Unde şi cînd se întîmplă aceste fapte? (Anul, localitatea)

„Apoi am fost duşi, unul câte unul, într-un grajd, unde erau trei jandarmi care doreau să ne forţeze să ne lepădăm de credinţa noastră. Întrucât nu am vrut să facem aceasta, ne-au ordonat să ne dăm pantalonii jos. Apoi ei ne-au învelit pielea cu un sac ud şi ne-au bătut cu o funie udă împletită în trei, până au obosit. Dar când, în cele din urmă, am strigat de durere, ei ne-au umplut gurile cu balegă ca să nu mai putem ţipa.

În felul acesta ne-au luat deoparte şi ne-au bătut şi ne-au făcut aşa răni şi chinuri trupului că nu vom mai fi niciodată sănătoşi cum am fost înainte – lovituri cum nici un om normal nu-şi poate închipui. După ce ne-au bătut ne-au dus pe toţi înaintea Comandantului Companiei, unde Căpitanul Petrescu era însoţit de un preot şi un civil. Preotul ne ispitea spunându-ne că ar trebui să renunţăm la credinţa noastră. Dar după ce au văzut că nu acceptăm oferta lor, căpitanul ne-a trimis acasă şi ne-a spus să nu ne mai întâlnim vreodată pentru închinare baptistă.

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 Responses to Unde şi cînd se întîmplă aceste fapte? (Anul, localitatea)

  1. Avatarul lui Bogdan Burghelea Bogdan Burghelea spune:

    Aceste fapte se întîmplă în minunata Românie interbelică* (probabil anii ’30), în aşa-numitul Vechi Regat (Moldova sau Valahia).

    * Toţi fanfaronii de dreapta consideră acea perioadă ca fiind „epoca de aur a României”.

  2. Avatarul lui Monergism Monergism spune:

    Un alt episod similar, petrecut în Banat, înainte de 1918: „Dânsul a fost bătut greu de un ofițer sârb cu bastonul peste tot corpul, în casa comunală, în fața oamenilor, iar când a căzut în nesimțire, ofițerul a ordonat să-l lege cu o peatră de gât și să-l arunce în Dunăre, dar chiar soldaților le-a fost frică și milă să facă acest gest barbar. Toate acestea au fost puse la cale și influențate de preotul gr. ort. Pavel Bufanu, care a motivat pe acest frate că e bolșevic venit din Rusia, agită poporul și strică legea strămoșească.
    Dumnezeu a întărit credința acestui frate și l-a scăpat de moartea care era urzită de unii, ca o jertfă (Ev. Ioan 16: 1-4).”

  3. Avatarul lui centruldeistoriesiapologetica centruldeistoriesiapologetica spune:

    Text preluat din cartea „Pigmei si uriasi” pg.29 si este tradus de Daniel Mitrofan dupa scrisoarea in engleza a Dr. Russhbrooke catre Excelenta Sa M. Take Ionescu, Prim Ministrul Romaniei, din 20 decembri 1921.

  4. Avatarul lui Daniel Mitrofan Daniel Mitrofan spune:

    Daca doriti sa faceti public in orice modalitate, o initiativa spontana, paralela,MODERAT r pe aceeasi tema (reclama recenta BCR).
    http://experientaconsumatorului.blogspot.com/

  5. Avatarul lui centruldeistoriesiapologetica centruldeistoriesiapologetica spune:

    Evenimentul s-a intamplat in localitatea Cucerda Romana.

  6. Avatarul lui Liviu Liviu spune:

    Trist este ca ortodocsii, care au avut la randul lor martiri, nu au invatat ca prin forta nu se ”converteste”/des-pocaieste nimeni serios. Tocmai ei, ai caror mucenici au indurat cele mai cumplite cazne, n-au invatat ca nu poti schimba convingerile unui om prin tortura si durere. Dar puterea corupe si nici ortodoxia nu face exceptie de la regula, din pacate. Odata ajungi majoritari si puternici, au aplicat eretcilor/dizidentilor tratamentul cu care mucenicii lor au fost tratati ca dizidenti si eretici de puternicii timpului cand Biserica nu era mana-n mana cu statul ci la mana statului. Si calvinii au inchizitia lor, si ortodocsii, ca sa nu mai vorbim de catolici…
    Nu vreau sa ma gandesc ce le-ar putea pielea baptistilor ajunsi ”la butoane”. De fapt poti sa te uiti in America la aprobarea torturii din partea neoprotestantilor pentru radicalii islamisti(desi nu pentru schimbarea credintei, e drept) sau la bucuria ”evanghelicilor” prilejuita de executarea lui Osama.

