Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Se spune ca in timpul calatoriilor sale, imparatul Chinei a flamanzit.
A intrat in casa unei batrane vaduva si saraca lipita pamantului si i-a poruncit sa-i pregateasca de mancare. Batranica s-a scuzat ca nu are decat un pumn de tǎrâţe, dar imparatul rupt de foame cum era, porunci sa-i pregateasca o fiertura de tarate…
Dupa ce se satura, ii zise batranei:
-Sa ai grija sa nu spui nimanui ca te pedepsesc cu moartea !
Tremurand toata de spaima, batrana isi puse lacat gurii dar numai pentru o vreme…
Parca avea o mancarime de limba, parca-i lua toata gura foc cum ar fi spus si ea cuiva de incredere marea taina…Dar n-avea la cine se destainui.
Asa trecura mai multe zile si batranica trebui sa se duca-n padure dupa lemne pentru foc. Avea iarasi acea mancarime de limba. Voia sa strige cat o tineau puterile, sa-si marturiseasca taina…
Dar degeaba !
Tot cutreierand ea padurea in cautare de vreascuri, deodata zari o scorbura de lemn uscat.
Repede ii veni o idee. vara capul in corbura si acolo isi dezlantui naduful:
„Imparatul a mancat tǎrâţe, intocmai ca porcii…”
„Imparatul a mancat tǎrâţe, intocmai ca porcii…”
Usurata astfel sufleteste, femeia sa-ntoarse in sat…
Dupa o vreme, tobosarul imparatului se duse in padure sa caute un lemn bun pentru o toba noua.
Cauta ce cauta si se opri tocmai in fata copacului scorburos. Il studie, il masura si decise ca e lemnul cautat pentru o toba noua.
Il taie si-l transporta la palat. mesteri din el o toba noua cu o rezonanta buna.
Satisfacut de reusita, incepu s-o testeze; dar in loc de bubuituri rezonante se auzea la fiecare bataie un glas care anunta :
„Imparatul a mancat tǎrâţe, intocmai ca porcii…”
„Imparatul a mancat tǎrâţe, intocmai ca porcii…”
„Ce se sopteste-n ascuns, se va striga de pe acoperis !”…Parca asa spunea si Domnul Isus, nu ? Si nu era doar bataie de toba goala !
„Scula buna dar goala” este doar un citat din Motul Florian Pittis…Asta-i alta zarva…
Frate Marius,
Dupa cum spuneati din gura (nu din toba),
„În Ardeal, la Făncica şi Păgaia cu toba se adună gîştele şi porcii la păscut.”
Sunt convins ca nu si aci, tocmai pe „pasunea manoasa” a blogului dumneavoastra !
Depinde cine bate toba!
Dar depinde si de cine paste…
Ar fi bine sa pasca oile!
Iata ca cel mai propice loc de pasunat este…stepa !
Stimate Aciduzzu, nu agreez jocurile de cuvinte care presupun trimiterea la numele celor care intra in dialog. Am moderat cîteva comentarii.
Eu spun ca sint muntii lui Israel!
@ Marcel Stepan,
E o recomandare in sfarsit biblica, dar pentru tine ramane deocamdata, tot…stepa !
….daca el vede colturi intr-o sfera?. 🙂
ce puteti face?
doar a mai vazut”cite ceva” si in legatura cu Mireasa
Spre deosebire de cei doi frati penticostali ai t ai eu nu vad femeia inferioara barbatului si dispretuiesc barbatii care jignesc femeile!
Stimabile.Poate ai vrea sa ne arati putim la amandoi(mie si la Aciduzzu) unde am jignit noi femeile.