Vă mai amintiţi cărţile „la pachet”? Am cumpărat prin 88 Dicţionarul Latin-Român de Guţu cu 100 de lei „la pachet” cu nu ştiu ce Raport la nu ştiu la ce Congres al PCR. Era distractiv ca un joc la lotto, ca o gumă cu suprize. Nu ştiai niciodată ce cădea cu ce.
Manualul prelucrătorului prin aşchiere putea să vină cu Shogun (carte care nu m-a interesat niciodată, deşi mă interesa la vremea aceea cultura japoneză). Nu erau doar combinaţii de genul „cărţi comuniste” plus „beletristică la mare căutare”, erau şi cărţi tehnice, nevandabile în pachet. Dar cărţi „pe sub mînă” aţi cumpărat vreodată?
Sigur…
„Doamnă, puneţi-mi şi mie sub tejghea Toamna patriarhului, vin repede cu un Ness… „
Nu spun un lucru foarte nou acum cînd afirm că nu se mai citeşte. Lecturile de scurtă durată, măsurabile nu în pagini, ci în „ecrane” de computer, ne ocupă acum timpul.
Din această pricină au dispărut specialiştii.
Am citit azi un text interesant care mi-a adus aminte de acea vreme, dar, mai mult decît atît, textul ridică o problematică interesantă legată de ce înseamnă „intelectual public”, „specializare”, „poliglot” etc.
In anii ’80, anumite carti care apareau cu greu (cu cenzura, cu tot mecanismul acesta care incerca sa puna piedici) intrau direct pe piata neagra, nu se gaseau in librarii. De pilda: Cel mai iubit dintre pamanteni. E o carte care atunci a functionat pe principiul „pietei libere”. La Piata Obor, veneau duminica oameni care vindeau carti. „Cel mai iubit dintre pamanteni” nu se aducea niciodata. Se punea doar un cartonas pe care scria numele si pretul. La fel, Eliade cu Istoria ideilor si credintelor religioase. Erau carti prea pretioase ca se le aduci la targ si sa le pui pe tejghea. Dupa care negociai cu omul si te intalneai ulterior cu el sa iti dea cartea.
………………………..
Alan Lightman, fizician la baza, face o ierarhie a nivelurilor pe care functioneaza intelectualii publici:
- Nivelul 1 e cand scrii si vorbesti despre propria specialitate, incercand sa o explici.
- Nivelul 2 este sa vorbesti despre propria specializare, dar sa o pui in legatura cu alte aspecte – societatea, cultura, politica.
- Nivelul 3: „by invitation only”. In momentul in care un intelectual care a trecut prin primele doua niveluri a devenit si suficient de cunoscut, suficient de acreditat de societate, este invitat sa isi dea cu parerea despre alte probleme, rupte complet de disciplina lui. Asa cum Einstein, de pilda, in momentul in care a devenit cine a devenit, a fost intrebat despre educatie, politica, religie.
……………………………….
Citiţi mai departe AICI.
Marius Cruceru 
Cartile tehnice nu erau nevandabile, numai ca tirajul era mai mare decat necesarul pietei.
Astazi problema s-a „rezolvat” in maniera „postdecembrista”: cartile tehnice aproape ca au disparut, asa ca umblam prin anticariate dupa manuale care pe vremuri se puneau la pachet ca fiind cartea „nevandabila”.
„Manualul prelucratorului orin aschiere” este o carte interesanta, mult mai interesanta decat Shogunul. 🙂 In acele vremuri, meseria asta era un fel de arta.
Mi se intampla uneori sa cumpar carti la pachet pentru ca imi doream cartea „proasta”. 🙂 Asa am cumparat un manual de astronomie, care era la pachet cu „Vraciul” lui Tadeusz Mostowicz.
ha, ha, … aşa cum spui.
eu am cumpărat Vademecum pentru modelişti împreună cu ceva carte foarte interesantă pentru domniţele care astăzi se uită la telenovele, pe atunci, ceva roman de dragoste, dar pe mine mă interesa tocmai chestia aia tehnică.
bine că există anticariate!
„…bine că există anticariate!”
Exista dar si acelea au unele carti puse la index. Ca de vandut „pe sub mana” nu se mai pune problema !
Totusi, „de gustibus non discutandum…”
Bunaoara:
„Manifestul crestin” (editie de subterana…) sau „Hristos, un sarlatan” (editie la liber…)
Parol…
aia nu se găseşte… a doua!
Mai degraba „Biblia Hazlie” de Leo Taxil sau V.I. Lenin, volumul IX…
Chiar ca-i bine ca inca exista anticariate. In cel al unui prieten (tusesc sugestiv) am gasit niste frumuseti de carti de matematica. Le-am cumparat pe toate, si m-am pus intr-o vara sa le citesc. Cea mai bine folosita vara.
Ce tanara eram si cate carti citeam intr-o saptamana! Si ce bine ca dadeam ore fiicei unei librarese:). De-asta erau frumoase vremurile alea. Ca in rest ajunsesem la o autocenzura de invidiat.
eu cred că la bătrîneţe citim mai mult.
Dar trebuie alese cu grijă mare cărţile.
Pingback: Scrisoare către Meşteşugar, Iuda, BWV 1021, cărţi la pachet « La patratosu