    • Avatarul lui guitarschizofrenic guitarschizofrenic spune:

      foarte frumos commentul. m a dus cu gandul la ceva ce am citit cu mult timp in urma.
      „Cel ce propune o credinta noua este persecutat, pana cand devine el insusi persecutor: adevarurile incep printr un conflict cu politia si sfarsesc prin a se sprijini pe ea; caci orice absurditate pentru care ai suferit degenereaza in legalitate, dupa cum si orice martiriu se termina in paragrafele codului, intr un searbad calendar sau intr un nume de strada”

    • Avatarul lui Marius David Marius David spune:

      oh, Liviu, este foarte foarte mult de discutat,
      tocmai m-am intors de la Colocviul de la Sighet..
      am aflat lucruri tulburătoare acolo,
      cînd este vorba de suferinţă şi martiriu, graniţele confesionale dispar

      • Avatarul lui Liviu Liviu spune:

        Te invidiez…fericitule. 🙂 Ca ai fost acolo. Poate candva cineva va pune pe net vreo inregistrare( banui ca a dat cuiva prin minte asta…)

        • Avatarul lui Marius David Marius David spune:

          Da, a fost un lucru important pentru mine. Voi scrie despre asta, motivaţia pentru care am fost la Sighet. Istoria nu este partea mea tare. Nu mă preocupă prea mult. Oricum cel mai imprevizibil este trecutul, dar de data asta a fost o chestie personală. Un fel de închidere a cercului.

    • Avatarul lui Alex Pop Alex Pop spune:

      @Liviu – Frumos comentariul, daca nu era finalul (ce-mi demonstreaza inca o data extraordinara putere a massmediei de a influenta gindirea maselor si usurinta cu care oamenii din toata lumea accepta ca adevaruri niste eculubratii ale presei de stinga americane).

      Chestia cu “aprobarea torturii din partea neoprotestantilor”… spusa de un roman crestin, pe un blog crestin, ma doare mult mai mult decit atunci cind a fost debitata initial de oponenti ai administratiei Bush si propagata mereu de acolitii lor din mass-media americana (care, in mare majoritate, e o parte activa a stingii democrate, pentru care America si Israelul nu sint cu nimic mai breze decit o tara araba ce incalca flagrant drepturile omului).

      N-as pune in circa neoprotestantilor decizia unor lideri civili sau militari de a “tortura” trei teroristi musulmani. Dick Cheney, cel acuzat ca a aprobat “the enhanced interrogations methods”, e… metodist (sorry for the pun) adica mainline protestant. Dar aceasta nu se poate compara deloc cu decizia unor lideri religiosi din orice vreme de a tortura oameni nevinovati!

      Apoi, insasi folosirea cuvintului “tortura” in contextul de mai sus e o ofensa indirecta adusa martirilor baptisti descrisi la inceputul acestui articol (si martirilor din toate vremurile, de fapt).
      Nu ma refer la faptul ca cele trei bestii cu chip uman, vinovati de uciderea a mii de oameni nevinovati, sint pusi astfel in aceeasi oala cu martiri adevarati, care n-au savirsit nici o crima.
      Vorbesc de faptul ca, in realitate, acesti criminali NU AU FOST TORTURATI, cum sint inclinati sa creada cei care dau prea multa greutate “stirilor” redactate si selectate de cineva cu o agenda. “Water boarding” e mai degraba o sperietura de ordin psihologic, prin care trec si unii soldati americani in antrenamentele lor. Celor trei teroristi astfel “torturati”, nu le-a cazut de fapt nici un par din cap! Eu unul as fi preferat bucuros “water-boarding”-ul in locul “blajinelor mingaieri” din timpul anchetelor si anilor de puscarie sub comunisti.

      Bineinteles, cind publicul e bombardat mereu la “news”-uri ca si americanii “tortureaza”… pina la urma chiar oameni de buna credinta ajung sa creada astfel de chestii, mai ales daca nu vreau sau daca n-au timp si mijloace de a se informa din surse diferite despre un subiect atit de controversat.

      Nu vreau ca ceea ce am scris aici sa supere pe cineva care are o alta opinie despre America decit mine – ci doar vreau sa atrag atentia ca exista anumite “hot issues” (Israel, Global warming, gay movement, etc.) in care neutralitatea mass-mediei americane dispare ca magaru-n ceata, ca sa folosesc o vorba neaosa, de-acasa 🙂 .

