Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Asa-i cu gandirea asta pozitiva si cu imaginea falsa despre viata propusa de facebook – doar zambete si fericire, voie buna si distractie. Viata rareori e astfel.
da, chiar azi am auzit de o familie care este în divorţ deja, dar pe facebook au zîmbete fericite. Ce bine ar fi ca viaţa să ne fie tuturor aşa de frumoasă precum o facebook-ăţuim.
Frate Marius,
Pentru mine anuntul acesta cernit este doar „partial cernit” si departe de mine gandul de a-l considera ca fiind „rupt din…Familia Adams”!
„Astăzi a murit Florica Ungur, “fii primul dintre prietenii tăi căruia să îi placă asta”
In ciuda ambiguitatii din exprimare…”fii primul dintre prietenii tai”, inteleg ca cel mai bun prieten pe care il poate avea un om nu este decat el insusi ! Deci, suflete, fii primul care sa-si fie lui insusi un prieten adevarat caruia sa-i placa „a muri in Hristos” ! dar pentru asta, mai intai trebuie sa mori fata de lume, fata de pacat ! Abia atunci iti va place sa fii primul…
Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca ” acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit”, „in loc luminat, in loc de verdeata , in loc de lumina, de unde a fugit toata durerea si intristarea si suspinarea”, „acolo unde este locasul tuturor celor ce se veselesc”.
In veci pomenirea ei.
Frumoasa litanie ce tine loc de…prohod ! Dumnezeu sigur stie ce-a fost in sufletul ei in viata. Noi nu mai putem „pecetlui” nimic…
vai ce povara pe capul tau sa petreci o ora alaturi de amaratii si pacatosii aia?!!
Cata micime sufleteasca.
I-a fost profesoara tatalui meu.
Si eu am fost la inmormantari ale np. Impresia mea? Cele mai triste inmormantari la care am participat, in care mortul este ignorat, fara rugaciuni, fara cruce, tot efortul indreptandu-se spre acapararea de noi adepti. Am avut o matiusa, sora a bunicului, care intebata de niste vecini „pocaiti” de ce nu vrea sa se pocaiasca doar atat a zis: „Pa mine vreu sa ma-ngrope ca pa uamini, nu ca pa cani.”
nu stiu la ce inomrmantari ati fost, dar le cele la care eu am participat n`au fost deloc triste. comparativ cu tipetele isterice si bocetele auzite la inmormantarile ortodoxe, cele evanghelice se disting prin solemnitate si decenta. se canta, se predica din Biblie si se incurajeaza familiile in suferinta. fobia asta ortodoxa care crede ca orice ar face un evanghelic este doar ca sa atraga noi adepti este ridicola!
CNI
crezi ca inmorminatrea cu rugaciuni si Cruce mintuieste, daca omul nu s-a impacat cu Dumnezeu cit a fost in viata?
Cind a murit fratele meu, am plins cu mult amar, pentru ca nu era intors la Dumnezeu,
fiul meu ortodoxul, mi-a spus:
acuma plingi? trebuia sa o faci cit a trait (adica sa-i spun despre mintuire)
si nu a spus”Dumnezeu sa-l ierte”
La inmorminatrea respectiva, soacra de preot fiind
( un om deosebit , credincios consevator, cu cinci copii)
au fost vreo sase preoti, s-au adus laude atit de multe (intradevar ajuta pe preoti si biserica din cartier cu diferite ocazii), numai de Hristos nu s-a vorbit si despre mintuire si iertarea pacatelor.
Elior–
R ,
inca un margaritar din tolba-ti, pacat ca e cam acrisor si cu iz de rautate;
cind citesti incearca sa intelegi ceea ce se vrea a spune;
ma refeream la cu totul altceva, si anume:
la timpul piedut in laudarea mortului;
daca as fi putut fi de folos, as fi stat cit ai fi vrut tu „acolo”.. 🙂
….. :))
Greţos, Michael, nici măcar nu era vorba despre doamna respectivă. Sînt lucruri care, chiar dacă ar fi adevărate, pot fi trecute sub tăcere, dacă nu mai pot fi schimbate, dacă nu zidesc…
unele lucruri… nici măcar să nu fie pomenite între voi. Păcat că iar nu te-ai abţinut.
pacat este sa nu spui pacatului pe nume, chiar gretos fiind. suntem extrem de diplomati cand nu se impune, dar si necizelati cand atacam pe altii.
michael, chiar crezi ca acesta este cazul? Chair crezi ca se cuvenea, cînd femeia era moartă şi nu se mai putea face nimic să spui fără probe, fără confruntarea directă, pe care probabil ai fi avut ocazia sa o faci, într-un astfel de context „pacatului pe nume”???? bati cimpii, domnule.
Stimata Elisa, este periculos să stabilim noi locul fiecăruia în parte. Eu cred că trebuie să ne abţinem de la astfel de afirmaţii.
Si daca s-ar canta numai troparul de mai jos la o inmormantare ortodoxa, tot ar fi mai mai luminoasa si mai plina de speranta decat toate predicile si cantarile np. O spun din experienta, nu de dragul polemicii:
„Tu esti Dumnezeu care Te-ai coborat la iad si ai dezlegat durerile celor legati. Insuti si sufletul adormitului robului tau il odihneste.”
Pogorarea la iad a lui Hristos (care este insasi invierea) este temeiul rugaciunii „si sufletul robului tau (roabei tale, dupa caz) il odihneste.”