instrumentele muzicale dar mare atentie la felul cum antrenam si comunitatea in cantare!La fel de mult conteaza si inima celui care canta si motivatia…,,Cand am cantat ca sa se auda bine Cu sunet sigur bine intonat Si sa nu cante nimenea ca mine Si sa fiu laudat de orisicine Oricum as fi cantat n-a fost cantat. Dar cand am fost cu inima zdrobita Sub cruce-apasat si-mpovorat Rugandu-L sa ma scoata din ispita Si-n voce-mi era lacrima topita Nu se auzea nimic…dar am cantat” de Valentin Popovici

  11. Cornel zice:

    Frate Marius, vă felicit pentru radiografia pertinentă realizată în acest articol. Pe mine personal m-a pus serios pe gânduri. Așadar, muzica din bisericile Tatălui, încotro? Dacă nu facem nimic, ci doar constatăm, cum va suna în viitor „harfa laudei mele?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s