      • Avatarul lui Liviu Liviu spune:

        @ Alex Pop
        Daca chiar crezi ce ai scris mai sus, ori esti naiv ori esti propagandist inconstient al celor care l-au avut pe Bush II drept marioneta. Nu-s nici pe departe de stanga, dar nici nu ma las vrajit de piruetele ”crestine” ale dreptei americane care manipuleaza en-gros neoprotestantii autohtoni si nu numai (se vede). Pomenirea Israelului ma face sa cred ca esti victima prostiilor sioniste atat de dragi si de vanturate pe sub nasul evanghelicilor. Ai impresia ca sunt fabulatii torturile aplicate ”dusmanilor Americii”( si mai ales ai fascistilor sionisti). Doar niste sperieturi nevinovate. 😀 Loool! Wake up man! Assange doar a luat putin capacul de pe wc si americanii se dau de ceasu mortii sa-i inchida gura si sa dea cu tone de ”odorizant”… America aia pe care o aperi a disparut de mult!

        PS: Dick Cheney e tot atat de ”metodist”, pe cat de ”crestin” e Bush si restul hoardei care au pradat Irakul pe baza de minciuni ”sfinte”… Sfantul dolar si sfantul petrol insa accepta si interfete ”cruciate”… lor si alor lor doar sa le mearga bine!

        • Avatarul lui Alex Pop Alex Pop spune:

          @ Liviu –
          Imi dau acum seama ca nu m-am inselat deloc cind banuiam – banuiam doar – in ce ape va scaldati, politiceste vorbind.
          Replica pe care dvs. ati dat-o comentariului meu m-a lamurit insa pe deplin.

          Va asigur intii de toate, ca “propagandist inconstient” si “victima a prostiilor sioniste” nu sint.
          Daca dvs. va culegeti informatiile doar din surse cu care aveti afinitate ideologica, nu stiu – dar eu unul nu ma avint in datul cu parerea despre ceva, fara a ma documenta, in prealabil, din surse opuse.
          Discut des si am relatii excelente cu un fost ofiter al armatei israeliene (chiar mai de stinga si mai anti-Israel decit imi faceti dvs. impresia ca sinteti); mi-am facut timp cind am putut, sa ascult palestinieni infocati, invitati sa vorbeasca la universitatile din jur, dupa cum mi-am facut timp sa discut si cu jurnalisti cu vederi de stinga, un rabin local si un scriitor palestinian, intemnitat cindva de autoritatile israeliene. Citesc, ascult si sint preocupat de problema aceasta de citeva zeci de ani.
          Pentru dvs, insa, e evident (asa insinuati) ca as fi manipulat de “piruetele crestine ale dreptei americane”.
          Nu ma hazardez sa spun cine va manipuleaza pe dvs. dar dupa ce ati pomenit de “fascistii sionisti”, nu e greu de ghicit.

          Cit despre “restul hoardei” (banuiesc ca va referiti la armata americana) care a “pradat” Irakul pentru a-l jefui de petrol… mi-e si jena sa comentez.
          Am avut onoarea sa stau la masa cu ofiteri ai armatei americane, veterani ai razboiului din Irak, si nu stiu sa fi intilnit oameni mai decenti si mai onorabili in cei peste 20 de ani in tara aceasta. Am vazut soldati schiloditi si handicapati, ai caror camarazi au murit in Irak nu pentru petrol, ci pentru ca li s-a ordonat si li s-a spus ca merita sa-si dea viata pentru a aduce libertate si democratie unui popor aflat intr-o zona din care pacea mondiala e amenintata cel mai mult de catre blajinii practicanti ai “religiei pacii”.
          Ca exista si astazi romani ce inghit cu nonsalanta gogosi anti-semite si anti-americane nu ma mai mir.
          Constat asadar ca sinteti de accord cu eticheta data de comunisti Americii – aceea ca sintem imperialisti – si sinteti prin urmare convins ca am “pradat” Irakul pentru petrol.
          Aveti cumva o dovada ca America ar fi luat vreodata petrolul cuiva fara a-l plati cu virf si indesat?

          Cit despre teritoriul “ocupat” intr-adevar de catre imperialistii americani – acesta exista, dar nu e o suprafata grozav de mare. Doar atit cit sa incapa cele 24 de cimitire in care-au fost ingropati 125,000 de soldati americani.
          Soldati care-au murit pentru niste ingrati de europeni, ai caror urmasi isi permit sa scuipe acum in directia Americii flegme verbale, pe care insa nu indraznesc sa le arunce “hoardelor” Semilunii ce le impinzesc continentul cu minarete.

          Desi stiu ca divergentele stinga/dreapta sint permise aici, in spatiul celui mai bun blog evanghelic al nostru, eu prefer mai degraba sa ma retrag; nu vreau sa va ispitesc in continuare sa-mi adresati apelative si mai duioase decit cele pe care le-ati pomenit mai sus.

