text scris în 27 februarie 2024,

la revenirea din Urgență

La puțin timp după operație, în data de 27 februarie, din nou am crezut că mor și frica mă pîndea. Au început dureri în piept de luni noaptea spre marți și au durat pînă sîmbătă dimineața. La un bolnav operat pentru înlocuire de aortă, acestea nu sînt semne deloc bune. Am ajuns la urgențe, din nou înțepături, din nou analize. Am trăit din nou teama morții.

În miez de noapte m-am sculat din pat și singura carte pe care mi-au căzut ochii a fost cartea Arta de a muri de Rob Moll. Semn?! Am pus mai degrabă mîna pe Biblie. Am deschis-o și am citit psalmul care era același număr cu ziua, Psalmul 27.

Atunci mi-a venit următorul gînd: chiar dacă sînt pe moarte, eu Îl iubesc pe Domnul. Dacă am dragoste, atunci dragostea care se desăvîrșește izgonește frica. Putem întîmpina moartea, care ne duce la întîlnirea directă cu El, dar fără frică.

Ce ne poate izbăvi de frica de moarte?

1. CUNOAȘTEREA de Dumnezeu, cel mai bun leac împotriva fricii. Cine este Domnul pentru tine?

Domnul este lumina și mântuirea mea.
De cine să mă tem?
Domnul este sprijinitorul vieții mele.
De cine să-mi fie frică?

Dacă Domnul este Lumina, de ce să mă tem de întuneric, dacă Domnul este izbăvirea, de ce să mă tem de pericol, dacă Domnul este Viața, de ce să mă tem de moarte, dacă Domnul este Sprijinitorul vieții mele, de ce să mă tem de clătinare, dacă Domnul este Cine pretinde El că este și eu sînt în relație cu El, de ce să îmi fie frică? Dacă Domnul este lîngă mine, de ce să mă tem de vrăjmași, văzuți și nevăzuți?

Când înaintează cei răi împotriva mea,
ca să-mi mănânce carnea,
tocmai ei – prigonitorii și vrăjmașii mei –
se clatină și cad.

Chiar o oștire de ar tăbărî împotriva mea,
inima mea tot nu s-ar teme.
Chiar război de s-ar ridica împotriva mea,
tot plin de încredere aș fi.

Cine este Domnul pentru mine determină ce simt față de preajma mea și față de viitor.

2. CONLOCUIREA cu Dumnezeu – tînjire și realizare supremă.

Dumnezeu S-a Întrupat ca noi să putem spune: cînd Domnul e cu noi, cine este împotriva noastră?

Domnul a venit și și-a făcut cortul între noi, așa cum ne spune Ioan. A conlocuit cu noi în mod simbolic în Vechiul Testament, a conlocuit cu noi în mod real, trupesc, în carne și sînge, la prima Sa venire și locuiește între și în noi prin Duhul Sfînt astăzi. De aceea putem striga: “Emanuel – Dumnezeu este cu noi”!

Tînjirea Psalmistului este realizarea noastră. La ce făceau ei cu mîna de departe, noi spunem deja: Bun venit! Să locuim ca oaspeți ai lui Dumnezeu, ai unui Dumnezeu care se face pe Sine Slujitor, pe Sine se înjosește la rang de chelner, este El Cel Care pune ospățul și apoi chiar El Își servește oaspeții, precum în Psalmul 23 (Paharul Meu este plin pentru că El îl umple … ). El este Mielul care a plătit prețul ca să ne transforme din oile care bîjbîie prin Valea Umbrei Morții în prinți înfiați care stau la Masa Mirelui.

Un lucru cer de la Domnul
și-l doresc fierbinte:
aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului,
ca să privesc frumusețea Domnului
și să mă minunez de Templul Lui.

Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului,
mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui
și mă va înălța pe o stâncă.

Iată că mi se și înalță capul peste vrăjmașii mei, care mă înconjoară:
voi aduce jertfe în cortul Lui
în sunetul trâmbiței,
voi cânta și voi lăuda pe Domnul.

Casa Domnului, Templul Domnului, Coliba Lui, Cortul Lui, Acoperișul Lui, Pe Stînca Lui, toate acestea sînt spații de locuit în care sîntem invitați, ascunși, protejați, spații în care ar fi fost imposibil să locuim din pricina sfințeniei Sale copleșitoare, spații pe care nu le-am fi putut împărți, noi fiind în trup păcătos. Și totuși El face posibil acest lucru prin medierea răscumpărătoare a Fiului și prin mijlocirea cu suspine a Duhului care locuiește deopotrivă în prezența Treimii și în noi.

Această conștientizare a prezenței Sale în preajma noastră, prezenței noastre în preajma Lui, conștientizarea faptului că nu sîntem singuri în clipa morții este cea mai liniștitoare atitudine, cel mai prețios gînd, atunci cînd spaimele morții ne gîtuie.

Citește mai departe articolul AICI pe Edictum Dei

P.S. În imagine este socrul meu. Un om extraordinar. S-a dus către Domnul acum cîțiva ani. Era Tîmplar! Făcea și sicrie. Și-a făcut propriul coșciug. Ținea porumb în el. Aceasta cred ca trebuie să fie atitudinea noastră față de moarte: deschisă, senină, cu moartea la vedere, dar zîmbind a nădejde: “Unde îți este boldul, Moarte? Unde îți este biruința?”