          P.S. Probabil dvs. sinteti convins si ca incalzirea globala se datoreaza omului. Nu trebuie sa-mi confirmati. Am observat doar ca aceasta opinie e prevalenta in rindul intelectualilor cu vederi nu prea inalte despre America si Israel.

          • Avatarul lui Liviu Liviu spune:

            Mr. Alex Pop
            Mi-e clar ca dincolo de ”petardele fumigene” cu interlocutorii teribili cu luati micul dejun, pro-americanismul afisat fara scupule este ”made in Hollywood”: soldatul american credincios, care moare la datorie pentru raspandirea democratiei si apararea…bla-bla-bla.
            Ati vazut prea multe filme care v-au intoxicat cu gogosi numai bune de fraierit ”patriotii” care sa moara pentru ca smekerilor sa le mearga afacerile: industria de armament, magnatii petrolului, etc Sub pretextul apararii democratiei si a luptei contra terorismului, Vestul continua atitudinea de satrapi mondiali. Fostele mari imperii euro-atlantice nu se impaca cu ideea de a nu mai avea ei fraiele lumii in maini. Doar o naivitate culpabila poate sustine ca America merge la razboi de dragul valorilor. Merge pentru jaf si pentru a ramane jandarmul lumii. E suficient sa vezi cum maraie Rusia fata de scutul din Romani(c)a. Stiu ei ce stiu( desi nu-s deloc mai breji: toti vor ciolane straine de ros).
            Cand am spus ”fascistii sionisti” am stiut prea bine ce replici vor urma. Adevarul insa este adevar oricat ar vrea unii sa-l falsifice. Un ”stat” creat peste noapte si extins prin invazii precum cea din 67 , un stat care rezista intr-o ”mare” araba doar prin forta americanilor care au cumparat,divizat si asmutit arabii intre ei – un asemenea ”stat” nu exista decat gratie Americii ”crestine” pro-sioniste care vede in ”reabilitarea poporului ales” o binecuvantare divina. Cum sa lupti conta ”planurilor Domnului” de a-si restabili poporul ales???
            Nu-s antisemit deloc. Vorba lui Tutea: Hristos, Maica Lui si apostolii nu-s de la Falticeni… Sunt evrei si eu n-am cum fi anti-Hristos si neamul Lui. Asta insa nu ma face orb la aberatiile ce decurg din nerecunoastere faptului ca Israelul ca stat national si putere zonala(militara etc) este o aiureala artificial intretinuta de ”crestina” ”desteptaciune” americana. Noroc cu ”comunistul” Obama care a realizat ca nu se poate merge la nesfarsit cu nedreptatea grosolana fata de palestinieni.

  7. Avatarul lui Gabriel Dinca Gabriel Dinca spune:

    Update
    Cand credinta ajunge in mainile statului nu e de mirare aceasta. DUMNEZEU, Cand Israel a cerut ca sa aiba si ei un imparat, ce le-a raspuns?: nu pe tine te leapada Ci pe Mine. Spuneti-mi de atunci cati imparati ai Israelului au facut ce era Bine inaintea Domnului? Deci in final credinta care a ajuns sa se asocieze cu conducerea statului nu mai il are de imparat pe Dumnezeu, cu exceptia Cand la conducere este unul ca David.Din pacate in vremurile noastre asa ceva.nu se mai poate.
    (Are cineva idee cum as putea sa setez la un smartphone cu android system sa nu imi mai schimbe cuvintele? Este un motorola atrix 4g)

  8. Avatarul lui elisa elisa spune:

    gabi, cine e fetita din iconita? ca nu tu esti. 🙂

  9. Avatarul lui L.... L.... spune:

    Bunicii mei impreuna cu multi credinciosi evanghelici din Bucovina au fost luati cu forta de la casele lor si dusi pe jos, din post in post(de jandarmi), pana la Cernauti. Acolo, din ordinul maresalului Antonescu si complicitatea Bisericii Ortodoxe erau prezentati unui tribunal eclesiastic-militar compus din ofiteri si preoti militari. Ajuns in fata acestei curti martiale ti se punea o singura intrebare: „te intorci in sanul bisericii mama”? Daca rasunsul era „da”, semnai o declaratie de reantoarcere la ortodoxie si plecai acasa; daca refuzai sentinta era data pe loc: 25 de ani de puscarie fara nici un drept la recurs sau aparare. Aceste fapte s-au petrecut in Romania cand biserica majoritara batut palma cu „marele” patriot national Antonescu!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.